Ce-ar fi Luna fara Soare?

   Cand vine seara am o singura destinatie, sa ajung la malul marii.

Sunt doar o fata desculta cu o busola in mana care a fost aruncata haotic intre cer si pamant, intre aripi si radacini care cauta un echilibru intre cele doua.

E seara. Ma regasesc la limita intre zi si noapte, intre Soare si Luna, intre strigat si soapta, intre uscat si apa...

Ating cu talpile picioarelor malul marii iar privirea mi-o indrept spre cerul deschis unde e petrecere mare. Soarele se joaca cu Luna de la distanta mare. Isi ascunde razele calde si se indeparteaza usor. La ora asta tainica Luna isi revendica tronul in regatul cerului. Soarele s-a indragostit de Luna si stie ca n-o poate intalni si atunci o aprinde in intuneric sa se poate oglindi in mare, sa se vada cat e de minunata.
 Luna a imbratisat marea bucuroasa. Fiecare strop de apa din mare reflecta fata Soarelui intr-o intalnire de glorie dintre cei doi.

Soarele nu se rezuma la atat si trimite ingeri care sa aprinda faclii luminoase pe cer sub forma de stele pentru ca minunata Luna sa nu fie singura si uite asa au luat nastere cele doua coordonate: lumina si viata in intuneric.

  Acum timpul parca sta pe loc, stau pe malul marii si zaresc un spectacol unic. Doua lebede albe in mare plutesc pe valuri de cald si de bine. Pana si luna a inmarmurit in departare de frumusetea si armonia celor doua lebede care in fiecare noapte raman impreuna leganadu-se usor una langa cealalta formand un tot unitar, dand nastere unei forme care se completeaza.

De cate ori mi-e dor de o soapta deschid capacul busolei mele care imi spune ca sufletul meu n-o sa mai rataceasca mult in temnita noptii. Da, sunt inchisa in temnita noptii. 

Am imaginea acestor lebede luminate de luna.

 Luna stie ca sunt acolo si a desenat farmecul lebedelor pana la mine sa-mi alunge singuratatea.

Vantul adie usor, se face frig iar chipul meu cauta chipul tau in noapte, sa se oglindeasca in mare. Inca nu l-a gasit.

Maine, cand Soarele va rasari o sa ma gaseasca cu capacul busolei inchis. Sunt condamnata sa nu-ti pot vedea chipul oglindit in mare pentru ca nu pot sa unesc ziua cu noaptea, Soarele cu Luna...

Acum va intreb pe voi, ce ar fi Luna fara Soare? 
Nici macar stelele n-au putere sa straluceasca.

scris: busola...

O mare de vise....

Priveste si simte.....
 http://www.youtube.com/watch?v=7liHHshw-AI&feature=player_embedded

In seara vreau sa-mi eliberez sufletul si sa-l asez in reflexia rosie a apusului.

Vreau sa strig cat pot de tare si sa-l eliberez pentru ca doare. 

Am sa privesc mai apoi norii si am sa ma joc asa cu ei pana cand voi vedea o luna de foc acolo, iar daca lacrimi nu ma vor lasa sa fac asta, am sa le sterg cu maneca de la haina si voi continua...

Trag de o cutie grea plina de vopsele, vreau sa alung toti norii astia negri, nu-i mai vreau! 

Vreau sa fiu doar eu si lumea in departare cu un cer plin de stele, am sa deschid cutia sperantei si cu pensulele magice am sa creez stele, un cer instelat si o mare de vise....

scris: busola...

 

Citatul din filmul "The Compass" care m-a impresionat spune asa:

“Cand iti va veni ceasul de pe urma, sa te gaseasca cucerind inca un munte, nu alunecand la vale. Unii oameni mor la 25 de ani si sunt ingropati abia la 65 de ani. Viata ta are valoare, foloseste-ti busola si hotaraste ca vei lasa ceva in urma, ca iti vei trai viata in asa fel incat, mult dupa ce vei fi in mormant, urmarile ei se vor vedea inca multa vreme.”

