Cutia prafuita

Vreau sa las aici in aceasta cutie un detaliu, pentru ca aici e locul in care ma exprim cel mai usor. Scriu si merg mai departe. Imi fredonez melodia aici si evit sa ma inchid  intr-un spatiu nociv de club unde muzica groaznica a disperarii data la volum maxim sa-mi amestece trairile. Aici scriu despre imagini, despre pictura, vals si tot ce tine de pasiune. Da, am trait palpitant si la limite, am fost, am iubit, am avut curajul, am avut momente cu urcusuri si coborasuri si vreau sa scriu despre asta. 

Scriu pentru ca sufletul meu explodeaza in mii de bucati si totusi poate ramane un intreg. Scriu nu pentru a primi un raspuns ci pentru a ridica semne de intrebare asupra existentei. Scriu pentru mine. 

Scriu pentru a-mi aminti. Blogul asta si-a inceput povestea cand nimeni nu a fost acolo sa asculte. Cu fiecare zi care trece sunt alta, ma descopar si vreau sa scriu despre asta, pentru a nu uita ca am fost candva asa. Scriu pentru atunci cand voi sufla praful de pe cutia de acum, pentru zambetul acela. Scriu pentru amintirea mea!

Scriu din convingerea ca nu ma voi mai intalni cu ceea ce am fost sau sunt azi. Voi lasa aici o poveste personala pentru momentele in care memoria mea nu va mai putea sa le cuprinda si isi va pune prea multe intrebari. 

Nu scriu pentru tine si nici nu pretind chirie cititorule ca ai trecut pe aici, lumea mea e mai complicata decat ai crede si nu esti obligat sa mi-o accepti. Cuvintele sunt ceva minunat si de aceea prefer sa-mi inec sufletul prin ele.