Acasă

Negrul cerului piere atunci când ochii larg tu îi deschizi.
Frunze cad din copaci pe lângă tine într-o ceață groasă,
Ești sfânt, ești cal ori călăreț? Tu ființă legendară...
Tu care alergi în goană o herghelie de cai sălbatici.
E vânt ascuțit afară dar tu ești călit, tu ești speranță!
Implicat vei rămâne, indiferent de durata drumului tău,
Vei birui cu absolut tot ceea ce ai căci asta este menirea ta.
Ridică-te de jos, urcă pe cal și ia viața în piept chiar dacă doare.
Tu care ești până la capăt un visător, un gânditor, un luptător..
Luminează și calcă pe al nostru pâmânt cu adevăr și onoare.

Nimeni nu știe mai bine decât tine ce este defapt "acasă."
Tăcerea în care tu cazi și te scufunzi cu mâinile reci în căldură.
Muzică, binecuvântarea mâncărurilor simple dar cu drag împărțite.
Acasă orice durere dispare iar buzele iubitei au miere și amețeală.
"Vino acasă!.."-ești cel mai frumos, mai dulce și mai scurt dintre cântece.
Universul nostru cântă deja într-un milion de bucurii fără nume.




scris: busola...

Am scris

Atunci când am scris în întuneric
Am strălucit și fără un generic.
N-am avut nevoie de reflectoare,
Mi-a ajuns și lumina de la lumânare.

scris: busola

Avem de toate...

Florile mele...

Florile mele...
Tremură liniștite în cea mai iubită grădină.
Invită la un vals perechi de fluturași.
Fac baie în roua dimineții și duș în ploaie.
Se cațără pe piramide și ajung sus la cer.
Florile mele...

Nu stau...
Prin vase scumpe nici printre cioburi.
La bătaie în sudoarea zbaterii pe loc.
În apă stătută și prelinsă prin clepsidre.
Condamnate pe mâna unor gropniceri.
Nu stau...