Tutto L'Amore che ho:

http://www.youtube.com/watch?v=D3HwnYbU_1A&feature=relmfu

Cu bagajul pregatit...

Suntem mereu cu bagajul pregătit

Cu haine șifonate ce acum atârnă greu.

Ei niciodată n-au înteles că eu marea o iubesc.

Împotriva tuturor și intr-un suflet am alergat.

Acum, tarziu..luna lumineaza marea și valurile ei...

Când sunt valuri totul e mult mai simplu,

Mă înalță și mă poartă într-un decor haotic.

Ești un bun regizor anonim pe care doar eu pot vedea

Nici măcar tu nu te poți privi și pășești tiptil.

Pornești mașina, semnalizezi în stanga, în dreapta..

Pe drumul tău e grabă și mult zgomot,

Ai depășit până și termenul de valabilitate.

Acum e inutil și ca o ironie a sorții, multe femei m-ar invidia

Pentru că filmul nostru nu se vizionează în cinematografe.

E noapte, e tarziu...

E noapte, e tarziu...

Pentru mine e vitala noaptea, pentru ca atunci eu imi aud gandurile, ascult ce se intampla in interiorul meu cu adevarat.

 Sunt intrebata adesea de unde am atata energie in timpul zilei? Raspunsul meu e simplu. Imi incarc bateriile la sfarsitul zilei, atunci cand ma analizez, va analizez si voi stii ce urmeaza sa fac a doua zi cu mine si cu voi....

 Am descoperit ca nu e bine sa ma autodepasesc tot timpul. Nu e nevoie sa fac ceva extraordinar, pentru mine si cei care conteaza, e nevoie sa fac doar ceva de care sa fiu mandra si altii sa se mandreasca ca sunt in preajma mea. Astazi am descoperit la messenger cati oameni neinteresanti am in lista, e o cifra mare, pe aia invidiosi am sa-i scot, am sa-mi tin doar prietenii in lista. Nu sunt in masura sa judec lumea, vreau sa am toleranta cu oamenii care conteaza dar cu unii nu se poate... si atunci nu-mi ramane decat sa-i neglijez, sa nu-i mai bag in seama prea mult.  Acum vreau liniste, pentru cine ma cunoste, stie ca cel mai mult pe acest pamant urasc agitatia si lucrurile complicate. Vreau simplitate si liniste dar nu in ultimul rand te vreau pe tine langa mine. Unde esti?
Acum e noapte, e tarziu...

Lorenzo Jovanotti - A te...

Pentru tine:

http://www.youtube.com/watch?v=FSea1YPxK1c

Pentru tine

Pentru tine, care esti unica in lume,
Singurul motiv ca sa duc pana la capat
Fiecare respiratie.Cand te privesc
Dupa o zi plina de cuvinte
Fara ca tu să-mi spui nimic
Totul este limpede.
Pentru tine, care m-ai gasit
Intr-un colt, cu pumnii stransi
Cu spatele la zid gata sa ma apar.
Cu ochii in pamant asteptam la rand
Impreuna cu cei dezamagiti.
De acolo tu m-ai cules ca pe un pisoi orfan
Si m-ai luat cu tine. Pentru tine cant un cantec
Deoarece nu am nimic altceva mai bun sa iti ofer
Din tot ceea ce am iti ofer timpul meu
Si magia care doar o saritura
Ne face sa zburam prin aer ca baloanele de sapun.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti,
Substanta zilelor mele, substanta viselor mele.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, care ai luat viata mea
Si ai facut cu ea atat de mult din ea.
Pentru tine, care ai dat un sens timpului
Fara sa-l masori.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, cea pe care
Am vazut-o plangand in bratele mele
Atat de plapanda incat te-as fi putut ucide
Doar daca te strangeam un pic prea tare.
Si apoi te-am vazut cu forta unui avion
Luandu-ti viata in maini si tragand-o la liman.
Pentru tine, care m-ai invatat sa visez
Si arta aventurii.
Pentru tine, care crezi in curaj dar si in frica.
Pentru tine, care esti cel mai frumos lucru
Care mi s-a intamplat.
Pentru tine, care te transformi in fiecare zi
Si totusi ramai mereu aceeiasi.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti,
Substanta zilelor mele, substanta viselor mele.
Pentru tine, care esti, esentialmente esti
Substanta viselor mele, substanta zilelor mele.
Pentru tine, care nu te placi niciodata
Insa esti o minune.
Toate fortele naturii se regasesc in tine.
Esti o stanca, o planta, un uragan.
Esti orizontul care ma imbratiseaza cand ma indepartez.
Pentru tine, care esti singura prietena
Pe care eu as putea-o avea.
Singura iubire pe care as dori-o
Daca nu te-as avea cu mine.
Pentru tine, care mi-ai făcut viata
Foarte frumoasa.
Cea care reusesti sa-mi transformi greutatile
Intr-o imensa placere.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, care ai luat viata mea
Si ai facut cu ea atat de mult.
Pentru tine, care ai dat sens timpului
Fara sa-l masori.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti
Substanta zilelor mele, substanta viselor mele.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti
Partenera zilelor mele, substanta zilelor mele.

O scrisoare la copacul solitar...

As vrea ca de ziua mea sa nu mai fie artificii. Cu toate ca e cam imposibil, fiind ultima zi din an. As vrea sa nu ma mai transpun acolo, in acel spectacol. Nu mai vreau sa fiu un artificiu, sa fiu ultima de fiecare data...

Nu mai vreau sa ard la sfarsit, nu mai vreau incandescenta unui final tragic, nu mai vreau sa tac, sunt o persoana care observa multe si spune putine, dar va rog nu ma provocati sa ma transform in ceva oribil, nu am sa va ofer satisfactie, dimpotriva am sa va imbratisez cu caldura pentru ca nu va port pica. Vreau sa spun acum ce gandesc, vreau sa ma descarc, vreau sa spun ca sunt o prietena care o da in bara, ca sunt o fiica ce nu a reusit sa fie niciodata destul de buna....

Cati dintre voi au curajul sa ma confrunte? Cine ma cunoste cu adevarat? Cine isi da coate si ma judeca?  Ma mai uit si la cine o face, totusi....si ma lupt cu cine? Cu viata asta sau cu mine? Sunt coplesita, dar sa renunt, nu am nici cea mai mica intentie.

Nu stiu ce Soare a rasarit de cateva zile incoace dar e infim fata de zambetele ce radiaza pe fata mea pe lungimi de unde infinite, am descoperit ca acel cineva exista, undeva traieste, candva o sa ne gasim.

Las artificiile sa se stinga, las diminetiile sa ma gaseasca in fiecare zi cu sufletul ars si parul ravasit de singuratate in dimineti cu cerul tot la fel de anonim ca de fiecare data....

Vreau sa te cunosc, cu puterea inimii sa te formez intr-un decor ca si cum as lua o bucata de plastilina si as creea ceva unic...

As vrea sa-ti trasmit o stare care sa ma faca sa-ti pot numara bataile inimii de la distanta...

As vrea sa fiu un metal ruginit iar tu magnetul perfect care sa ma supuna ca pe o atractie apocaliptica.

De la atata Soare si atatea artficii, fac din degete creion si scriu aici aceasta scrisoare. Apoi vreau sa o citesti. Oare n-o sa ia foc de la atatea artificii?

As vrea sa ajunga la tine, ma indrept in papuci de casa si deschid usa, vreau sa ies de aici, livrarile se fac in casa....eu caut un loc unde sa nu existe termenul livrare, am s-o asez la un copac solitar aceasta scrisoare pentru ca nu-ti cunosc adresa. Ce rost ar avea daca ar fii totul atat de simplu? Aceasta scrisoare iti lasa o amprenta prin buzunare, o amprenta peste celelalte amprente, iti scrie destinul, si iti arata visul neimplinit niciodata, iar copacul te va ajuta sa gasesti directia Nordului. Ca sa stii unde sa vii, sa ma gasesti daca vei vrea, am sa-ti fiu un prieten, nu acela care trece putin isi lasa amprenta in buzunarele tale si mai apoi pleaca facandu-si bagajul spre un alt suflet. Exista mai bun ca tine? Am plecat, sper sa gasesti acest copac solitar. Am sa te astept sa ma distrugi si atunci o sa prind putere si am sa ma ridic. Daca vrei sa fii ingerul, acele aripi celebre ce-l acopereau pe Michael Jackson in final de concert, atunci n-am sa te dezamagesc...

Vreau la Fontana di Trevi...

Imi aduc aminte cand eram mica, colectionam strumfi asta pentru ca imi placea foarte mult lumea lor de basm in care traiau, zambeau, o lume fericita si lipsita de griji in care parca vroiam sa traspun realitatea in care traiam eu si oamenii din jurul meu. Mi-ar placea ca in tara mea sa nu mai fie atata invidie, saracie si tristete. Cu toate ca e cam departe de o realitate, mi-ar placea ca noi oamenii sa ne iubim ca niste frati buni, sa ne ajutam intre noi, sa am siguranta pe strada stiind ca daca am sa cad ( nu sunt de fel impiedicata), o sa ma ajute cineva sa ma ridic. Tara asta mi-o doresc , oamenii astia....

http://www.youtube.com/watch?v=NE2lQ8_EH3I&feature=related 

 As vrea sa traiesc in tara strumfilor pe care o asociez cu Italia. Intr-un oras cu oameni care au avut libertate, care au stiut ce sa faca cu ea, au stiut sa iubesca si sa ofere respect, pentru ca au avut alt stil de viata fata de noi, romanii... :(

Civitta Castellana: este orasul in care am trait aproape un an de zile, intr-o lume mai buna, cu multe casute mici, balcoane pline de plante curagatoare care iti lasa sentimentul ca esti in lumea lui Romeo si Julieta. Nu este o noutate pentru nimeni ca eu iubesc astfel de orase, inghesuite, cu strazi inguste. Desi am avut o tentativa de a ramane acolo, va spun sincer in alte conditii, as fii renuntat la tara mea! E o adevarata arta sa traiesti acolo, oamenii aia sunt diferiti de noi romanii.

C.C:

Cand ajungi sa pleci dintr-un astfel de oras, dintr-o  tara cum e Italia...nu poti decat sa ramai cu o amintire pe viata si cu un amar regret in suflet ca esti roman....

C.C:

Am sa ma intorc garantat in Italia, pentru a vizita axact ceea ce am cautat o zi intreaga prin Roma si n-am gasit, anume Fontana di Trevi, care e absolut superba, e o poveste acolo, arhitectura, apa de culoarea turcoazului, monezii cu miile de pe fundul fantanii cu tot atatea dorinte..

Fontana din Trevi :

Ador in Italia femeile la varsta a doua sau chiar a treia care arata fantastic de bine, ingrijite, relaxate, traiesc intr-o lume a lor organizata in care parca toate au o cale, o rezolvare. M-am indragostit de bucataria italieneasca, de retetele lor pe care ma bucur ca le-am invatat!
Imi aduc si acum aminte de un carnaval la care am participat, toata lumea era mascata, plin de conffeti pe drum si cand spun plin ma refer la cantitati industriale....
Nu va spun ca imediat ce a luat sfarsit acest carnaval, ca o sarbatoare anuala a orasului, masinarii au aspirat in noaptea aia toate strazile de Confetti si spray spuma colorat, pahare si alte gunoaie, era 3 noaptea. A doua zi la ora 8 dimineata drumurile erau imaculate, ai fii zis ca spectacolul din noaptea aia a fost doar un vis. Nici urma de confetti!

C.C:

As fii vrut sa ma nasc intr-o tara mai buna, tara mea m-a dezamagit si sunt inca tanara...

Liberta - Al bano & Romina Power :

http://www.youtube.com/watch?v=m8rG_cjlCAY
C.C:

Ultima poza este imaginea pe care eu am vazut-o zilnic timp de aproape un an de zile.

Perfectiunea lunii.

Ador perfectiunea lunii!

In noaptea asta imi doresc sa fie o luna mare si neobisnuita, o luna rotunda care sa faca multa lumina, mai mult ca niciodata, pentru ca in noaptea asta se va intampla ceva. 

O sa-mi imaginez ca am murit. 

Am sa inchid ochii si am sa las vantul rece sa-mi atinga usor buzele, am sa scot cativa aburi calzi pe gura intr-un sunet mut iar mai apoi o sa-mi dau ultima suflare ca un copil, intr-un fluier cu hartie ce va scoate un ultim zgomot, un altfel de zgomot, va fii acel cantec de dragoste, care la sfarsit se va rula in forma unui cerc si va cadea liber la pamant...

Voi deveni un suflet liber care va reusi sa se plimbe prin toate locurile prin care n-a fost niciodata si si-a dorit atat de mult s-o poata face, acum el bantuie. Se regaseste in forma norilor, pe care ii alunga din fata lunii. Coboara mai apoi si se regaseste intr-o frunza galbena ,care se desprinde in bataia vantului facand cerculete pana va cadea la pamant...

As vrea mai apoi sa ma ridic si sa fac un om sa iubeasca cu patima din nou, un om care inca mai asteapta asta indiferent de anotimp ori de felul meu de a fi. 

Un om inca imi cauta sufletul in intunericul noptii, as vrea sa-i fac acolo lumina, sa fac cercuri multe in jurul lui si sa-i soptesc ca-l iubesc si l-am iubit dintotdeauna, insa sufletul meu nu poate sa vorbeasca si scoate doar un sunet mut, pentru ca si-a lasat glasul in acel fluier de hartie doar pentru a ajunge acolo sa te simta si tu s-o poti simti. In sfarsit, acolo se va roti la nesfarsit intr-un cerc.....

scris: busola...

Fata cu umbrela roz

 Atunci cand ploua, lumea prefera sa ramana in case, nestiind ce se intampla cu adevarat afara...
Eu am vrut sa evadez din acest spatiu asa ca am luat umbrela roz in maini si am iesit in ploaie.
Oameni grabiti si zgribuliti aveau o destinatie, intorceau de sub umbrele lor cenusii capul sa vada o tipa in tenisi cum facea dus cu ploaia...
Am decis ca nu are rost sa ma grabesc acasa, ca oricum nu ma asteapta nimeni cu caldura.
Am oprit timpul in loc, calea mea a ramas inchisa afara in ploaie, livrarile aleargau in casa. 
Am vrut sa ascult ploaia atunci cand cuvinte vechi imi mureau pe buze nerostite.
Plouă peste noi, ploua in cani ce maini le tremura de sete, ploua peste fabrici abandonate, 
ploua peste oamenii bolnavi, ploua in cimitir, ploua peste biserici, ploua peste teologi si peste sufletul meu...

Melodii noi vin din inima mea, deschid umbrela si incep sa simt la fiecare pas ploaia,
Mi-am pierdut acum evidenta traseelor vechi si incerc sa alung tristetea din ochii mei cumva...
Deschide un oras nou pentru mine, cu toate minunile lui, in care cainii vagabonzi sa aiba un adapost...
Deschide un templu aici in centrul orasului si lasa oamenii fara putere sa intre...
Restul vor fii simple cladiri in care nu ma regasesc... 
Lumea este ca o floare ofilita daca lipseste harul si iubirea.
Vreau sa ofer cuiva umbrela mea, vreau ca inima mea sa nu mai bata atat
Vreau sa oboseasca si sa nasca viata, iar restul vor fii doar experiente....

Provocari si alegeri!

 In momentele nefaste din viata mea am gasit raspunsul la intrebarile mele. Acum, un lucru e sigur, toate provocariile prin care am trecut au reprezentat reale binecuvantari pentru mine.
Anumite evenimente care s-au petrecut, mi-au dat un punct de referinta, m-au pregatit pentru ceea ce va urma...

Numai persoanele care stiu ce inseamna cu adevarat o perioada nefasta, vor putea sa inteleaga puterea atitudinii pozitive. De aceea cand o persoana imi spune ca e descurajata, eu stiu exact ce simte...Am trecut si eu prin asta!
Uneori iti dai seama ca trebuie sa dai un restart cand ai ratacit prea mult singur, sa privesti spre perspective, sa fii recunoscator celor care te-au inteles si te-au ajutat cand a fost cazul. 

Intotdeauna m-am intrebat de ce eu? Am terminat un liceu industrial, in care colegii mei nu aveau pasiuni, nu aveau trairile mele parca erau " o gloata de superficialitate ", oameni care nu-mi transmiteau nimic interesant decat o mare banalitate, mereu ma intrebam de ce sufletul meu nu e inteles de lumea asta? Dar am gasit raspunsul, nu eram unde trebuie, intre ei, nu puteam decat sa ma pierd si eu!
Am cunoscut oameni nepotriviti si m-am straduit sa-i inteleg, sa-i schimb. De un lucru n-am tinut cont si anume ca oamenii  care nu au dus cat de cat o viata similara cu a mea si au avut totul de-a gata, acestia nu pot sa inteleaga, dar sa se mai si transpuna in locul meu...

Ma consider norocoasa intr-un fel, pentru ca am inchis sau trantit multe usi si nu-mi pare rau! Pentru asta, am ales sa deschid calea spre alte oportunitati, spre o alegere nu doar buna ci extraordinara. Am realizat ca nu trebuie sa fiu intr-o relatie care nu ma face fericita si mai mult decat atat sa ma simt singura cand fizic omul ala era acolo! Nu am nevoie de prieteni falsi, nu am nevoie de cifra lor, am invatat ca dusmanul meu cel mai mare e frica, sa nu-mi fie frica sa refuz sau sa cer ceva. Cea mai mare greseala e sa faci un pas in spate sau sa-i lasi pe altii sa traiasca prin tine, sa profite de bunatatea si de sufletul tau cald!



Mai apoi am inteles ca trebuie treptat sa elimin persoanele banale din viata mea, negativismul lor si stilul lor de viata m-au determinat sa fac schimbari si sa actionez! Nu-mi doresc sa am o familie banala, doi copii pe care sa-i chinui, un job amarat si sa merg vara la mare...Vreau o familie dar altfel!
Sunt persoane care au fost sprijinite de catre parinti, eu sunt de parere ca parintele e trimis pe lumea asta ca sa sprijine si sa indeplineasca visul copilului sau...Dar cum se numeste un copil care n-a fost nici sprijinit, dar nici incurajat?
Am invatat ca usi noi se vor deschide pentru mine, am invatat ca e nevoie de mult curaj, ca e important sa ai un plan bine stabilit, sa te duca clar acolo unde iti doresti sa ajungi, pentru ca doar asa poti depasi orice obstacol.


Traim intr-o tara de negativisti, de ce sa nu spunem lucrurilor pe nume, dar exista exceptii iar eu vreau sa ma simt competenta si increzatoare, indiferent de problema in care ma voi afla. Pentru ca doar asa, prin sentimente pozitive fata de mine si fata de cei din jurul meu,ma voi simti cu adevarat un om valoros. Stiti de ce? Atitudinea este totul!