Vino acasa

Dragostea noastră e steagul ce vântul îl adie

 În vârful celui mai înalt munte.

Oceanele nu au puterea s-o stingă

 iar râurile n-o pot îneca.

 autor : busola.

Sa ninga din nou !

O suta de ierni vreau sa traiesc cu tine,

O mie de lucruri sa fac pentru tine.

 Sunt menita sa te iubesc pe tine, la lumina stelelor,

Sa-ti sarut buzele uscate, in stralucirea rasaritului.

Tu sa ma atingi gentil iar eu sa te vad faclii,

Eu iti dau un suvenir, tu sa-mi dai un trandafir.

Ne ciupeste gerul de nas, ne abate la cald cu fiecare pas.

 Imbratiseaza-ma cu foc, cu sufletul topit de dor.

 Sunt menita sa te caut, sa ma doresti,

 Sa te respir si ador, sa ma cuceresti si sarbatoresti. 

As putea picta dansul frunzelor ce cad,

Sa se faca mai repede iarna din nou.

Ai putea pentru asta, sa-mi canti dimineata,

Veselia pasarilor de la rasarit, primavara?

Ai desenat cu degetul pe nisip iubirea,

In forme de elefant acum eu imi compun inima.
Eu voi reda forme pe zapada cu tot corpul,

Iar tu imi vei arata intotdeauna drumul.

Bocancii grei de iarna mi vei ascunde,

Papucii usori de casa mi vei aduce.

Sunt elefantica ce iarna readuce,
Prin fildesi albul slefuieste.
Cale face paianjenilor deranjati,
Se fereste de cei inofensivi.

Albul de iarna alaturi de iubitul etern

Este un frumos fenomen.. 

In drumul oaselor de elefant

Plutim in lumea viselor, nu pe pamant .

Elefantica nu mai moare singura

Nemurirea ta ii vine in ajutoare sigura. 

Vantul ridica praful alb in zare, 
Spectacolul prinde culoare

Anul cu piper si sare.

Sentimentul nu e de vanzare.

Sa ninga din nou pentru anul nou

Sa ajunga cadou un ecou, pentru un erou.


autor : busola....
Dedicatie... 

Sunt...

Sunt...

 vantul ce clepsidra timpului nostru o misca

 in palmele tale de ma tii

 vinul, daca vii, ce incalzeste...

 o noapte alba de toamna

 gandul tau ce nu mai vrea sa plece

...Sunt

 ochiul tau facut pentru frumos

 vocea ta ce-mi cere sa raman

dorinta ta de rege si totusi om

 nemurirea pompata in inima ta

 in ochii tai care privesc fix si intens.

colivia ce usa deschisa pasarea n-alunga.

 izvor si viata pentru tine toate.

 un arbore sadit de tine in gradina ta.

Sunt...

o poezie ce va ajunge la tine din miliarde de conexiuni.

urma talpilor tale ce-au calcat pe ninsoare

cele patru anotimpuri ale tale si apoi de la-nceput.

lumina lunii ce somnul ti-a alinat in noapte

iesirea la suprafata din mare si prima ta gura de aer.

uitarea lumii toate atunci cand lasi capul sprijinit de pieptul meu.

filtrul prin care trece cafeaua ta din fiecare dimineata.

acele cateva veri si cantece, cateva ierni si taceri,

cateva crengi cu flori pe ele iar mai apoi

frunctul ce petalele florii  le-au alungat

vinul ce cu mainile amandoua incerci sa nu-l lasi sa se scurga.

...Sunt

nemuritorul tau de rand

atata dragoste pe masura ce anii vor trece

numele de pe buzele tare care ma cheama neincetat.

dincolo de numar, vorbe, masti sau forme.

semnul cartii tale de poveste, ce te asteapta sa o continui.

vantul ce clepsidra timpului nostru o misca.

Am realizat ca se poate...

   Eu m-am nascut intr-o familie care a trecut prin numeroase evenimente si greutati, care nu au facut-o mai solida poate, dar care cu siguranta este o adevarata lectie de viata pentru mine. Imi amintesc inca de pe cand aveam varsta de patru ani, cum ma trezea mama pentru a ma spala, a-mi da ceva de mancare pe fuga din ce era, ma imbraca si apoi mergeam cu autobuzul la gradinita, zi de zi... pana cand intr-o zi, de oboseala acumulata a adormit pe autobuz si am trezit-o eu ca era capat de linie. Am invatat ce inseamna responsabilitatea inca de mica, unitatea si recunostiinta, atata timp cat mama era si tata pentru noi pentru ca tata avea statutul de " ocupat mereu".
   Copilaria mea a fost impartita in doua bucati dar desfasurata simultan. Am avut o copilarie grozava cu tot ce mi-am dorit din punctul de vedere a unui copil, cat puteam sa-mi doresc eu la varsta aceea, eram un copil care se multumea cu ce primea si era bucuros, insa care a fost privat si atunci ca si acum dealfel de afectiunea unui tata alaturi, prin dragoste, sustinere, apreciere si respect. Eu nu am primit acest lucru. Eu eram copilul procreat, nu apreciat. Dar in schimb am avut-o pe mama care si-a insusit foarte bine rolul de mama adevarata pentru mine si fratele meu. Aceasta mama erou a suportat atat de multe in viata asta, incat m-a inspaimantat cat poate sa fie de puternica! Ii multumesc pentru ca atat cat a putut a facut pentru mine si a fost acolo cand mi-a fost mai greu sau cand nu am inteles prea bine lucrurile cu viata asta.

   Am auzit in jurul meu ca trebuie sa te nasti bogat pentru a reusi in viata asta. Cine spune ca bogatia inseamna averi, case, bani, bijuterii? Saraci bogati si bogati saraci sunt atatia printre noi. Adevaratele valori sunt amintirile, invataturile, familia ta ( indiferent de cum este ea, trebuie recunoscuta si respectata) și sufletul tau pereche.

   As vrea sa ma tina Dumnezeul sanatoasa ca de acum incolo sa-mi depasesc conditia, sa stiu perfect de unde am plecat dar sa continui muncind.

   Am de muncit cu mine in fiecare zi. Am de muncit cu slabiciunile mele, cu mentalitatea si defectele mele, cu momentele mele de descurajare, cu starile mele de nota impulsiva sau cu atitudinea mea mai putin corecta fata de persoanele din jurul meu.

   Vreau sa imi antrenez corpul si mintea si inima sa formeze un echilibru. Am momente frumoase zi dupa zi , dar acele lucruri trebuie sa ma determine sa nu renunt la lupta mea de a obtine in continuare lucruri frumoase.
Cele mai frumoase sunt realizarile mele, dar asta inseamna sa nu renunt la munca mea, muncesc pentru ca imi doresc atatea....

   Lenea, negativismul, pesimismul trebuie sa dispara, renuntarea nu este o solutie in nicio situatie, asta am invatat din proprie experienta. In schimb implicarea e foarte inportanta. Munca este importanta! Atunci cand iti doresti ceva mic, muncesti tot pe atat si ai acel lucru insa pe scurta durata sau de proasta calitate. Daca muncesti pentru lucruri marete atunci efortul tau sustinut dar si rasplata e pe masura. Munca trebuie sa faca parte din viata mea zi de zi, dar, munca nu inseamna sa ai un loc de munca , munca inseamna cizelare, autoeducare, evolutie, locul de munca iti poate spune cine esti, dar nu e suficient acel statut vazut din exterior, conteaza cum te vezi si tu.

   Muncind, imi pot oferi independenta mult ravnita. Munca pentru mine si persoanele dragi, ma va elibera de apatie, neajunsuri, de greu, de defecte, de tot ceea ce inseamna ca n-am voie sa fiu sau sa am.


   Munca inseamna evolutie. Stiu ca nu este usor sa muncesti sa-ti poti permite sa-ti platesti facultatea, sa ai minimul de care orice tanar in viata si-l doreste. Nu este usor cand intalnesti pe parcursul vietii persoane nepotrivite tie care nu fac altceva decat sa te atraga ca un magnet in groapa lor de muribunzi.

  Nu e placut sa realizezi ca oamenii carora le-ai acordat atat de mult credit, nu mai sunt si mai mult decat atat te barfesc pe la spate si iti vor raul intentionat ca si cum cel mai mare dusman pentru ei sunt eu, asta dintr-un orgoliu de oameni frustrati gen " daca nu-mi dai bombonica te spun la mama" .  Ei sunt cei mai mari dusmani, ei cu ei, cu firea si atitudinea lor. Ei nu au muncit suficient pentru persoana lor, nu au realizat eliberarea cu ei de rautati, frustrari si orgolii.

   Merita sa fii diferit de ceilalti, diferit nu inseamna fals. Eu nu am fost falsa niciodata, dar am fost prea deschisa cu oamenii din jurul meu, spun lucrurilor pe nume si in fata.  E greu sa gasesti persoane pe care " sa le tii pe langa casa omului" cum spune o vorba, pentru ca oamenii te cauta numai atunci cand au un interes pentru ei. E foarte greu sa ajungi in sufletul oamenilor pentru ca ei se deschid tare greu, pana si aici se munceste!

