O scrisoare de prietenie!

                                                                                                                              27. 05. 09

    Bunul meu prieten,

   Ma gandeam sa-ti scriu, nu stiu exact despre ce anume dar scriu.

Hai sa vorbim despre cuvantul dor. Tot mai putini sunt cei care il rostesc cu durere adanca in inima. De marea majoritate nu ma intereseaza pentru ca eu nu-i cunosc sau nu vreau sa-i cunosc. Cu cat as vrea mai mult sa ocolesc acest sentiment imi fac mai rau si imi este din ce in ce mai imposibil sa nu vreau sa fiu acum langa tine, sa te cuprind in brate si sa dansam cu gura pana la urechi exact ca in prima zi cand a inceput totul. :)

Dorul viseaza...

Mai si plange dar fara lacrimi asa in taina dar sa nu mai spui la nimeni. Dorul mai si spera, oare la ce? Privesc si tac. Devin destul de haioasa atunci cand verific telefonul sa vad daca am primit vreun mesaj si apoi privesc in gol minute in sir, nici un mesaj...Ne intrebam de ce exact persoanele de care ne atasam mai mult trebuie sa fie asa de departe? Cand il simti dorul e cel mai dureros. As avea atat de multe lucruri sa-ti spun bunul meu prieten insa ma tem ca nu ar incapea in spatiul asta atat de mic si ma rezum sa-ti marturisesc ca sunt bine. De tine vreau sa stiu totul dar detaliat, tu cum esti ?

PS: mai trebuie sa ma semnez? zi ca nu, ca nu mai stiu daca in dreapta sau in stanga. :)

Ultimul care pleaca, stinge lumina.

E greu sa traiesti intr-o tara in care nu exista prea multe perspective, pana si invatamantul este subred. Cine mai crede in dreptate cand justitia este la pamant si nici in ziua de azi cei de la putere care au furat nu au fost judecati si continua sa fure ca doar mai este de furat din patria noastra draga. Ce mai conteaza ca in punctele turistice din toata tara nu exista toalete publice sau exista sub forma unui focar de infectie. Iasa strainul din autocar si n-are unde sa isi faca treburile, ii invitam in tufe? sau trebuie sa le spunem gratios ca trebuie sa apeleze la cumpararea unui cafele din cel mai apropiat locat pentru a avea trecere la toaleta.
Sa nu mai spunem de faptul ca toata lumea stie ca in Romania sunt cele mai mici salarii din Europa. Sanatatea? e aproape la pamant, pensionarii nu mai au putere, ei sunt cei mai afectati dar ei mai pot sa-si refaca viata totusi insa pe lumea de dincolo. Tineretul locuieste la mamica si taticu si cersesc la mila angajatorului. Termina o facultate si ce fac cu diploma si cu ce a invatat acolo? se cere experienta peste tot unde te duci sa te angajezi, nici macar nu-ti da posibilitatea s-o acumulezi. Vrei sa-ti cumperi o locuinta, te ingropi pana la moarte in rate si tot nu ajungi s-o achiti.. aa si asta daca primesti creditul ipotecar, daca indeplinesti conditiile bancilor.
De unde vine stresul romanului ? Din lipsa banului. Atatea si atatea crime si talharii, cei saraci sunt condamnati la saracie iar cei bogati devin si mai bogati, toata lumea stie de ce.
Presa promoveaza patzachinele, analfabetele si scandalul in nici un caz olimpicii, premiantii si persoanele morale. As putea scrie pana as umple tot blogul despre acest subiect insa mi-e teama ca o fac degeaba, nu vreau sa incurajez plecarea in strainatate si nici sa demoralizez pe nimeni, am vrut doar sa constientizati adevarul sau realitatea despre tara in care traim...

Sa stinga lumina ultimul care pleaca...

Studiu de caz

Azi mi-a venit cheful sa scriu pentru cunoscatori.

Pot spune ca am fost curajoasa cu viata mea, am fost cum mi-am propus sa fiu in multe situatii cu anumite persoane pe care vroiam sa le descopar cu orice pret. Vroiam sa-mi dau seama daca de la prima buna impresie pe care o lasau intr-adevar erau persoane cu un caracter puternic si cu un moral impecabil. Am invatat sa vorbesc, sa stiu cand sa tac, sa privesc si sa-mi dau seama ca oricat de dura ar fi situatia in care m-as afla tot singura se iasa din ea si am invatat ca important e modul in care ai iesit, sa iesi cu capul sus!

Vrei o mana de ajutor si realizezi ca nu ai cu cine sa-ti faci treaba, primesti eventual o palma in fata de cazi in fund sau ti-o dai singur si apoi te aduni de pe jos.
 Din pacate, lumea ma uimeste pe zi ce trece tot mai mult, am uitat de multi dintre asa zisii "prieteni" pentru ca si ei au uitat de mine, am uitat de-o gramada de vechi obiceiuri , de studiile mele de caz, de paginile insectarului meu celebru unde regretele si zbaterile de acolo pana si azi urla sa le salvez inimile. Dar am sa le inchid pentru totdeauna, am sa le invat pe-de-rost ca mai apoi sa ma duca departe , adanc spre uitare.