Sia - The Greatest

Iertarea

Din fulgii întristării
Am scos esența de rugă

Și drumul alinării
I l-am dăruit pe fugă.
În genunchi aplecând
Îl văd ca-și caută aripa
Cu ruga tainică din gând
Necunoscând risipa.
Așa o forța de înalțime
De mână strâns el m-a luat,
Pe mine, roabă din fire,
Spre ceruri el m-a ridicat.
În păr a suflat stele coroniță,
Din nori, cearceaf de omăt
La gât a pus simplă cruciuliță
Al lucrarii tale vechi portal.
Si-așa simțit-am starea
Către ceva cu adevarat bun.
În toate aduc iertarea,
Cu mine continuă un alt drum.

Magia unei povești în care oamenii devin mai buni între ei.

Noapte bună

Din vârful aripilor se prelinge înserarea
Și luna cată cuib prin pomii înfloriți
Ne picură argint în ochi privind paloarea,

Şi-n gânduri efemere ne plimbăm zidiți.

Noapte bună..

Dead Can Dance- Rakim

Compune iubire

 "A exista" înseamnă a construi
O punte între mai multe puncte

Un drum tăcut, dintr-un punct în altul
Chiar dacă e de sus în jos realizat
Mergi pe urma unui curcubeu
Calea spre frumusețe există
Între două puncte e poate multă ceață
Ieșirea din întuneric, drumul acela

Pauza dintre ele să fie ca un portativ

Ca un înger în zbor ce coboară pe sol

În înlăuntrul tău, în începuturile tale

Îți desenează cheia muzicală Sol

Pe aripile ei deschise îți compune iubire

Apoi magia începe și tu înveți

Din note întregi îți arată calea
Vei asculta cântecul vieții tale

Și atunci vei știi să compui iubire de 
"a fi"

Pace

Timpul nu mai are nicio putere când ţi-ai fixat punctul şi-nariparea lui,

Nu-ţi trebuie modernism, civilizaţie şi nici aranjamente stranii şi feng-shui,

Imaginaţia e cea mai periculoasă idee, lipsită de substanţă,

Substituie chiar Universul fiind o pseudo-realitate fără de nicio relevanţă...

Orice întrebare (din care cu suspiciune iese necredinţa)

Sfârşeşte prin a-şi uni capetele într-un cerc banal-indiferenţa!

care ţine loc de ştreang, suntem sufocaţi de propria întrebare

ce ne asfixiază şi care-n lumea asta nu prea doare!....

Verticala nu poate coborî acolo unde orizontala e lipsită de amintiri,

Dumnezeu e cea mai veche amintire din trupul moştenit de firi,

Suntem datori să ardem înspre Dânsul cu soarele ce zilnic cade

Şi-a doua zi răsare tot de sus,cu timpul care în tăcere roade

Esenţa vieţii şi o preschimbă în bogată-nţelepciune

Făcând din om chip nou,divin,o aură ca o minune,

Sfinţenia vine după luptă, cugetare adâncă şi o enormă renunţare

Dar pentru mulţi de-aici ea pare nebunie şi sfidare.

Pace!

Cocoșat cu suflet

Economia cuvintelor naşte monştri. 

Dar tot e mai bine să fii un cocoşat cu suflet 

Decât un model uscat pe dinăuntru.
 Zilnic străbatem lumea...
Să nu ne lăsăm ofiliţi de miasmele ei, 
Să rămânem sănătoşi spiritual.
O floare poate schimba orice decor,
 Dacă tot închidem cântecul...

Eros mereu!

Sunt un stejar...

Am măsurat drumul meu către înțelepciune 
După suferința prin care am trecut, 
Furtuna a întărit rădăcina stejarului 
Acum am dobândit un soi de pace,
 Nu mai pare important dacă 
Lumea mă iubește sau nu, 
Mult mai important este acum 
Ca eu să îi iubesc pe ei.