   Este momentul sa fiu sincera cu mine și să-mi pun aceasta intrebare: mi-am dorit vreodata, din tot sufletul, sa eman caldura si interes oamenilor din jurul meu? Greseala mea a fost ca am oferit acolo unde nu trebuia asta,  iar acolo unde eram datoare, am uitat sa mai ofer ceva.

   Dreptatea nu ne-o facem " cui pe cui se scoate". Am invatat un lucru foarte important de la o persoana draga mie ca munca inseamna sa te duci zilnic la munca, sa nu te plangi ca o faci, sa nu dai replici gen: " nu sunt platit(a) pentru efortul depus", daca vrei sa devii mai cult, mai drept, mai iubitor si mai perseverent nu trebuie sa fii platit de catre cineva iar cest lucru are o importanta majora in viata noastra, trebuie s-o faci in primul rand din placere ori gandindu-te la scopul tau. Acel mod in care gandim si luam atitudine ne poate face ziua urata ori mai frumoasa.

   Prin organizare, structuri, disciplina, imaginatie, decizie si rabdare putem reusi acolo unde altii ingenuncheaza.

   Ai tot timpul proiecte, de la locul de munca pana la proiectul cu noi insine, proiect de familie sau de timp liber cu amicii, scoala, etc...

   Depinde numai de tine daca doresti sa primesti educatie, sa inveti sau sa faci ceva nou, sa ai timp de toate aceste proiecte, nu doar de cel legat de locul de munca.

   Deliciul vietii tale e ca avand mereu proiecte , esti mereu in priza, e revigorant acest lucru, nu ?

   Comunica cu tine, ramai pe ganduri, mediteaza asupra ta si a ceea ce vrei sa faci in ziua urmatoare, peste un an sau peste cinci ani, acorda-ti acel ragaz zilnic si nu il uita, e foarte important sa nu renunti !

   Intotdeauna cand aveam un loc de munca, nu gandeam ca un simplu angajat! Mereu urmaream " lucrurile interzise mie ".
   Oare trebuia sa-mi placa ceea ce fac ca sa raman acolo sau sa fiu nevoita financiar sa am acel loc de munca? Raspunsul era mereu ca munca e un proiect pentru viitor si trebuie tratat cu seriozitate.

   Misiunea mea este sa ma adun, cu forta fizica si intelectuala sa-mi dau seama ca pot obtine intr-o zi acel job potrivit mie.

   Vreau sa muncesc ! Sa am puterea sa detronez nepasarea, lenea si nemultumirea.

   Vreau sa ma eliberez de trecut, pentru ca trecutul e rau!

   Vreau sa-mi depasesc barierele mentale!

   Vreau sa sterg limitele imaginare!

   Vreau sa alung frica de esec!

   Vreau libertate!

   Vreau dependenta de cultura, educatie, cizelare, aptitudini !

   Vreau sa renunt la barfe, lamentari, lacrimi sau scuze!

   Vreau sa fiu pentru mine propriul meu ghid de drum din interior !

   Vreau sa am speranta, toleranta, raspundere si decenta in tot ceea ce fac !

   Intotdeauna cineva este mai iubit decat tine, castiga mai mult decat tine, este mai respectat decat tine sau mai popular si asta pentru ca nu munceste numai la servici. Munceste cu el, pentru el ! El este la fel ca si tine, dar face ceva diferit de tine. El nu isi barfeste colega, vecinul, nu citeste ziare ieftine de scandal , nu urmareste mondenitati la televizor, sa cunosti lucruri nu inseamna asta, inseamna sa cunosti limita ta si sa profiti de fiecare oportunitate de genul acesta pentru ca, " a fi diferit" inseamna a progresa...
Esti pe cont propriu! Atat trebuie sa tii minte.
Nimeni nu iti poate trai viata, sa stie cate ai adunat rele si cate bune...
Depinde numai de tine cum doresti sa traiesti in continuare avand in vedere ca avem doar o singura viata, pune mana si pretuieste-o!

   Daca crezi ca esti bun la orice, eu cred ca defapt nu esti bun la mai nimic!
Chiar daca e greu, inconjoara-te de aceasta lume a oamenilor care " muncesc", ei au mintea sanatoasa.
Nu te folosi de ei, in modul acela egoist! Formeaza o echipa, e cel mai bine asa, atat la servici cat si acasa.
Munceste pentru a deveni o persoana mai buna , un vecin mai tolerant, un ghid pentru tine. Nu este usor insa se poate.

Doamne ajuta!
:)

autor: busola

The Holstee Manifesto: Lifecycle Video

Apusul are ceva magic

Poate e un lucru mare sau poate e unul dintre acele lucruri simple si banale ale vietii, pe care orice om le poate vedea, este vorba despre lasarea soarelui la asfintit, un moment de poveste pentru mine. Mi-a atras atentia in mod special culoarea si reflectia acelei lumini cu norii, un adevarat spectacol al naturii!

Pentru un moment m-am gandit cum cimentul si intreaga tehnologie din zilele noastre se inchina la forta naturii, mi-a pus stapanire acel moment un sentiment de liniste, curatenie si simplitate, ma ducea cu gandul la  case de tara primitoare, de multumire ca asta e ceea ce ne-a dat Dumnezeul si trebuie apreciat. Dincolo de ziduri inalte si drumuri late, exista povesti! Dincolo de stiinta exista pamant, soare, apartenenta, familie, sate, obiceiuri...

O forta superioara noua ne ofera acest spectacol frumos zilnic, doar trebuie sa ne acordam timp, sa-l privim, sa dam timpul inapoi si sa ne deconectam de vinovatia oraselor, de internet si taste, pentru ca avem o viata reala pe care trebuie s-o traim departe de aceste lucruri.

Frumusetea este scrisa sus pe cer, trebuie doar sa ridicam privirea.

I have high standards

 Ai nevoie de atat de putin pentru a fi fericit pentru ca acest sentiment se naste din lucruri simple, daca faci putin esti fericit putin intr-un loc atat de mic ca un copil care sare cu picioarele in baltoaca din fata lui si se bucura naiv la realizarea lui. 

 Tu? Vrei marea, e momentul sa te maturizezi pentru asta. 

Fericit esti si daca sari in baltoaca aia dar... a avea marea intreaga totusi, cred ca e mai mult decat fericire. Noi nu alegem caile pe care sa mergem, noi insine trebuie sa ne cream calea. 

 Este constructiv sa te inconjori de critica. Aduna oameni ambitiosi in jurul tau, care au ceva de spus dupa ce tu ai crezut ca ai incheiat subiectul, fii alaturi de cei care stiu sa piarda dar nu vor sa piarda, alaturi de cei agresivi si dominanti, nu te astepta sa fie subiectivi cu tine cu scopul lor de a te face sa te simti bine pe moment. Inconjoara-te de oameni care te critica constructiv.

 Accepta ceea ce fac ei pentru tine, acesti oameni sunt buni cunoscatori ai slabiciunilor si a esecurilor.

 Nu putem fi schimbati putem fi reorientati sau recladiti, depinde cate etaje construiesti, toate duc la mansarda. :P Nu te agata de cei care isi fac timp de " mofturile tale" , de cei carora le place sa fie ascultatori doar ca sa te faca sa te simti bine pe moment. 

Femeia: Este cea care pune accent pe trairi, sentimente, folosind frecvent  ( " daca" plus un verb ) intr-o conversatie.

Barbatul: Este cel care pune accentul pe rezolvarea unei probleme logice si simple " asa zice el" , se foloseste de rational , pentru ei exista doar  ( " trebuie" plus verb ) intr-o conversatie. 

 PS: Suntem atat de diferiti totusi avem nevoie unul ce celalalt.

Semnat: Busola.

Gotye - Somebody That I Used To Know (feat. Kimbra) - official video

Pentru ca...Iti multumesc !

Pentru ca important e momentul nu calitatea fotografiei.
Pentru ca am facut multe, multe poze, cateva chiar au surprins ceva unic.

Pentru ca bem in fiecare dimineata cafeaua cu doua lingurite de soare in ea.

Pentru ca noi punem lucrurile in miscare.

Pentru ca anul acesta e anul transformarilor.

Pentru ca ne-a luat valul si ne-a gasit impreuna, la mare.

Pentru ca in fiecare zi avem ceva de spus

Pentru ca merita sa investesti in calatorii, pentru ca amintirile sunt cele care conteaza si valoreaza.

Pentru ca intotdeauna oriunde ai pleca, conteaza compania, atmosfera, chimia.
Pentru ca m-am simtit cea mai fericita si mai norocoasa persoana in viata.

Pentru ca nimeni, niciodata nu iti poate lua starea ta de spirit.

