luni, 12 decembrie 2011

O viata tumultoasa !


Viata propune un drum pe care pasesc cu iarba sub picioare, o iarba cruda si plina de roua diminetii. Invelita intr-o rochie de matasa cu parul desfacut pe spate, pasesc lasand timpul in urma, pasesc sa descopar o muza, in spate raman cuvintele, zbaterile, rasetele, urletele dar si sentimentele...
Sunt neputincioasa sa observ lumea intr-o continua goana si schimbare. Sunt fascinata sa privesc oameni faini, sa le urmaresc gesturile,  maturizarea , tonul vocii si sa le cunosc urmatoarea lor miscare inainte s-o faca macar dar ei sunt tot mai rari. Pasesc si n-am sa ma opresc!
Unde ma aflu e doar un carnaval in care sute de masti stau pitite si lipite una de cealalta, aplauda din puteri, le aud galagia groteasca, le aud respiratiile, soaptele si adevarurile mincinoase, aud regresul, aud cum incerca sa se lipeasca de mine, cum incerca sa ma manance cand in urma cu putin timp eram importanta.
Il am pe Dumnezeu langa mine, el ma sprijina in orice moment pentru ca il caut, e in mars alaturi de mine pentru ca port numele de crestin .
El m-a invatat un lucru pe care vi-l impartasesc si voua: " Indepartati-l pe cel rau din mijlocul vostru, pentru ca cel de langa voi nu reprezinta un pericol" ! Intotdeauna a fost si mi-a oferit libertate, o libertate pe care voi nu a-ti cunoscut-o in modul meu.
Ascult si observ ce se petrece in jurul meu si cand e nevoie zambesc in coltul gurii. O viata tumultoasa si plina de mister asta ma descriu pe mine. Puneti-ma spion si va aflu oriunde orice doriti atata timp cat il am pe Dumnezeu cu mine !

“O geamandura are un rost precis in viata marilor si a oamenilor de pe ape. Ea trebuie sa arate vapoarelor care calatoresc pe potecile lichide ale vietii, prin strigatul ei proiectat in bezna, cum si pe unde trebuie sa intre in porturile lor firesti…”

 “De aceea poate, cantecul meu, de geamandura solitara, nu suna in urechile tale decat ca un geamat al propriilor mele deznadejdi”.

Dido - Thank you



vineri, 9 decembrie 2011

Cartea mea.


Ascult valurile mării care ating ușor filele galbene a unei carți vechi cu înscrisuri și meditez.
E cartea mea, am s-o ofer mării pentru a o deschide la mal, rând pe rând toate literele să le piardă, pagină cu pagină, plutind, ușor, pe valuri până când, se vor contopi. Această carte a fost ridicată din marea de oameni ce treceau pe langă ea murdărind-o cu mult praf. De acolo unde a fost cândva călcată în picioare, din acel loc în care s-a amestecat cu celelalte cărti, acolo unde s-a tăvălit în noroi, mai tarziu decat niciodată acum ea e liberă in mare !