Sufletul casei.

O locuinţă ne vorbeşte. O locuinţă ne primeşte sau ne este ostilă. Ea ne învăluie în parfumul său specific care nu vine din lumea materială, adică din lucrurile care se află înăuntru, nici din mirosurile tipice activităţii casnice şi nici din atmosfera oraşului. Este parfumul subtil al celor care locuiesc acolo şi care tind să ne asimileze propriei aure energetice, odată ce am pătruns în spaţiul vieţii lor. O locuinţă are propria sa lumină, dincolo şi mai presus de cea exterioară: este senzaţia care ne învăluie în clipa în care intrăm şi care ni se strecoară în suflet, ne oferă linişte, calm, bucurie sau, dimpotrivă, ne face temători, contractaţi, apăsaţi de "ceva" nedefinit şi în raport de care putem defini viaţa celor dinlăuntru.

Fiecare locuinţă are propria sa stare de sănătate, propria sa respiraţie, care o reduce sau o amplifică pe a noastră. Aşa cum are propria viaţă - parfum, lumină, respiraţie. O locuinţă are şi propriile sentimente - ne iubeşte sau ne respinge, este plină de invidie, gelozie, amărăciune - sau dimpotrivă, înfloreşte de bucurie, calm, înţelegere. Fiindcă, de fapt, fiecare locuinţă are propriul ei suflet.

Poveştile copiilor lumii au populat locuinţele cu spiriduşi, gnomi, salamandre, genii, zâne, elfi... Şi dacă toate acestea sânt adevărate? De fapt, v-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva inimile copiilor simt adevărul care nu mai este accesibil oamenilor mari? De ce se întâmpla aceasta? Pentru că adevărul, sau cunoaşterea, vine din iubire, din inimă şi nu din fragmentarea mentală a realităţii. Adultul cîştigă inteligenţă, dar pierde dimensiunea esenţială a firii sale - iubirea. Iar iubirea, care este cunoaşterea dăruită de Dumnezeu, ne face să vedem viaţa - o nesfârşită şi continuă viaţă - în fiinţa noastră, în casa noastră, în pământul, piatra, apa, focul, aerul, eterul care ne durează, ne menţin, ne apără, ne înconjoară pe noi şi întregul Univers, aici şi acum, pretutindeni şi întotdeauna.
Într-un Univers viu, unde fiecare particulă elementară are viaţa şi raţiunea ei, cu atât mai mult locuinţa noastră are propria sa viaţă. Viaţa sa este creată de energia emanată de cele cinci „cărămizi” care stau la baza fiecărei „construcţii” din întregul Univers (pământ, apă, foc, aer, eter) care trebuie înţelese nu numai în plan material, dar şi în planuri din ce în ce mai subtile. Acestea sunt personalizate sub diferite denumiri - gnomi, ondine, salamandre, elfi. Dar mai mult decât atât, o casă are propriul suflet, generat de amprenta energetică a celor care locuiesc aici. De ce este atât de important să ştim aceasta? Pentru că, la rândul său, sufletul locuinţei ne influenţează gândurile, sentimentele, deciziile, viaţa însăşi. Dacă pătrundem în casă împovăraţi de ranchiună, duşmănie, gîndindu-ne în permanenţă la propriile eşecuri, la nedreptăţile care ni s-au făcut, la tot ce am dorit să realizăm şi nu am reuşit, atunci exact această amprentă energetică ne va marca ziua de astăzi, dimineaţa de mîine, zile şi zile de-a rîndul, pînă cînd ajunge să ne blocheze elanul, voinţa de muncă, puterea gîndului, capacitatea de a crea. O asemenea platoşă, departe de a ne apăra de „dezamăgiri” (aşa cum spun unii dintre noi: eh! sunt obişnuit cu neîncrederea şi înfrîngerea!) se transformă într-un vârtej care ne soarbe întreaga viaţă. O casă se face cu „materiale de construcţie”, dar trăieşte numai prin gândurile, sentimentele şi sufletul nostru. Se spune adesea: „ceea ce gândim, aceea suntem”. Şi este cu atât mai adevărat, cu cât propria noastră locuinţă "înregistrează" în aura sa energetica trăirile noastre, care apoi interferează cu gîndurile şi emoţiile noastre, influenţându-ne pe durate nedeterminate, uneori întreaga viaţă.