Pentru ca cel mai bun crap pe care l-am mancat in viata mea a fost in portul Tomis.

Pentru ca o scoica sa fie a ta, trebuie s-o prinzi cu mana ta.
Pentru ca am invatat sa iubesc mai mult, de mai multe ori si in atat de multe feluri .
Pentru ca totul in jurul nostru tine defapt de starea de spirit, viata ne ia prin surprindere chiar si pentru cine o planuieste.

Pentru ca am strabatut tara in varf si in lat, de la munte pana la mare si inapoi, iarna si vara, iar pentru asta
Iti multumesc! 

:)

Ceea ce imi place.

1. Imi place sa desenez cerculete multe, multe pe o coala alba de hartie dar mai ales sa pictez jucandu-ma la culori.
2. Imi place atunci cand ploua marunt toamna si sa respir, e o atmosfera de nedescris...
3. Imi plac cremele parfumate, lucrurile realizate hand-made.
4. Imi place de mine, ma consider o persoana frumoasa , pentru ca frumusetea se afla in ochii celor care stiu sa priveasca.
5. Imi plac rosiile.
6. Imi place atunci cand zambesti pur si simplu dar sincer.
7. Imi place sa ma simt utila oriunde m-as afla.
8. Imi place sa cred ca voi realiza lucrurile pe care mi le-am propus si imi place sa cred ca voi avea multe realizari.
9. Imi place sa scriu...

Habar nu ai de ce esti in stare !!!

Nevoia de exprimare

Sunt o persoana orgolioasa dar care recunoaste atunci cand greseste.

Nu e nevoie sa plac la toata lumea, dar caut lumea care sa-mi placa mie.
Apreciez sufletul si inteligenta unui om, dar nu a unui om care stie multe lucruri despre vagi domenii, ci a unui om care stie sa se comporte sau descurca in diverse situatii.
Un singur lucru urasc pe lumea asta si anume femeile care se daruiesc mult prea usor, la ocazie si mai sunt si superficiale cu acest lucru. Esti om responsabil cu sentimente si cu rusine, nu un animal tip capra! Odata cu corpul iti vinzi sufletul diavolului, nu meriti prea multe! Le-as face poze goale  si le-as pune la zid, la vedere in public. Nu te poti juca in halul asta fara sa platesti.  Atat! Restul pace.
 
Am invatat ca de cele mai multe ori rautatea unui om nu este intentionata, el nu stie sa fie bun cu oamenii din jurul sau pentru ca inca nu a ajuns sa se iubeasca pe el, atat de mult incat sa-i iubeasca pe toti oamenii din jurul sau si asta indiferent cum sunt ei( in afara de curve , am ceva cu ele), dar nu-i nimic va ajunge sa inteleaga asta !

Iubirea este un sentiment natural si trebuie raspandit oricand, pentru ca tu esti persoana importanta si frumusetea sufletului tau conteaza, indiferent de cum sunt ceilalti, rai, pesimisti sau bosumflati tu vei alege frumusetea, libertatea.
Am mintit dar am spus si adevarul, calitatiile mele sunt pentru cine a invatat sa le vada sau pentru ''alesi".
Am lucruri la care altii doar viseaza, dar imi dau seama ca de unele chiar nu am nevoie, sunt inutile! 
Sunt ca o pisica, ochii mei te-ar manca de viu si totusi iti vorbeste frumos, cu toate ca nu meriti asta! Bunul meu simt si persoana mea nu se dezintegreaza pentru ca nu te stii comporta tu.
Am fost naiva de multe ori dar de cele mai multe ori am ales eu sa fiu asa.
Astazi consider ca sunt fericita, sunt fericita pentru ca am realizat ca totul e in mine defapt si nu in ceilalti.
Ma simt norocoasa pentru ca o singura persoana a reusit sa ma convinga sa ma schimb, sa vad viata la fel dar sa ma comport diferit in cele mai multe situatii iar pentru asta iti multumesc tie, mama!

Pasind - (inceputuri)

Nu era frig afara, era intr-o iarna blanda. Cu o motivatie iesita din comun am iesit in acea zi afara din casa,  eu paseam pe drum parca intre lumi, simteam ca ziua aceea are sa-mi ofere ceva banal  si lumesc si puteam sa merg asa doua ceasuri intregi fara sa ma opreasca cineva din drum sa-mi schimbe ideea...
Am ridicat capul din pamant, ochii i-am deschis si-am privit inaintea mea. Pasii mei au inghetat pe acel moment. Acel moment l-am privit de sus, mi-a intors sensul, cursul vietii intr-o cu totul alta directie.
Au trecut apoi inca cateva zile si iar mergeam pe drumul meu. Cu toata forta adunata acolo jos in intuneric, am invatat sa ma leg strans cu pamantul de sub picioarele mele. De data asta nu mai stiam sa ma tin de pamant, ceva s-a intamplat cu mine.

Am devenit un inger ce se zbatea in drum. Cu o aripa zboara pe deasupra iar cu cealalta matura pamantul intunecat incercand sa se ridice. As fi vrut sa ajung sus, acolo unde se naste lumina lunii, sau sa ajung  in intunericul cosmic asemenea unui cosmonaut, sa paseasc pe un teritoriu neexplorat inca...

Am prins ideea. 
Am plutit apoi luni de zile deasupra pamantului, nu mai incapeam nicaieri atat de mici pareau toate de sus.
Zambetul pe pe chip, oh! Aici e treaba grea, ca nu stiu cum sa spun.. :)
Mi se deschidea odata cu inima (ca o elice pe-un motor pregatit de calatorie). Zambetul acesta  inflorea in sus cu colturile buzei  formand riduri mici de expresie in jurul ochilor mei prea stralucitori.
 Intre cer si pamant eram, eu si cu tine. 
 Intre iubitul meu din lume si cel din vis,
Te-am urmat...
 Tu m-ai invatat sa privesc in lume ceea ce vedeam doar in vis. 
Tu esti iubitul meu din vis.  Vrand sa zbor in continuare, odata ce am invatat, tu m-ai oprit si  m-ai invatat sa merg din nou, ca uitasem de unde am plecat. 
Mi-ai aratat cum pot zbura dar nu deasupra lumii ci printre oameni. Mi-ai aratat ceea ce vedeam doar in noapte, ziua...

Am invatat sa pasesc, sa vad...aceleasi lucruri sub o alta forma! 

M-ai invatat sa merg pe pietre, nu sa le ocolesc, chiar tu mi le-ai pus acolo intentionat, sa le simt sub talpi, cand am prins ideea ca pot sa le sar, ca nu am nevoie de toate pietrele din drumul meu, tu erai acolo.
Asa am invatat "jocul" saritului peste pietre....
 Tu mi-ai aratat cum pot fii in lume si totusi nu a lor....
Am invatat cum sa pasesc intre lumi si sa intru in care vreau eu, nu in care mi se iveste....
 Tu, cel de fiecare seara si de dimineata, aici cu mine alaturi, cu caldura si liniste, tu...
 Cel care m-a adus inapoi acasa, pentru ca " acasa" se gaseste in inima mea nu pe drum. Acasa care nu ma incatuseaza ci ma deschide si inalta.
Am ales sa nu mai plec. 
Am vorbit cu tine si ne-am spus, in modul nostru drag si nou, fara cuvinte, doar prin spirit, ne-am spus ca o sa ramanem aici... 
La inceput m-am intrebat, cum sa ramanem intr-un loc?!
Mai apoi m-am obisnuit, iar acum drag imi e ca sa mai plec...
Toate pana acum s-au facut ca si la inceput, pentru ca acum stiu care sunt inceputurile noastre, nu e nici o victorie, e doar firescul viu! Inceputul a fost fara indoiala acesta, am ras mult ca mai apoi sa curga lacrimi de recunostinta dar si de recunoastere. 

Apoi liniste.... 
 Linistea aceea in care iei apa in palme si o lasi sa curga printre degete de la inaltime, stiind ca nu are unde sa se risipeasca acea apa, mainile alunecau spre a ma tine in brate. Atunci am realizat ca nu este loc in care tu sa nu curgi. 
Privind la tine fericit si ud cum erai, m-am gandit de cat de putine lucruri avem nevoie pentru a putea fii fericiti...

Eros Ramazzotti - Tu Sei

Lumanarea

O lumanare trebuie aprinsa si consumata atunci, in spendoarea momentului . Cei care tin in casa o lumanare si o consuma doar cate putin si sufla in ea s-o stinga de frica sa nu se consume pierd intensitatea momentului... 

autor: Busola.

Despre mine

Lucruri necunoscute?  Eh... lucruri, as zice care prind contur, piesa cu piesa, zi dupa zi.

 Nu vreau: Sa mai tac si sa-mi petrec timpul cu persoane alaturi de care nu am nimic in comun sau carora imprejurarea le-a facut sa imi fie alaturi.