I Never Learn

Just Like A Dream

Lux

Mi-am permis luxul de a crede,

Părinţii mei, părinţii lor

Şi-au permis luxul de a-mi lăsa moştenire credinţa.
Vin unii şi-mi spun că-s primitivă,
Că în atâta progres, informaţie, ştiinţă
Eşti prost să mai crezi în Dumnezeu.
Gândul vostru mă face fericită.
Acum 2000 de ani Iisus era răstignit de oameni needucaţi
Mânuiţi...
Înafară de materie ce a evoluat?
Spiritul e acelaşi, de ură şi răzbunare,
Nu sunt acestea însemnele prostiei?
Materia are "darul" de a te sustrage spiritului,
Nimic de contestat că oamenii n-ar fi normali trupeşte...
Şi totuşi...
Ei suferă de lipsuri iremediabile.
Au duhul orbirii - nu văd adevărul,
Duhul muţeniei, nu-l pot rosti,
Şi duhul surzeniei - nu aud glasul chemării binelui.
Toţi ştim, viaţa e o luptă.
Sufletul se luptă cu trupul pentru Dumnezeu.
Să-L apărăm pe Dumnezeu cu flori de cireş,
Coroană să-I punem, suavă, din flori de măceş,
Şi noi către cer să mergem, avându-L pe El înainte
Exemplu, la cele de-acum să fim trezi, să luăm aminte,
Credinţa nu-i o joacă intelectuală, un hobby sau politică,
E un duel, uneori un măcel
Pentru care nu trebuie să aştepţi recompensă defel.
În tihna satului se include tăcută biserica bunicilor...

Creație

Domnul tace in cerul sfânt

Și brodează un cuvânt

De mărmurire se arată
Pentru ceru'- cumpănă.

Firul crud, verde şi rece
Creşte plăpând, nu se-ntrece
Mai presus de-a lui putere
Nici cu clipa care piere.
Toate-şi tresar smerenia,
Îngrijesc cuminţenia,
Florile nu-ntrec măsura,
Gâzele nu-şi vând natura.
Nu îşi spun taina,
Nu-i de vânzare haina
Cea de sărbătoare
Mult nemuritoare!
Raiul se găsește-n suflet,
Pacea se adăpostește-n cuget,
Dragostea stă în fapte 
Şi credinţa-n şoapte...

Artiști

Pe pragul casei ţi-am lăsat

Cuvântul scris în lacrimi, azi uscat,

Şi gând de drum, sunt pregătită
Să nu mai cad de tot robită.

Zâmbeau părerile din zare,
Artiştii toţi numai culoare,
Pe crucea desenată de penel
Te-am răstignit cu mare zel.
Scene acide, romantice şi seci
Pictau în dimineţi mult reci,
Şi le-nchideau în veşnicie
Pereţii ramei să le ştie.
Natură moartă, ca sentimentele probate,
Din flori de ceai tăiate aspru şi uscate,
Hârtii, condeie, călimări din care
Ieşeau doar lumi albastre, o splendoare!
Clepsidra arăta-n sictir secunda,
Turnul din mare priveghea peluza,
Urmau cărarea bătucită de-ntâmplare
Şi spinii arătau cum se mai moare.
Cine eşti tu când chipul ţi-e răsfrânt
Pe zeci de feţe ce definesc un alt cuvânt!?
Un diamant întruna şlefuit,
Vândut cortinei care s-a înţepenit...
Mai joacă de mai poţi, n-ai păpuşar!
Cerneala s-a uscat, deci nici stihar,
Penelul ţi s-a rupt şi-atunci cu mâna
Alergi nedefinit în zare, să-ţi prinzi urma...
Costumul de-arlechin e-acum faţă de masă,
Din cupa înşelării degustând şi-aşează casă,
Ce ţi-e un chip de chipul nu te mustră
Şi-alegi tot calea largă fugind de cea îngustă!?

Oscar și Tanti Roz :)

Vă recomand atât cartea cât și piesa de teatru, merită!

Vara

Bună dimineaţa, vară,
Te-ai întors în suflet iară
Cu fructe coapte de cireş
Care sigur nu dau greş.

Tu ai scuturat parfum
Peste cunoscutul drum,
  Ai trimit petalele
Să colinde soarele!

Ai venit şi-n ceaşca mea
Să sorbim din ea cafea
Cu aromă de taifas
Vechi prieten mi-ai rămas.

Războaiele

Războaie ne cosesc
Şi zilnic demnitatea
În legi ne-o înrobesc,
Uităm divinitatea...

Uşor manipulaţi
Ne credem liberi, bine,
Nu suntem complexaţi
Când promovăm ruine...
" -Sistemul e de vină!"
Vor spune cei mai mulţi,
Iar tu din rădăcină
Eşti smuls şi jalnic minţi...
Vor spune alţii c-aşa-i lumea,
Că e firesc progresul,
Că omul este liber dar că pâinea
Li se cuvine, al lor e universul...
Că educaţia e bună
În sensu'-n care merge,
Dar roadele prostiei
Târziu le vor culege...
C-aceasta-i lumea, mersul,
Şi că nimic nu pot
Să facă şi demersul
Şi-l fac tacit complot...
Lupta nu-i o cauză comună
Celor ce prea lesne se dezic
Şi se cred OK şi făr' de vină
Când pun cinstea, demnitatea într-un dric...
Şi cu caru'-mpodobit cu mecanisme
Piere sufletul din ei însângerat
Şi rămân doar corpuri, eu-uri egoiste,
Cruci s-arate că aici au existat...
Lupta-i între suflet şi-ntre trup,
Trupul ţi-l răsfaţă, sufletul ţi-l rup,
Şi ucişi de conştiinţa goală
Fac din tine arma cea perfidă şi-o reţea mortală...
Ochii-i porţi orbit, zâmbind,
Mutilat şi hăcuit auzul,
Te dedai plăcerilor de rând
Răstignindu-ţi fără remuşcare ţelul...
Cine eşti, mai ştii pentru care scop
Ai venit în lume? Când tu spui noroc
Unui drum greşit ce te înrobeşte
Văd cât a slăbit şi ce mult păleşte
Partea de divin şi sămânţa ei
Nu mai sunt nici regi şi nici pui de lei,
Prea puţin curaj, nu să recunoască!
Ci în sacrificiu să se împlinească...
Şi-atunci derogarea simplu-şi face loc
Şi sfinţenia rămâne pentru mulţi un joc
Neinteresant, fără de oferte,
De ce-ai suferi când ai stări concrete!?
Şi cu toate astea Cel de Sus nu piere
Că vrei tu sau altul a Lui mediere,
Lumea vine, trece, nebunia-n strună
N-o lăsa să-ţi fure munca ta cea bună...

La mulți ani!

https://www.youtube.com/watch?v=Tv9NDfLzVrs

Azi e ziua mamei mele,
Hai adunarea toate florile!
Toți balaurii azi apar
O' tu mamă ești spirit solar...

Cu puterea ta îmblânzești,
Prezenta ta face minuni!
Cu-o voință de neatins
Aduni în jurul tău pe toți cei stinși...

Reexaminare

Tocmai de prin depărtări
Şi sfidând întruna zări
Vine iarăşi să dea teste
Cine oare-o s-o conteste? 

Primăvara cea zurlie
Aruncând cu păpădie
Şi cu flori de zarzăr crud
Într-un fel de tablou nud...

Pictor e desăvârşit
Şi nu unul prea spăşit,
Ci-ndrăzneţ, nevoie mare,
Şi maestru în splendoare!

Simfonii doar în culoare
Dă soprana-ncântătoare
Şi aplauze adună
De la norii care... tună!

Mai şi plănge uneori
Din aceiaşi groaznici nori,
Însă repede-şi revine
Printr-un zumzet de albine!

Soarele o poleieşte
Strălucind dumnezeeşte,
Trenă lungă doar de flori
Poartă simplu şi fiori

Te străbat cu dor mărunt
De-ţi apleacă spre pământ
Grea de dor căutătura
Şi spre cer zâmbind, figura...

De o zi şi-o săptămână!?

De o zi şi-o săptămână!?

Pomii parcă-s ninşi cu muguri,
Cerul parcă are fluturi,
Vântul bate sau vorbeşte
Cercetând iarba ce creşte?

Grădinari, toporaşi au peticit
Negrul cu-n moviu vrăjit
Păcălind cu-arome fine
Harnicile de albine.
Nu-i prea cald dar nici nu-i frig,
Seva clocoteşte-avid,
Suie-n muguri, suie-n flori
Aducând de dor fiori.
Şi nu-i nicio simfonie
Prin cel "lan" de păpădie,
Totuşi muzica-i pe drum
Vestind clipa de acum.
Vechiul iar se înnoieşte
Îmbrăcându-se regeşte,
Straiele-s de sărbătoare
Au culori îmbietoare.
Stau cu sufletul privind mişcarea
Ce-a cuprins toată suflarea
Şi mă-ntreb, ce dor îi mână
De o zi şi-o săptămână!?

Poezie

Mai porţi flori la pălărie,
Mere crude ascunse-n ie
Cu parfum de domnişoară
Ce păzeşte-a ta comoară?! 

Mai zâmbeşti dulce, şăgalnic,
Între noi mai pui zăbranic,
Tot mai fugi rău speriată
Ca o căprioară, fată?! 

Plină ochi de curăţie
Mai strângi flori de păpădie,
Te mai joci cu frunzele
Şi-ţi mai mesteci buzele?! 

Mai alergi, dragă codană,
După zmeie prin poiană,
Şi izvorul îl mai ţii
Degete ca să-ţi mângâi?! 

În oglinda lacului
Mai priveşti, săracului
Îi mai dai pară zemoasă
Şi-un pahar cu vin la masă?! 

Roşul cel din obrăjori
Mai stârneşte dulci fiori,
Glasul care cântă lin
Umple inimi de suspin?! 

Cui vei da neprihănirea
Ce-ţi va împlini menirea,
Cui vei fi acum soţie
Să-i pui flori la pălărie?! 

Merele cin' le-o culege
Cu măsură şi cu lege,
Cine ţi-o îmblânzi paşii
Ca să-i creştineşti urmaşii?! 

La altar cine te-o duce
Fără drumuri de răscruce,
Casa cui vei veseli
Pănă-n ultima lui zi?!

Pentru cine vei fi drum
Cu podoabele de-acum,
Cine-n braţe te va prinde
Nimănui făr-a te vinde?!

Mirosuri

Miroase-a verde, miroase-a vară
Şi florile se parfumează iară,

Miroase-a grâu şi-a pâine coaptă
Mi-e viaţa clipă, fapta-soartă.

Miroase-a vânt şi-a sânziene
Şi dulcele ecou tot geme,

Miroase-a râu şi-a fân cosit
Şi sufletu-i tot ispitit

Mereu să-ntrebe, chiar trecut,
De ce i-e glasul greu şi mut

Când în amurgul toamnei sale
Miroase-a fum pe-ntreaga vale?!

Miroase-a ceaţă pe câmpie
Şi-a anotimp ce va să fie,

Miroase-a rouă şi a praf-
Stau florile discret vătaf...

Miroase-a depărtare vara
Şi-a stele reci când vine seara,

Miroase-a cer şi a pământ
Şi n-am nici glas şi nici cuvânt.

Miroase a hambare vara,
Miroase-a bogăţie ţara

A lanuri verzi şi grele, dese,
Dar câmpurile-s ne-nţelese.

Miroase bine-n ţara mea
 Şi tare mult de tot aş vrea

Când stai trântit în pragde seară
 S-o vadă cei care se-ntreabă

,,Dar ce-are dom’le ţara asta
De-atât atrage-n ea năpasta?”

Veniţi la ţară, atât vă zic,
Şi fi-veţi plebe şi nimic!

Miroase-a viaţă câmpul, dealul,
Şi nu ştii un’ te-o duce timpul, valul,

Pustiul larg şi depărtată zarea
Sau care care ţi-o mai fi chemarea.

Miroase-a flori în libertate
Se vor în veci şi greu lăsate

Şi a lăcuste şi a greieri,
Să-şi scuture miraj în semeni.

Miroase-a tihnă-n depărtare
Şi-a unei țări binecuvântate,

Iar ochiul când priveşte doare
Ştiind a ei imensitate!

Opinca

Grandoarea lumii acesteia mici
Nu stă-n pantof de piele, ci-n opinci,

Piciorul bine încălţat e-o amăgire
Ce mândru merge şi sigur spre pieire.

Opinca roasă şi smerită
Şi plină de noroi şi slută

Cu gândul doar la muncă duce
Omul, iar drumul i-e numai răscruce.

Pantoful cere din bumbac
Sau nylon negru fin ciorap,

Opinca se mulţumeşte cu obele,
Cu lipsuri, cu necazuri şi cu rele.

La fel pe drum uitat de ţară ea păşeşte
Dar vrednică de-a fi apreciată, căci munceşte,

Pantoful de firmă calcă doar în birou
De unde fabrică discursuri (s)reci, că e erou...!

Nu văd cu ce anume s-a luptat,
Cu ce fantasme s-a-nfruntat mândrul bărbat

Şi nici cu ce ispite a putut să-şi spele
Cugetul fin mândra femeie...

Ce greutăţi au trecut piciorul lor fin?
Peste covoare de import pahare cu vin,

Parchetul prea tare şters şi lăcuit
Sau trepte ce-i urcă la un bal gratuit!?

Mai sus de pantof nu-s curios să ştiu
De chipul care-l poartă e senin sau pustiu

Şi dacă a lor limbă, la fel de educată,
Vorbeşte româneşte sau într-o alta, mai... stilată.

Atât m-am gândit, că cel ce-ar merita
O haină mai bună şi-un pantof de vreme rea

Totuşi nu-l are, dar şi-aşa-i mulţumit
Căci lui i se pare pantoful un mit!

Ar trebui să-nveţe cu el ca să meargă
Dar unde?Îţi trebuie studii şi-o şcoală înaltă,

Şi cine-ar mai munci pământu-acesta bun
Călcat cu opinci de-al nostru străbun?

Opinca-i sfântă atâta vreme
Cât omul purtând-o nu se teme

Că cinste îşi va pierde cu ea, şi nume,
Aşa cum fac mulţi cu pantofi cu-al lor renume!

Când fi-va expusă doar în muzeu
Şi-o va privi uimit un ochi de ateu,

Atunci să ştiţi că pantoful a ajuns împărat
Şi omul e slugă la nevrednic păcat.

Paradise :)

Joc

Am prins soarele în mână
Şi l-am scos din rădăcină
Şi l-am presărat pe piele-
Luciu negru şi mărgele.

Norul alb, pufos, uşor,
L-am făcut cocor în zbor,
Cântecu-i plin de mister
Îl ascult şi simt cum pier.

Aerul îl scot din timp
Şi nasc sobru anotimp,
Las din mine ca să ştie
Cei ce-ar vrea cândva să fie.

Luna plin-o ţin în braţe,
Stele coapte mă răsfaţă,
Greierii concert îmi ţin
Şi-n pârâul cu suspin

Îmi înec dorul de ducă-
Până s-a desprins nălucă,
Şi-l trimit ca să colinde-
Amintiri să-mi poată vinde.

Schimb în joc orice durere,
Timpul ce cu-a lui putere
Mă învaţă cum pot fi
Doar copil, spre-a nu muri...

Descindere

Peste verdele încins
Albul dulce a pretins
Pragul dintre frig şi soare,
Dintre viaţă şi culoare!

Ca să pună stăpânire
Peste văi, peste zidire,
Doar o zi i-a trebuit
Şi...nebun a şi-nflorit!

Ştie că cel alb, de sus,
Fără-i de cuvânt, l-apus,
Că degeaba străjuieşte,
Cerul rece îl priveşte!

De-azi doar florile fac legea,
Mugurii „fărădelegea”
Primăverii ce desfată
Doar cu verde lumea toată!

Poate...

Poate că sunt

Doar fir de vânt

Ce-adie-n cer

Şi pe pământ... 

Poate că soare

Gata să-nfloare

Printr-o culoare

Ce nu te doare.

Poate că cer

Plin de mister

În care sper

Tăcând să pier...

Poate nu ceas 

De bun rămas 

Ci gând divin 

De bine plin...

Poate...


scris: busola

Opere

operă: Cumințenia pământului de Constantin Brâncuși 

Şi dacă timpul a încremenit în loc 

Dând spaţiu dălţii şi inimii mult foc

E pentru că aveam aici nevoie

De-o Poartă, de-un Sărut, de-o mângâiere...

Şi dacă El s-a aşezat mult umilit 

Privind Coloana ce-alerga spre infinit 
E pentru c-a găsit la Masa sfântă 

Loc de Tăcere unde iubirea cântă... 

Şi dacă în genunchi, din cele sfinte, 

Pământului i-a smuls cu dor fierbinte 

Cu taină, în răbdare, a lui sfinţenie 

E pentru-ai da un nume, Cuminţenie...


scris: busola

Toate trec, ce-i bun rămâne

 Toate trec, ce-i bun rămâne

Toate trec, doar dărnicia
Ţine piept cu vitejia
De-a mai cumpăra o carte,
De-a mai pierde înc-o noapte
La lumina unui bec
Şi-a citi bogat, nu sec,
Dulcea ei iconomie,
Greaua ei filosofie.
Dar în faţa timpului
Mai faci faţă ritmului?
Te mai mângâie o vorbă,
Un cuvânt cu vechea slovă?
Azi cititu-i ca un rit,
Cartea- vechi şi ciudat mit,
Cititorul –un nebun
Iar cuvântul...clar, parfum!
Cât mă bucur să-l miros
Printre pagini învechite
Şi să-l rod până la os
Cu învăţăminte sfinte!
„Scrisu-i treabă pentru gust-
Nu se face de silinţă,”
Farmec are, nu-i vetust
Când te-mbracă din dorinţă.
De aceea nu-i poet
Tot acel ce scrib se cheamă,
Tu, de simţi că vin încet
Să-i primeşti şi să n-ai teamă!
Vremea trece şi târziu
Îi descoperi printre rafturi
Şi cuvântul lor e viu
Şi ironizat în „mofturi”.
Şi bătrâni, bolnavi, tăcuţi,
Tot mai strigă-n visul mut,
Geaba însă, sunt pierduţi
Cei ce moartea lor au vrut!
Ei trăiesc în idealul
Ce-au lăsat a se vedea
Printre rânduri, ca şi valul
De credinţă, au ştiut a priveghea.
Câte-au îndurat aici?
Lipsuri, boală, chinuri, sete,
Pentru litere –opinci,
Pentru vise –sfinte ghete!
Triştii mei poeţi frumoşi
Aţi sperat şi nu-n zadar,
Azi vă ţin curaţi, sfioşi,
Ca pe-un dar în buzunar!
Bucuraţi-vă cu mine
Căci durerea voastră sfântă
S-a-nfierat pe veci şi bine
Într-o bucurie- adâncă!
Nu degeaba aţi zăcut
Şi mult frig aţi suferit,
Visul vostru n-a fost mut
Şi pe mine m-a trezit...
Şi vă simt de peste ani
Grei, bogaţi, adânci, mirifici,
Zei poeţi, poeţi titani
Prin cuvânt, prin carte –mistici!
Ăsta-i rostul celor care
Simt cuvântul ca pe-o rană,
Îl citesc şi rău mă doare
Deşi-i viu şi mi-e şi hrană!
Cum de miere te-ndulceşti
Când în stup tu cauţi miere,
De poeţi te-ndrăgosteşti
Şi de-a lor prea grea plăcere.
Şi de-ncerci să-i înţelegi
Şi cu dânşii să visezi,
Pregăteşte-te, căci mâine
Vei gusta pelin pe pâine.

scris: busola.

Noi

    

     N de la nucleu

      0 de la univers

  I de la Irina

După acest cuvânt nu mai este nimic

Nici măcar o virgulă

Tu nu ești

Nu există virgulă ca să te pun după ea

Nu ești nici o repetiție

Nici enumerație

Nu ești un semn de întrebare 

Tu nu ești

Poate esti făcut din două paranteze?

De aceea îmi stau mie sânii si zâmbetul în forma lor maximă?

(zâmbet)

Ești punctul de la finalul unui volum greoi a unui roman?

Nu văd un punct nicăieri

Ești în inima mea un suport care mă ține în viață?

Ești acele "..." trei puncte de suspensie din "noi"

Acum știu unde ești
Te-am găsit

Ești în nucleu

 în univers

Ești pur și simplu în Irina...

:)

scris: busola

Ploaia

/   \

/          \
/                 \
/                       \
/                             \
/                                   \
|                                       |
\                                         /
\                                         /
\                                       /
\                                    /
\                                 /
\                            /
\                       /

 \                  /

 \             / 

\        /

De stai puțin și te gândești, anotimpurile astea sunt la fel

Dintre toate creaturile pământului numai omul e altfel.

El plouă din senin sau tună, când e soare când e lună.

Descoperi ce minune! că-n el șade ori o beznă ori o lumină.

 Din plâns divin necuvântat a fost creat și tot așa a renăscut,

Prin bocet a găsit iubirea, gândul, geniul și tot așa și ce e sfânt.
El e apa ce pătrunde pe sub zidurile celei mai mărețe cetăți
E un copil al nimănui ce se joacă în ploaie lângă un biet bătrân,
  E cutremur, izvor de inocență dar și furtuna din irișii, adâncul cearcăn.
 Că-i dulceață ori amar tot ce duce omul cu el îl cheamă tot înapoi.

Că-i fugă ori v-ați-ascunselea, moartea e singura ce el n-o poate opri.

:)

scris: busola

Cu grație...

Tu pentru mine ești cel mai bun magician

Locul spectacolului e inedit, e un auriu lan.

Ca număr ai hotărât să te scoți pe tine însuți

Din propria ta pălărie, cu grație tu mă saluți...




scris:busola

We Are The People

Alexandrina - Flori de Spin