Dacă dorim să ne fie mai bine, ce-ar fi să începem să schimbăm câte ceva în noi înşine şi în afara noastră? Să începem prin a ne purifica locuinţa:

Tot, dar absolut tot ceea ce facem, să împlinim cu drag, cu iubire, să punem suflet în fiecare lucru pe care-l avem de realizat:
Cu drag trebuie făcută curăţenia locuinţei (de aceea nu e bine ca persoane neinteresate decât de banii pe care-i obţin, să fie aduse în casă ca să ne "ajute la menaj").
Cu drag trebuie făcută mâncarea, cu atât mai mult cu cât aura energetică a persoanei care pregăteşte masa se impregnează în alimentele pe care le prepară şi, în timp îi influenţează pe copii primii apoi pe toţi membrii familiei.
Cu drag trebuie îngrijite animalele de care răspundem, pentru că mulţumirea, dar şi suferinţa lor, se răsfrânge, mai devreme sau mai tîrziu, asupra noastră.
Să realizăm purificarea locuinţei: Prin parfumul consacrat (tămâie, smirnă, beţişoare parfumate, plante diferite, în raport de structura energetică a acestora). De fapt, mirosurile respective "ne plac" sau nu, în raport de rezonanţa noastră energetică şi de ceea ce ne lipseşte din structura corpului auric la un anumit moment;
prin utilizarea apei sfinţite;
Prin sunet: purificarea locuinţei se face utilizând fie clopoţei "de vânt", sau "de rugăciune", sau "de colind" (după posibilităţi şi preferinţe), dar mai ales prin muzica pe care o ascultăm; este bine ca fondul muzical ales, să creeze senzaţia de calm lăuntric, bucurie, aspiraţie spre absolut - indiferent de genul muzical căreia-i aparţine piesa respectivă.
Locuinţa se purifică prin gîndurile, emoţiile şi trăirile noastre. Dacă vom consacra fiecare din activităţile noastre lui Dumnezeu, dacă pentru fiecare din împlinirile noastre mulţumim lui Dumnezeu şi dacă fiecare lucru pe care îl facem, îl facem în numele lui Dumnezeu, atunci creăm rezonanţa divină perfectă în casa şi în viaţa noastră, iar cuvîntul lui Iisus devine adevărul suprem pentru noi: „aşa cum Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine”...sau, mai simplu: lucrurile, gîndurile, sentimentele, emoţiile, trăirile noastre, pot chema îngerii. Casa este, în primul rînd, un spaţiu de spirit, cu care suntem în permanentă simbioză.
Sufletul casei asta înseamnă...


scris: busola..

Rasplata iubirii

Iubirea care provine din minte este intotdeauna iubire-ura. Nu este vorba de doua cuvinte; este vorba intotdeauna de un singur cuvant: " iubirea-ura". Iubirea provenita din inima este intotdeauna dincolo de dualitate...


   Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura; din nefericire, cautarea are loc prin intermediul mintii, si acest fapt genereaza nefericire.
   Toti indragostitii simt esecul, deceptia, tradarea, insa niciunul nu considera ca este vina lui. In realitate, instrumentul pe care il folosesc nu este potrivit. Este ca si cum cineva si-ar folosi ochii pentru a asculta muzica, nu poate percepe sunetul. Insa ochii nu sunt facuti pentru a asculta, dupa cum urechile nu sunt facute pentru a vedea. Mintea este foarte practica, ea este un mecanism care calculeaza; mintea nu are nimic in comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va rasturna totul.


   Inima nu are nimic in comun cu lucrurile practice, ea este mereu in vacanta. Ea poate iubi si poate face acest lucru fara sa transforme iubirea in ura; ea nu este otravita de ura.
   Fiecare dintre noi cauta sufletul pereche, insa instrumentul prin intermediul caruia se realizeaza cautarea nu este potrivit; si de aici - esecul. Oamenii, vazand ca iubirea aduce cu ea numai ura, se inchid in ei insisi, zicand: "Iubirea este o prostie".
   Construiesc un zid solid pentru a se apara impotriva iubirii. Facand insa acest lucru, vor fi lipsiti de cele mai mari bucurii ale vietii, vor fi lipsiti de tot ceea ce este cu adevarat valoros.


   Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rand sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege cum stau lucrurile. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa o faca liber. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce reusiti sa transformati in celalalt. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cand transformati un om, deveniti un rege. Puteti darui atat de mult in aceasta transformare - este inepuizabil; cu cat daruiti mai mult, cu atat iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.

   In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a acapara; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu -plini de iubire.
   Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja. Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa fiintei lor, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei... Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze... S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie.
Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane? Daca cersiti iubire, iar celalalt cere, la randul lui, acelasi lucru.
Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca si fiecare incearca din rasputeri sa o faca, o prostie. Aceasta este o idee fixa, insa nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru si fiecare ii va reprosa celuilalt ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar mainile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, raman goale.

  Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti.
Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.
  Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vietii: atunci cand o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspandeste in jurul ei. Multi oameni o vor iubi fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Legatura cu o fiinta care isi raspandeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb si cu cat aceasta fiinta impartaseste si raspandeste mai mult iubirea sa, cu atat iubirea este desavarsita, daca nu cumva rara...