 Prinde viata: Totul in jurul meu atunci cand oamenii zambesc in jurul meu sincer !

Mi-as dori: Sa nu-mi mai doresc ci sa ma simt in locul potrivit si momentul oportun.

Cel mai mare dusman al meu: Frica.

Mi-e teama: Sa nu imi scape ceva din privire atunci cand detin controlul intr-o actiune !

Aud: Totul si de cele mai multe ori ma fac ca nu am auzit prea bine.

Zambesc: Tot timpul si te induc in eroare sa-ti vad reactia.

Imi pare rau: Atunci cand ranesc pe cineva neajutorat.

Cant la nesfarsit: I follow Rivers- Lykke Li'

Plang: Cand nu pot exprima in cuvinte ceea ce vreau ori pentru a ma elibera de emotii.

Am nevoie: de atat de putine...

Ar trebui: Sa imi respect parintii indiferent de cum sunt ei!

As putea: Orice !

Pastrez: In minte prea multe lucruri de care nu am nevoie.

Decizii: Schimbarea in mine nu in ceilalti.

Iubesc: Oamenii pozitivi dar invat de la cei incercati de viata.

Urasc: Atunci cand mi se impune ce sa fac.

Caut: ca la sfarsitul zilei sa adorm alaturi de tine.

Perioada cea mai frumoasa a vietii mele: Va urma cu siguranta.

Lykke Li - I Follow Rivers (Director: Tarik Saleh)

my love is your love- whitney houston (lyrics)

Cu genunchii juliti...

Totul a inceput intr-o zi in care clopotei bateau in surdina in asa fel incat auzirea lor ne-au facut sa ne ascultam dincolo de ei.
Busolei nu-i face placere sa se joace dar ii place gravitatea jocului, seriozitatea lui ! Sa fie acolo cu implicare ei in exces pentru ca " doar pe jumatate " nu e o solutie. Ea vrea totul ! Sa fie prea mult nicidecum prea putin. E doar alegerea ei sa traiasca ca un intreg intr-un glob de sticla sau doar pe jumatate in magazinul universal. Vrea o directia bine delimitata. O existenta in care sa traiasca totul pe o carte, sa joace insasi viata!

Vrea regele !

Hai sa ne lustruim lentilele cu roca cea mai dura, aseaza-te pe tronul tau. Uite ! Acesta e timpul nostru. Suntem in interiorul unui glob de sticla care are margini si le are exacte. Acum si aici ! Strange-ti leii de pe rezamatoarele tronului cu privirea lor incercanata de cafea si arata-le ce inseamna altruismul prin fumul gros de tigara! Receptivitatea clincului si expresivitatea clopotelor transparente din jurul tau iti sunt asul din maneca , rasul tau de rege doar startul pentru ele ! Esti mecanismul care transforma statui in miscare si clopote in static.

Jocul a-nceput!

Atatea clopote ti-au trecut pragul, pe care le-ai asociat cu pinguini dragalasi dresati sa aplaude, mere ce atarna prin copaci gata sa cada, un sarpe pe o creanga, un calau prin preajma si gramezi cu scrum de tigara aliniate.

Deschinzand gura , leii tai te tradeaza. Imprastie clopotele transparente spargandu-le de glob in mii de bucati, intr-o alta dimensiune. Imaginatia unui rege nu lamureste o confuzie ci mai mult o adanceste. Isi hraneste leii doar cu ce a ramas in globul de sticla, cu acel necunoscut ce a ramas intreg... In acesta camera leii-statuie au aflat ca nu mai sunt statui pe un tron si sar in fata regelui.

In globul de sticla, in spatiul lui, regele primeste doua lovituri de busola peste obraz. Leii vor incerca sa-l ajute, il vor dresa si vor incerca sa-l scoata din acest joc. El insa nu poate sa de-a inapoi, e doar un om cu capul plecat ce cade pe statui si cioburi de clopote, ramanand cu genunchii juliti.

A invins !

Totul incepe cand ne trezim dimineata, ne amestecam unii cu altii, ne imbracam unii ca altii, ca mai apoi sa vina noaptea ca sa putem visa si va mai trece un timp, mai tarziu decat niciodata, atunci cand ne vom intalni....

Ai adormit asteptarea,

Si ai gonit amanarea.

Marea iti apartine,

Respira asemenea tie...

semnat : Busola...

Pentru ca un parinte...

Pentru ca un parinte...

Pana si Sfinxul moare cu incetinitorul

Fapte inconstiente, intre adevar si mit
Nevoia jalnica de a te afunda in ale carnii
Si a te numi "tata" fara impulsul tau.

Mai mult decat in vremurile primare

Curge rautatea ca dintr-un sac de rafie rupt.

E imprastiata la voia intamplarii...

Vantul insufleteste pleoape reci a unui copil care se vindeca greu .

Putem fi de stele mai aproape si cu toate astea

Alegem mocirla in care vor veni sa ne ingroape strainii.

Cu a lor suflete facute sloi, se polueaza apa cu monstrii.

Se sinucid balene in larg, cainii latra in libertate

Se vand idealuri la televizor, se vand in lumea lor

Iar eu din ce in ce mai mult imi vars sangele ca donator.

A intrat desertul in suflet, patrunde in casa, patrunde in noi

Dincolo de templul sacru a unui parinte

Se deschide o usa cu-un strigoi.

Cu sageata unui orb si a unui mut

Un carbune arzator arunca langa mine

Un jandarm care elaboreaza teorii,

Un dictator pregatit sa rosteasca cuvinte grele

Un maine vine oricum , ce ne mai asteapta oare?

Pentru ca un parinte nu stie sa fie parinte...

autor: Busola...

Yiorgos Magoulas | Little Kite Learn To Fly

Sunt cartea in care randunele au rasfoit pagini in zbor, cartea pe care pasi mici de copii bucurosi au prafuit-o in graba jocului pana seara tarziu apoi a fost udata de roua diminetii invaluind-o in frumusete si prospetime. Sunt acel impediment pentru persoanele ce-mi stau in cale si o urma in sufletul celor care m-au cunoscut cu adevarat. Sunt o carte simpla si plina cu defecte insa ma linistesc cand stiu ca am deschidere spre acelasi Soare in fiecare zi. Pagini pline de vise incatusate, amanari si temeri. Am sa eliberez lumea din mine, am sa incerc din nou cu mai mult elan. Simt ca dupa atatea pagini scrise, am puterea si increderea ca pot avea o viata plina de sens. Am sa ma folosesc de ce am, sa invat , sa creez, sa indraznesc dar si sa ofer mai mult. Cartea asta va sta intr-un geamantan facut din izvor de munte si flori de cires inflorit spre marea ei calatorie a existentei. Pleaca sa ajunga spre un Dumnezeu mare, spre dimineti invaluite in aburi de cafea, zile in care geniul e respirabil, intr-un spatiu in care sa invinga apa invatand sa plutesca la suprafata eliberand baloanele de care e prinsa, intr-un drum cu pavaj cubic in care sa urce furnici multe pe ea, sa aiba deasupra un cer mare senin, sa faca parte din natura, sa miste vantul lin frunzele deasupra ei, sa iubesca cerul si pamantul si tot ce inseamna frumusetea naturii, sa imortalizeze in fiecare pagina a ei o imagine a unei flori. Flori de magnolie alba, de lacramioare, trandafiri roz si rochita randunicii.
O sa le cuprinda pe toate....

Pentru o alta lume

"Daca gasesc in mine o dorinta pe care nici o experienta din lumea asta nu o poate satisface,atunci cea mai probabila explicatie e aceea ca am fost creat pentru o alta lume"(C.S.Lewis)

Kate Miller Heidke - The last day on earth

https://www.youtube.com/watch?v=1GU8Ekk8Pbs

Sub o alta forma...

Te-ai strecurat pe sub pielea mea si ai stiut cum sa-ti faci loc, m-ai acceptat asa cum sunt pentru ca la sfarsitul fiecarei zile sa nu mai am aceeasi aroma...
Pana cand am ales sa nu ma judeci, vantu-mi sufla  prin esarfa de la gat, acum l-am eliberat. Daca va pleca cu siguranta se va intampla sub o alta forma....
Merg pe drum dar cu fiecare pas pe care il fac simt ca nu mai am picioare, le-am lasat sa prinda radacini intr-un loc fix, iar pentru ca acum am un loc, ma intorc in vant si imi voi deschide aripile...
Am vazut cortina care a cazut brusc peste zbuciumul meu punand capat unui spectacol in care eram un simplu spectator, pentru a-mi arata scenariul vietii mele dincolo de scena...
Pe tabla de sah nu mai sunt cea care initiaza o lupta de atac la rege cu nebunul, deja vizualizez urmatoarea miscare si anume ce voi face cu regele in nebunia lui...
Lumea nu ma va ajuta ci "se va ajuta", prin ea nu imi voi gasi niciodata identitatea si am ales ca identitatea o voi gasi departe de lume, sub o alta forma...

O viata tumultoasa !

Viata propune un drum pe care pasesc cu iarba sub picioare, o iarba cruda si plina de roua diminetii. Invelita intr-o rochie de matasa cu parul desfacut pe spate, pasesc lasand timpul in urma, pasesc sa descopar o muza, in spate raman cuvintele, zbaterile, rasetele, urletele dar si sentimentele...
Sunt neputincioasa sa observ lumea intr-o continua goana si schimbare. Sunt fascinata sa privesc oameni faini, sa le urmaresc gesturile,  maturizarea , tonul vocii si sa le cunosc urmatoarea lor miscare inainte s-o faca macar dar ei sunt tot mai rari. Pasesc si n-am sa ma opresc!
Unde ma aflu e doar un carnaval in care sute de masti stau pitite si lipite una de cealalta, aplauda din puteri, le aud galagia groteasca, le aud respiratiile, soaptele si adevarurile mincinoase, aud regresul, aud cum incerca sa se lipeasca de mine, cum incerca sa ma manance cand in urma cu putin timp eram importanta.
Il am pe Dumnezeu langa mine, el ma sprijina in orice moment pentru ca il caut, e in mars alaturi de mine pentru ca port numele de crestin .
El m-a invatat un lucru pe care vi-l impartasesc si voua: " Indepartati-l pe cel rau din mijlocul vostru, pentru ca cel de langa voi nu reprezinta un pericol" ! Intotdeauna a fost si mi-a oferit libertate, o libertate pe care voi nu a-ti cunoscut-o in modul meu.
Ascult si observ ce se petrece in jurul meu si cand e nevoie zambesc in coltul gurii. O viata tumultoasa si plina de mister asta ma descriu pe mine. Puneti-ma spion si va aflu oriunde orice doriti atata timp cat il am pe Dumnezeu cu mine !

“O geamandura are un rost precis in viata marilor si a oamenilor de pe ape. Ea trebuie sa arate vapoarelor care calatoresc pe potecile lichide ale vietii, prin strigatul ei proiectat in bezna, cum si pe unde trebuie sa intre in porturile lor firesti…”

 “De aceea poate, cantecul meu, de geamandura solitara, nu suna in urechile tale decat ca un geamat al propriilor mele deznadejdi”.

Dido - Thank you

Cartea mea.

 

Ascult valurile mării care ating ușor filele galbene a unei carți vechi cu înscrisuri și meditez.
E cartea mea, am s-o ofer mării pentru a o deschide la mal, rând pe rând toate literele să le piardă, pagină cu pagină, plutind, ușor, pe valuri până când, se vor contopi. Această carte a fost ridicată din marea de oameni ce treceau pe langă ea murdărind-o cu mult praf. De acolo unde a fost cândva călcată în picioare, din acel loc în care s-a amestecat cu celelalte cărti, acolo unde s-a tăvălit în noroi, mai tarziu decat niciodată acum ea e liberă in mare !

Felinarul

 În noapte, toate luminile sunt stinse iar majoritatea oamenilor dorm.
Eu cu al meu felinar stăm de veghe în stradă.
 Lumina felinarului meu va face lumină în întuneric.
Felinar cu o lumină caldă.Felinar, of... felinarul meu.
Vă îndemn pașnic să dăm magie orașului în această noapte, treziți-vă !
Să dăm din mână în mână lumină , să aprindem împreună o mulțime de felinare.
 Întunericul nu ne poate stinge lumina din suflet.
Veniți să simțim freamătul orașului, totul în jurul nostru vibrează în lumini galbene calde de speranță.
Veniti să ne luminăm chipul în sărbatoare.
Veniți să aprindem strălucirea din mintea noastră cu un felinar.
Felinarul e o floare rară ce înflorește în noapte.
Veniți! Împreună să lăsăm umbre de felinar acestor drumuri pe care pășim.
Veniți să oprim vântul care încearcă să ne stingă lumina.
Veniți, să transformăm haoticul în disciplină.
Veniți cu mic, cu mare, să formăm un cerc. Noi la căldura felinarelor aprinse.
Sunt fata cu părul de ploaie, cu o busolă în lumini ce se cuibărește în buzunarul ei stâng, cu un felinar în mână și care fredonează un cântec vechi trecând pe langă biserici, case si cerșetori.
 Nu am altceva, lumina este tot ce îmi trebuie în urcarea ei spre devenire și tot ce vrea e să aducă lumină tuturor celor care nu au parte de ea.

Felinare pentru cei neajutorați, sperați, debusolați, izolați, răpuși de boală și singuri.
Felinare cu miros de învingători, felinare cu cântec, felinare spre o lume mai bună.

Eu vă doresc ca indiferent cât intuneric veți întalni în calea voastră, să aveți cu voi întotdeauna aprinsă lumina unui felinar.

Michelle Tumes - The light :

http://www.youtube.com/watch?v=Q6p4u5UDxag

Zarurile au fost aruncate !

Odată cu ridicarea zorilor, se ridică și ecoul tuturor promisiunilor auzite de către noi vreodată. Ca mai apoi la asfințit, fiecare vis sa fie spart în mii de bucați. E nevoie doar să se rostogolească un zar, atât și de asta depinde viața ta, realizezi că nu mai ține de tine, bucata aia de zar se va opri și va decide pentru tine. Soarta ne îndepartează și ne aduce din nou împreuna. Deschizi larg ochii să vezi perfecțiunea din zambetul meu și crezi că asta e tot ce contează ca mai apoi la sfarsit prin lacrimi să mai zăresti doar un chip stins. Vrei ca și sufletul tău să aibă puterea să mă ia înapoi, la tine acasă, însa el urlă de durere. Acum totul e haos. Fericire, bucurie, dragoste,tristete, zbateri, toate amintirile. Trebuie să mergi singur pe drum în această lume întunecată, cu nici o lumină care să ghideze acest drum. As vrea să reusesti ! Stiu că meriți ceva cu adevarat frumos. Esti important!

Atunci când cineva mă va întreba dacă am cunoscut vreoun cavaler în armură stralucitoare, am să raspund pur si simplu că da, am cunoscut! E un luptator ce a stins cel mai mare incendiu de până acum, de aceea se află în intuneric. E un luptător puternic, nu doar fizic, ci si emoțional și mental. Viata pe care o traiește e grea și e demnă de admirat. A facut ce a putut singur și mai mult decat atât a facut-o în felul său.

Cât despre ea.... O fata cu sufletul zdrobit din alte vremuri, care greu mai reușeste să aibă sentimente. Viata pe care o traiește în fiecare zi, lacrimile ei au fost multe deși ea nu a lăsat să se vadă asta. Nu mai are lacrimi să verse. Zâmbetul ei a rămas tencuit, cu ochii ei sclipitori privește doar înainte, nici gând să se uite la podea. Ar vrea să lupte, să simtă și parcă nu mai poate, pentru ea este aceeași închisoare doar că într-o zi diferită. Nu mai simte... Nu mai reușește nici să declare asta. Cineva cu ceva timp în urma a avut grijă atunci când a plecat, s-o lase făra cuvinte și mai apoi greu de atins.

Zarurile au fost aruncate, înca se rostogolesc, au luat-o rău la vale...

Prefer tacerea...

Iarna a venit. Busola mea indica tot Nordul iar termometrul "- 3 grade". O pun din nou in buzunar. Ceata groasa acopera drumul pe care pasesc. Cat de lung e drumul meu? Cati kilometri de zbateri pana la capatul lui? Ce noapte, ce aparenta liniste...Lumini de faruri imi intra in ochi, pedala de acceleratie a autoturismelor e apasata, au suficienta benzina ca sa ajunga la destinatie. Fiecare are o destinatie, un drum de parcurs. Daca as fi acum intr-un autoturism pe bancheta din spate, as numara de pe geam oamenii care merg pe strada si m-as gandi ce frig le este. Insa sunt pierduta in ceata de afara si e tare frig, trebuie sa merg mai repede si mai apasat, sunt plina de indoiali si ma simt a nimanui. M-am ratacit in cercurile voastre, acum tot ce vreau e sa ies din ele. Nu mai vad pe nimeni care trece pe langa mine, mi-am pus gluga in cap si mainile in buzunar si vad doar inainte. Nu mai simt nevoia sa salut oameni care pretind ca ma cunosc, ma gandesc cate incap intr-o clipa in care nu mai vreau sa spun nimic, doar sa tac. Prefer sa tac, ii las pe ceilalti sa vorbeasca, consider ca puterea tacerii e mai de valoare decat o mie de cuvinte. Nu mai vreau sa spun nimic.
Aici in spatiul asta scriu si nu o fac pentru cineva anume. Stiu de ce scriu si asta e tot ceea ce conteaza pentru mine. Shh! E asa de bine atunci cand nu mai vorbiti. Prefer tacerea....

Alerg sa devin muzica

   Alerg in ceata asta groasa de noiembrie. Alerg pe jos fara o destinatie anume si straziile devin un labirint intunecat si alerg, tot alerg sa gasesc sclipirea unei lumi mai bune..As vrea sa nu ma opresc din alergat, as vrea sa devin o melodie venita de nicaieri la urechiile tuturor oamenilor ce-mi iasa in cale, vreau sa devin sunetul unei vechi clape de pian. Vreau sa devin muzica, sa dansez cu tot ce ma inconjoara, sa aud respiratiile si surasul voastru, sa trec ca vantul si sa observ petrecerea din ochii vostrii, sa vad cum va mirati si va intoarceti in toate partile si va minunati, va bucurati, va intrebati ce se intampla...

   Am sa devin acea muzica care va face sa priviti in departare, in cautarea unui raspuns sa priviti pe fiecare crang spre pasariile de acolo, spre cer.... Vreau sa fiu muzica care va lasa fara cuvinte, armonia ei sa va uneasca intre voi, sa nu mai fiti niste straini. Muzica pentru voi, muzica pentru mine...

   Vreau sa devin muzica aceea de cand m-am nascut, acel prim zgomot al meu de venire pe lume, acea muzica de pe strada unde eu m-am nascut, acea muzica din vocea mamei care ma chema la ea cand mica fiind ma invata sa alerg...

   Vreau sa fiu muzica de libertate, sa rasara Soarele cu mii se raze calde, toate pentru voi. Am sa devin muzica pentru toti copii tristi si neajutorati din lume si o sa le luminez chipul...Am sa trec pe langa fiecare leagan in miscare din parcuri, pe langa fiecare pom ce vantul ii misca frunzele...

   Nu mai am buton de oprire, alerg in continuare, simt ca aceasta melodie nu are o finalitate. Muzica se afla in mine, face parte din mine, alearga cu mine... 

  Muzica asta e prietenul bun pe care nu l-ai avut niciodata, e pentru cei solitari, e mana intinsa tuturor problemelor tale, se gaseste in perna pe care tu adormi, in fiecare cutie pe care tu o deschizi.

    

 Muzica e colacul tau de salvare in mare, e sirena pe care tu o auzi in larg..
Muzica e cea pe care o simti sub piele si care face stelele sa straluceasca mai tare.
Muzica este iubire....

Visele mele plutesc

In fiecare om exista dorinta de a se ghemui intr-un cearsaf, de a prinde in maini un ghemotoc de esarfa in care sa inchida ochii respirand parfumul. 

Daca m-ar putea vedea cineva de acolo de sus, ar avea din partea mea, o mangaiere. As deschide larg esarfa si as lasa-o in adierea vantului. Visele mele plutesc in largul cerului, acolo unde soarele se adaposteste dupa norii pufosi..

Lumea e a voastra.

Un ceas imi indica ca e prea tarziu sa mai dau inapoi. Am propria lege, sunt plecata de mult din timp si spatiu. Cu o busola veche in mana devin propria mea lume, sunt creare de viata si de a o lua. Omniprezenta in mine e aceasta busola, imi cunosc fiecare atom cu care e construita. Sunt eu, un Dumnezeu. Voi face lumina diminetii  si intuneric noptii. Sunt propriu meu creator si pedeapsa e tot a mea. Sunt un orizont de evenimente. Sunt gravitatia si legiile ei.. Sunt propriul meu univers ce se invarte in jurul gol cu miliarde de kilometrii pe ora.
Am modificat valoriile, oamenii nu mai sunt aceiasi, ceea ce era important nu mai este necesar. Ceea ce a fost constant, nu este nimic mai mult decat usor discomfort si amaraciune. Va ramane un rămas-bun spus cu zambetul pe buze. Am plecat!
Lumea e a voastra, eu sunt plina de fantezii si in acelasi timp mult realism. Am cuvinte gata sa fie rostite din nou. Am certitudinea unui egoism, a unor rautati. Chiar si fara iubirea voastra sau vreo rima eu tot devin o melodie! Cea mai pura melodie intr-un colt pierdut de vant, departe de destinatia voastra.
Incoerente si schimbari de destinatii. Va simt respiratia la fiecare minciuna rostita si ca un om nebun rad la ce aud. Umanitatea este din ce in ce mai pierduta in lumea asta,  sunt in pelerinaj in lumea voastra, sa ma predau? Nici moarta. Cu toate masinile voastre si voci care populeaza si polueaza minute între somn şi veghe.
Nascuta astăzi, pentru că ieri a disparut....
 Deasupra unei banci de lemn plutesc in zbor pasari. Acesti acrobaţi ai aerului provoaca libertate în bătaia lor de aripi, plutesc spre a se agata de ramuri prin copaci. Acei copaci care vor deveni lemn, banci pe care oamenii se vor aseza fara s-o merite. 
Nu am fost vruta pe lumea asta, nu am fost facuta din iubire. Dar ma voi naste din nou.
Ma nasc pentru a acoperi cu aripile bancile de lemn, ramuri de copaci.
Bai de soare vor arde aceste aripi in zbor dar nimic nu mai conteaza in cautarea unui loc...
 Inca imposibil de a crea branhii pentru a trece oceanele, dar stralucesc cu putere de o mie de raze.... 
Sunt o strălucire în întuneric care vine o dată, doar pentru a da iluzia că nu totul este negru ca smoala. Atunci când nimic nu este de aşteptat, o scanteie calatoreste prin cerul nopţii, sunt dans printre stele, de avertizare a incendiilor voastre.
Amintiri triste pleaca rand pe rand, am sa sa iau acest nimic vesnic care mi-a ramas din ele ca sa scriu. Scriu pentru mine.

Lipsita de energie, fără nici un fel de lux pe acest pamant gol caut orizontul, fluxul de apa rece, caut sa vad dincolo de mine, sufletul meu scaldat de soare. Cei care au plecat, sa ramana acolo. 
Caut locul unde gasesc tot ce am putut visa si nu am avut parte...
 Imaginaţia poate recrea sarutari si imbratisari calde din trecut, v-am iubit, din tot sufletul dar nu mai conteaza, acum sunt parte a flăcărilor soarelui.
 Sunt eu si restul lumii, nimic nu trece prin mine,  fac valuri aruncand o piatra in mare...
În visele umede de ploaie, scăldată de soare ani la rand acum vad viitorul mai inspirat.
Amintiri vor aparea la orizont, intre marea mea si cer voi deveni un praf in vant de memorie si trup...
Dacă timpul a fost un recif, pot sa fiu o zi , o sirena. Visele acum sunt niste sirene, bate vantul si vad farul in departare. Literele sunt pierdute pe mare, valurile marii a rupt scrisoarea in bucati, se inmoaie in mare. Arunc o piatra in mare, e atat de mica povestea mea.
Îmi amintesc de tine, un traseu fara destinatie, o strada fără întoarcere, un sunet mut intr-o zi sau noapte. Ceva uitat şi amintit, ceva care a fost şi nu mai este. Acum o barca fara vela, o harta fara tinta, un indicator ce indica acum , un sfarsit la toate.

Pe varful degetelor si cu demnitate,  plec ! Fara sa revin la tine, am sa te las aici, am sa te las in amintire. Asa cum am fost si eu lasata intr-un colt si uitata...
Vreau să văd soarele care răsare, o alta viata ma asteapta.
In viata se spune ca avem o barca a noastra, barca mea a fost în doliu. Trecerea cu ea plina  de tristete si singurătate. Cunoasterea nasterii mele poarta cu ea o lacrima, plec departe...

Imi place cum mirosi !

Eram atat de mica dar nu ma temeam de tine. Te-am privit si am schitat un zambet formal, pentru ca nu ma asteptam sa ma privesti in modul acela. Nici intr-un caz cum ai facut-o tu. Am cautat un semn dar m-ai cutremurat. Miroseai nu a parfum, cum sa nu te dai cu parfum? De ce n-ai facut-o? Poate asa iti acopereai mirosul...sa nu-l respir eu! Imi place cum mirosi. 
 Imi spuneai cum ti-ai petrecut ziua si ascultam dincolo de cuvinte si auzeam defapt in glas bucuria ca ai ajuns la mine, ca o rasplata dupa o zi grea, eu eram premiul tau. Ne-am asezat jos, ne-am ridicat, aceasta figura am repetat-o de atatea ori, ce banalitate si totusi ce cantec...Chiar eram mica? Tu oare asta ai crezut ? Nu sunt deloc mica...Te rog priveste-ma si atat! Ma tem cam des, te indepartez si totusi imi doresc sa te gasesc din nou. M-ai gasit tu pe mine, adu-ti aminte de asta. De data asta, fara sa ne asezam jos, tu m-ai ridicat la inaltime. Am vrut sa sterg rujul cu un servetel dar era prea tarziu...nu-l mai aveam! Nu sunt a ta, sunt a nimanui. Nimic nu este static nici macar chipul tau. Am plecat si ai lasat din nou sa ne ratacim in cotidianul monoton, ai preferat fuga de a-ti recunoaste vreo traire, vreoun gand. Cuvintele au fost spune, acum e tacere. Auzi acest sunet mut? Acum spune-mi cat de repede poti alerga pana la mine? Doua maini care se vor desface prin doua cuvinte din nou si ma vor transforma in nisip cu ochii inchisi... Nu ti-am mai spus dar de cate ori ne-am oprit in drum, langa chipul tau se regasea Luceafarul, te priveam ba pe tine ba lumina lui...esti frumos! Zambesti dulce si viclean, ochii tai imi arunca o sclipire si in acelasi timp cenusa imprastiata de vant, esti frunza din copac si pulberea din ce a mai ramas din ea. Ti-am aratat ce copaci inalti  avem pe drumul nostru? Am calatorit pe langa ei, nu am pasit ci am alunecat usor, au ramas in urma noastra pentru ca noi cautam un ceas. Timpul a stat pe loc pentru ca ceasul nu a vrut sa se arate. 
De la tine am invatat un lucru, sa nu te privesc de jos, tu mi-ai aratat ca te poti apleca inaintea mea si sa ma ridici. Cand vom inchide cutia la final, am sa-mi aduc aminte asta. Nu-ti fie teama, nimic nu e static!
Daca nu simti nimic, te rog sa ma ierti ca sufletul meu rade a ratacire si fericire in acelasi timp. O lacrima s-ar cuibari daca caracterul meu puternic m-ar lasa s-o fac. Sunt puternica! Primeste-mi mandria de femeie si aceasta masca rece si iarta-mi fericirea asta trecatoare! Iubirea mea a fost dintotdeauna mai mare decat o mie de iubiri, eu nu ma joc, cand iubesc nu ma prefac. Am sa iubesc , am sa infloresc dar nu stiu cand si de cine...Cand nu pot sa iubesc un om, pentru mine acel om reprezinta multa tristete, am lasat multe suflete indurerate...Dar daca exista un om care crede ca merita dragostea mea atunci grija mare...o sa ma ucida din nou! Iubirea mea e o lupta mare spre ideal , niciodata spre ceva trupesc.
Acum eu port mirosul tau si ma pierd din nou sub semnul altei iluzii. Ai sa ma pierzi. Fa ceva cat mai poti s-o faci.
Esti un robot, carcasa inimii tale e fierbinte iar genunchii de ciment. Ai doar o patura si un gand, sa nu mai speri si sa adormi fiindca a spera inseamna suferinta. Esti la rascruce de drum.
Am incercat cu zile sa-ti fur trecutul si acum ma intreb de ce am plecat? De ce ai revenit? 
Mi te imaginez pe un pod deasupra unui rau, seara tarziu. Tinandu-te de o mana ma aplec cu fata spre rau...tu ma tii bine sa nu cad si ma las purtata, e usor sa cad...apoi cu o miscare brusca facem schimb de locuri. Eu te tin de o mana si tu te apleci spre rau...vrei sa cazi, dar nu te las...nu vrei nici tu sa te las. Nu am sa te las!

În căutarea unei noi primăverii.

Rândunico, tu de ce exiști?
Cine intreabă? zise rândunica cu un ciripit.
Alina e numele meu.
Pentru a încanta oamenii cu cântecul meu, Alina dragă...
Și de ce pleci iarna atât de departe, de ce nu mai rămâi puțin?
Mă grăbesc să ajung acolo unde oamenii necăjiți mă așteaptă cu căldură. Pe lângă puful de păpădie am să trec ca vântul, am să mișc cu zborul meu floriile de mac să se scuture, iar cu ciocul să le culeg pentru cuibușorul meu. Mă duc acolo unde adie ușor vântul iar aripile mele ating cald frunzele pomilor înfloriți, printre sclipiri de raze mă voi strecura. Mă duc să aduc cântec la ferestre deschise dis de dimineață, acolo unde oamenii sunt mari gospodari. Acum chiar trebuie să plec Alina, mă asteaptă locul meu în săgeata ce s-a format pe cer. Nu uita în acea direcție să privești mereu dragă Alina. În direcția cerului senin tu să zâmbești și să speri la mine.
 Mă întorc la primavară.

"Cafiaua" mea...

O cafeluta calda e tot ce imi doresc

In momentul in care ma trezesc.

In cana mea alba cu buline formez

Cu lingura cercuri mari si aburii privesc.

Zilnic desteptarea, singura traiesc....

Bucuria ei sincera de a respira,

Dimineti mai bune cu miros de cafea,

Acelasi abur cald ii spune asa:

Ca s-a mai cuibarit o stea...

In ochii negrii ce a vazut candva,

Lumina dulce ca marea cu sarea ea a gustat.

Cafeaua cu solnita de sare a confundat... 

Aroma ta cu lingurita ea ar incerca...

Esti pe scena vietii...

Esti pe scena vietii...

A venit iarna. Tocmai am aburit fereastra si am sters-o cu maneca bluzei de pijama. Pamantul e rece si uscat si in fata bisericii dar si prin cimitir. In departare se aude un latrat de caine, acolo unde se intinde ceata groasa. Deschid larg ferestrele in fiecare dimineata sa respir "altceva", un aer mai curat din camaruta mea sufocanta si tremur la fiecare grad in minus si stiu ca trebuie sa rezist pana la capat de drum. Uneori as vrea sa nu mai exist, dar am realizat ca moartea e de la multe feluri si intotdeauna exista un alt inceput, o continuitate, o transformare in ceva. 

Ne nastem odata si murim de prea multe ori...

Pot sa evit durerea dar nicioadata nu voi putea evita intersectarea cu cineva predestinat, a lucrurilor inevitabile indiferent de atitudinea mea la situatie.

Suntem orgoliosi, consideram ca suntem mai buni decat cei pe care ii cunoastem, credem ca-i cunoastem, suntem dispusi sa criticam oricand si pe oricine neavand datele necesare problemei, traim in trecut ca si cum nimic altceva nu ni se mai poate intampla. Vrem sa spunem lumii in gura mare opinia noastra despre diferite lucruri, judecam ca x-ulescu nu stie sa ataseze la mail un document, ca y-ulescu e needucat.

De ce etichetam lumea si nu avem rabdare? Oare nu-i vina noastra ca judecam gresit ? 

Noi care judecam, atat de usor murim, noi care nu stim sa zambim, noi cu ce suntem mai buni daca ne impiedicam la orice banalitate si ne izolam intr-un cerc inchis?

Sunt oamenii frumosi? 

Dar ei sunt frumosi numai cand vrem noi sa vedem asta. Nu mai stim sa privim in sufletele noastre, in ochii celui de langa noi. Intalnim persoane si suntem atat de incantati, dar uitam repede de ele, despre felul minunat cum ne-au facut sa ne simtim la un moment dat si ne comportam diferit. 

Esti pe drum in intuneric cu telefonul in mana. Auzi la telefon o voce care iti spune ca se preocupa de tine sa-ti tina companie la drum pana ajungi acasa... sa te stie in siguranta dar mai trece o vreme si vocea dispare. Acum esti pe drum din nou si nimanui nu-i mai pasa, pe cine anunti ca esti bine ?

Vine o zi, poate chiar maine, cand frunzele din pom nu vor mai fi la locul lor, copacii ramanand acolo. Vom privi spre cer sau poate vom avea doar directia cerului. Soarele va rasari zilnic si in continuare alte suflete se nasc, iarba o sa creasca iar, luna tot asa o sa apara, dar noi? 

De ce atata ura, unde o gasim? Unde suntem, incotro ne indreptam? Cand viata nu e ploaie ci doar o picatura, intre secunda unu si secunda doi a unui orologiu.

Noi care nu stim sa sadim flori, de ce stim sa asezam flori la mormant? 

Murim oameni buni....

Nu mai pot sa ma las cunoscuta, tot mai des aleg sa te ascult pe tine, cuvintele mele pot sa ucida, vreau sa intelegi tacerea. 

Ce e tacerea?

Aleg tacerea confortabila, pentru ca daca tu imi intelegi tacerea intelegi si cuvintele. Pierd sau castig comportandu-ma asa? Nu vreau sa ma descriu, nu mai vreau...cunoste-ma tu! O pierdere poate insemna un castig de multe ori. 

Am adus cu mine cele doua cristale lichide pentru pauza de reclame, am adus cu mine reclamatii pentru ca am fost acolo si nu aici. Nu am avut un rol in film si totusi am fost personajul principal seri la rand, tu ai avut grija sa fac parte din scenariul tau. Ma priveai fix dar intotdeauna erai la limita dintre comic si tragic...zambetul tau timid se transforma in seriozitate apasatoare de fiecare data cand privirile noastre se intalneau. 

