Iarna a venit. Busola mea indica tot Nordul iar termometrul "- 3 grade". O pun din nou in buzunar. Ceata groasa acopera drumul pe care pasesc. Cat de lung e drumul meu? Cati kilometri de zbateri pana la capatul lui? Ce noapte, ce aparenta liniste...Lumini de faruri imi intra in ochi, pedala de acceleratie a autoturismelor e apasata, au suficienta benzina ca sa ajunga la destinatie. Fiecare are o destinatie, un drum de parcurs. Daca as fi acum intr-un autoturism pe bancheta din spate, as numara de pe geam oamenii care merg pe strada si m-as gandi ce frig le este. Insa sunt pierduta in ceata de afara si e tare frig, trebuie sa merg mai repede si mai apasat, sunt plina de indoiali si ma simt a nimanui. M-am ratacit in cercurile voastre, acum tot ce vreau e sa ies din ele. Nu mai vad pe nimeni care trece pe langa mine, mi-am pus gluga in cap si mainile in buzunar si vad doar inainte. Nu mai simt nevoia sa salut oameni care pretind ca ma cunosc, ma gandesc cate incap intr-o clipa in care nu mai vreau sa spun nimic, doar sa tac. Prefer sa tac, ii las pe ceilalti sa vorbeasca, consider ca puterea tacerii e mai de valoare decat o mie de cuvinte. Nu mai vreau sa spun nimic.
Aici in spatiul asta scriu si nu o fac pentru cineva anume. Stiu de ce scriu si asta e tot ceea ce conteaza pentru mine. Shh! E asa de bine atunci cand nu mai vorbiti. Prefer tacerea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMENTARII: