A fost necesar sa-mi plang durerea o perioada.... Pe atunci nu credeam ca voi mai gasi taria de a ma ridica. Cu cautari lungi si epuizante am gasit raspunsul si am realizat ca echilibrul se regaseste in mine nu in jurul meu. Atunci mi-am luat inima in dinti si am inceput sa sterg cu un burete toate gandurile ce ma mai legau de trecut. Multa vreme am suportat, eram nefericita dar macar aveam pentru ce sa lupt sau impotriva a ce sa lupt, cand motivatia asta a disparut si m-am uitat la ce a mai ramas in viata mea, multe cioburi iar eu adunandu-ma de prin ele am zis ca eu n-am sa-mi mai revin prea curand. Cata lume isi traia viata cu adevarat in timp ce eu stateam pe balcon cu coatele pe genunchi si eram ocupata sa fiu nefericita. Cate lucruri erau incepute in viata mea dar stagnau de prea multa vreme. De ce n-am avut puterea sa nu mai fiu ca o reactie ci sa pun eu lucrurile in miscare intr-o parte sau alta. De ce iubeam si ziceam ca totul va avea o cale? De ce ?