Mana mea aluneca pe degetele tale usor si cadea brusc pe langa corp, o ridicai la limita posibilului pe obrazul tau,simteai acel miros feminin mult asteptat, acea atingere delicata...

Varful nasului tau s-a sprijinit pe obrazul meu. Respiratii sufocante mi-au atins buzele si m-a redus la tacere... Uneori sunt gustul ceaiului de fructe indulcit cu miere. Alteori sunt caldura buzunarului tau stang. Prima ta imbratisare a fost acea cortina trasa brusc ce anunta sfarsit de spectacol si un inceput de drum, un fragment neterminat dintr-un suflet indurerat. Murim din nou...

Viata este gaura aia din pamant de pe vremea cand copii fiind jucam zala la ea. Suntem mizeria de sub unghii incercand sa sapam la ea, suntem muritorii pe care se pare ca doar pamantul ii mai poate astupa si doar umbra copaciilor ii mai poate veghea si niste flori uscate...

In mine tresare o intrebare, o curiozitate efemera ce indica scurgerea orelor din mari in mici...

Cuvintele tale naufragiate au prins contur la malul sufletului meu si nu se mai opresc, sunt ca frunzele ce se desprind cu miile din copacii pe langa care am trecut, pe care inca ii mai intalnesc si care se misca la fiecare bataie de vant intr-o parte si in cealalta iar la baza lor frunze alcatuiesc o patura pentru superbul asfalt gri...

Esti doar un fluture ce aripile si le va sacrifica la becul fierbinte in cautarea luminii. Acum doar zbori cu visul aproape care se va stinge in al tau ultim fior, a ta curiozitate si poveste...

Esti pe scena vietii cand brusc cortina te va inghiti, esti moneda aruncata intr-un rau si dorinta ei cu care tinandu-te de mana strans te-ai invartit in cerc acolo langa rau pana ai cazut in iarba ametit, esti pe tabla de sah doar un pion care deschide atacul intre un rege si un nebun, esti acel moment critic care te face sa razi si sa plangi in acelasi timp. 

Viata e un joc, o combinatie de coduri si de culori, de variante infinite de "a muri"... Noi alegem cum murim si murim de atatea ori, de cate ori iubim de atatea ori cadem...

Ma arunc in acelasi pat ravasit care depoziteaza cele mai cumplite ganduri de-a lungul timpului, le adun pe toate in perna mea ca si cum mi-as lua un ramas bun de la ele toate, degetele se imprastie si ele, se desfac incet pe moalele pernei si adorm, doar somnul ma mai poate linisti....

http://www.youtube.com/watch?v=NlG71W7Fz10&fb_source=message
 

Ce-ar fi Luna fara Soare?

   Cand vine seara am o singura destinatie, sa ajung la malul marii.

Sunt doar o fata desculta cu o busola in mana care a fost aruncata haotic intre cer si pamant, intre aripi si radacini care cauta un echilibru intre cele doua.

E seara. Ma regasesc la limita intre zi si noapte, intre Soare si Luna, intre strigat si soapta, intre uscat si apa...

Ating cu talpile picioarelor malul marii iar privirea mi-o indrept spre cerul deschis unde e petrecere mare. Soarele se joaca cu Luna de la distanta mare. Isi ascunde razele calde si se indeparteaza usor. La ora asta tainica Luna isi revendica tronul in regatul cerului. Soarele s-a indragostit de Luna si stie ca n-o poate intalni si atunci o aprinde in intuneric sa se poate oglindi in mare, sa se vada cat e de minunata.
 Luna a imbratisat marea bucuroasa. Fiecare strop de apa din mare reflecta fata Soarelui intr-o intalnire de glorie dintre cei doi.

Soarele nu se rezuma la atat si trimite ingeri care sa aprinda faclii luminoase pe cer sub forma de stele pentru ca minunata Luna sa nu fie singura si uite asa au luat nastere cele doua coordonate: lumina si viata in intuneric.

  Acum timpul parca sta pe loc, stau pe malul marii si zaresc un spectacol unic. Doua lebede albe in mare plutesc pe valuri de cald si de bine. Pana si luna a inmarmurit in departare de frumusetea si armonia celor doua lebede care in fiecare noapte raman impreuna leganadu-se usor una langa cealalta formand un tot unitar, dand nastere unei forme care se completeaza.

De cate ori mi-e dor de o soapta deschid capacul busolei mele care imi spune ca sufletul meu n-o sa mai rataceasca mult in temnita noptii. Da, sunt inchisa in temnita noptii. 

Am imaginea acestor lebede luminate de luna.

 Luna stie ca sunt acolo si a desenat farmecul lebedelor pana la mine sa-mi alunge singuratatea.

Vantul adie usor, se face frig iar chipul meu cauta chipul tau in noapte, sa se oglindeasca in mare. Inca nu l-a gasit.

Maine, cand Soarele va rasari o sa ma gaseasca cu capacul busolei inchis. Sunt condamnata sa nu-ti pot vedea chipul oglindit in mare pentru ca nu pot sa unesc ziua cu noaptea, Soarele cu Luna...

Acum va intreb pe voi, ce ar fi Luna fara Soare? 
Nici macar stelele n-au putere sa straluceasca.

scris: busola...

O mare de vise....

Priveste si simte.....
 http://www.youtube.com/watch?v=7liHHshw-AI&feature=player_embedded

In seara vreau sa-mi eliberez sufletul si sa-l asez in reflexia rosie a apusului.

Vreau sa strig cat pot de tare si sa-l eliberez pentru ca doare. 

Am sa privesc mai apoi norii si am sa ma joc asa cu ei pana cand voi vedea o luna de foc acolo, iar daca lacrimi nu ma vor lasa sa fac asta, am sa le sterg cu maneca de la haina si voi continua...

Trag de o cutie grea plina de vopsele, vreau sa alung toti norii astia negri, nu-i mai vreau! 

Vreau sa fiu doar eu si lumea in departare cu un cer plin de stele, am sa deschid cutia sperantei si cu pensulele magice am sa creez stele, un cer instelat si o mare de vise....

scris: busola...

 

Citatul din filmul "The Compass" care m-a impresionat spune asa:

“Cand iti va veni ceasul de pe urma, sa te gaseasca cucerind inca un munte, nu alunecand la vale. Unii oameni mor la 25 de ani si sunt ingropati abia la 65 de ani. Viata ta are valoare, foloseste-ti busola si hotaraste ca vei lasa ceva in urma, ca iti vei trai viata in asa fel incat, mult dupa ce vei fi in mormant, urmarile ei se vor vedea inca multa vreme.”

Tutto L'Amore che ho:

http://www.youtube.com/watch?v=D3HwnYbU_1A&feature=relmfu

Cu bagajul pregatit...

Suntem mereu cu bagajul pregătit

Cu haine șifonate ce acum atârnă greu.

Ei niciodată n-au înteles că eu marea o iubesc.

Împotriva tuturor și intr-un suflet am alergat.

Acum, tarziu..luna lumineaza marea și valurile ei...

Când sunt valuri totul e mult mai simplu,

Mă înalță și mă poartă într-un decor haotic.

Ești un bun regizor anonim pe care doar eu pot vedea

Nici măcar tu nu te poți privi și pășești tiptil.

Pornești mașina, semnalizezi în stanga, în dreapta..

Pe drumul tău e grabă și mult zgomot,

Ai depășit până și termenul de valabilitate.

Acum e inutil și ca o ironie a sorții, multe femei m-ar invidia

Pentru că filmul nostru nu se vizionează în cinematografe.

E noapte, e tarziu...

E noapte, e tarziu...

Pentru mine e vitala noaptea, pentru ca atunci eu imi aud gandurile, ascult ce se intampla in interiorul meu cu adevarat.

 Sunt intrebata adesea de unde am atata energie in timpul zilei? Raspunsul meu e simplu. Imi incarc bateriile la sfarsitul zilei, atunci cand ma analizez, va analizez si voi stii ce urmeaza sa fac a doua zi cu mine si cu voi....

 Am descoperit ca nu e bine sa ma autodepasesc tot timpul. Nu e nevoie sa fac ceva extraordinar, pentru mine si cei care conteaza, e nevoie sa fac doar ceva de care sa fiu mandra si altii sa se mandreasca ca sunt in preajma mea. Astazi am descoperit la messenger cati oameni neinteresanti am in lista, e o cifra mare, pe aia invidiosi am sa-i scot, am sa-mi tin doar prietenii in lista. Nu sunt in masura sa judec lumea, vreau sa am toleranta cu oamenii care conteaza dar cu unii nu se poate... si atunci nu-mi ramane decat sa-i neglijez, sa nu-i mai bag in seama prea mult.  Acum vreau liniste, pentru cine ma cunoste, stie ca cel mai mult pe acest pamant urasc agitatia si lucrurile complicate. Vreau simplitate si liniste dar nu in ultimul rand te vreau pe tine langa mine. Unde esti?
Acum e noapte, e tarziu...