Visul ceresc

La marginea lui decembrie am aprins lin veșnicia,

Și-am lăsat să se odihnească-n urmă, cărarea.

Creangă de stejar mișcată, ninge steluțe albe mici în mine,

Mărunt mărgăritar în zbor a poveștilor din rai, minuni.

La marginea gândului meu, tu răstorni tăcerea duioasă

Și-am lăsat inima-n bătăi să se frământe în a ei aripă.

Nostalgie profundă a vieții călătoare, oh ce dulce farmec!

Sălbatic codru ne tot îndeamnă să ne trăim visul nemuritor de amor.

La marginea orașului, mă privești cum nu m-a privit nimeni nicicând,

Și-am să mă odihnesc pe al tău umăr gustând din eterna noastră pace .

Dacă ochii mei ar vorbi, ar spune că tu ești o minune în anostul tablou al iernii.

Roua luminoasă din ochii mei va șterge hotarul trecului nostru amar.

La marginea raiului, clipa noastră se naște din a fi și se va stinge în a iubi.

A dragostei altar în trupurile noastre ea va apune în veci.

Cerurile se vor deschide cu a lor sfințire în noaptea jurământului nostru.

Însă dezlipesc ochii de gene acum, c-am visat defapt...Visul ceresc cu noi.



scris: busola...


Led Zeppelin-Stairway to Heaven
  https://www.youtube.com/watch?v=BcL---4xQYA 

The Hobbit

Un altfel de om.

Uite avem zăpadă!

Vino să facem un om.

• Un ce?

Un om de zăpadă.

Totul începe cu un bulgăre mic. 

• Apoi?
  Tot așa.

• Așa cum?

Cu multă zăpadă până când omul de zăpadă ne va zâmbi.

Acum o să mă întrebi: de ce?

• Nu.

• Doar îți mulţumesc că tocmai ce m-ai făcut să zâmbesc.

:)

Lumina

Ființa mea bâjbâie pe întuneric,

Își caută hipnotizată fotonul

În sinele dezgolit de interior. 

Lumina, miraj de potență creatoare

Își cheamă înapoi licuricii în Eden.

Ființa mea caută să rămână-n centru

Pe-o cruce la răspântie de lumi.

Își construiește lumina cu propria rază,

În focul ce pururea va arde să devină alinare. 

scris: busola.

Visul

"We are asleep. Our life is a dream.

 But we wake up, sometimes, just enough to know that we are dreaming."

  - Ludwig Wittgenstein

Sufletul

M-aș putea privi în oglindă ca orișicare.

Ochelari pe nas și lacăt la gură îmi pun și sunt în lumea lor.

Chipul meu comun și blând poate fi a orișicui.

Tunsoarea o schimb și îmi dau puțină distincție cu haine.

Mi-aș putea antrena mintea să câștige toate jocurile oricum.

Lumea întreagă din țâțâni s-o scot mi-ar fi atât de ușor.

Corpul meu poate spulbera cu putere spații închise oricând.

Sufletul însă nu pot să-l înving, celula lui mă va-ngenunchea mereu. 

scris: busola...

Bună ziua !

Bună, rea..

Lumea-ntreagă e a ta.

:)

Vrei să ieși învingător?
Ai nevoie de trei:
CURAJ, ÎNCREDERE și ENTUZIASM

La mulți ani nouă, dragi români.

Românul este așteptat acasă, în acel loc în care sufletul lui își găsește liniștea, în acea încremenire ocrotitoare de armonie și statornicie. Românul trebuie să se așeze pe pământul românesc, să se întoarcă la ideea de stare firească, la rădăcinile lui în care el cu natura pot fi contopiți împreună. Românul este așteptat să se întoarcă la atmosfera rurală, pe acel pământ românesc pe care a călcat prima dată și care i-a fost joc în copilărie, pământ care i-a fost atât de drag cândva. Românul trebuie să trăiască pe pământul românesc și să se odihnească pe veci în el. 

Românul trebuie să-și păstreze credința că doar aici îi va fi bine.

 Românul va găsi în pământul lui pedeapsa, răsplata însă și nemurirea, ca și vechii români care au luptat pentru ca noi să prețuim acest pământ. Românul trebuie să lupte ca un soldat plin de eroism și să se prindă în horă alături de buni români ca și el. Românul trebuie să fie mândru că este român acum și pururea, să-și păstreze simțul onoarei !
La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni !
La mulți ani nouă, dragi români.

scris: Busola...

Colivia.

Prima dată pictează o colivie.
Mai apoi ca un cadou ce-l primești,
Deschide larg, însă cu răbdare ușița de lacăt.
Varsă apoi o găleată mare de culori,
Iar cu pensula, gâdilă acolo un peisaj frumos.
Ceva cald dar neapărat să fie simplu.

Te gândești la un copac, o gradină...
Ori la un crâng dintr-o pădure mistică ?
Pe urmă intri în acest decor și te ascunzi.
Fara să scoți măcar o șoaptă, aștepți...
O să treacă un timp până ea ajunge.
Ori se poate ca pasărea pe care o astepți

Să vină iute, dar poate să treacă și ani...
Depinde când se hotărește să apară.

Așteapt-o și nu te lăsa descurajat.
Chiar daca ani buni vor trece peste tine, rămâi !
Faptul că vine iute sau încet e irelevant.
Nu contează dacă tabloul e unul reușit sau nu,
Pentru că atunci când sosește această pasăre,
E mare dorința, fă liniște să nu te audă...

Asteaptă să se așeze și speră ca ea să cânte.
Daca nu va cânta, nu-i de bine..
Dacă va intra în colivie, fă bine
Cu pensula și lasă ușița deschisă larg.
Dar mare grijă ! Să nu-i atingi vreo pană !

Mai apoi faci portretul unei frumoase flori
Cu ale ei crenguțe de un verde crud.
Trebuie să bată vântul acolo, să simți răcoare.
Să se audă gâzele prin iarbă și să fie vară.
Tu vei aștepta să apară în fundal pulbere de soare.

Daca pasărea a început să cânte fară oprire pentru tine,
Atunci acela e momentul cel mai potrivit!
În acea dimineată, lasă ceașca pe al tău pervaz și privește.
În zbor, o pană a căzut în mâna ta și e semn bun.
Lasă cu ea o semnătură în colțul drept al pânzei.

Feminitate

Sunt feminină și am rapiditatea necesară de a intra în orice stare am eu chef.
Pot să fiu cu privirea după mișcarea unui superb fluture
și doar să mă bucur de frumusețea lui , ori pot să-l aștept să se așeze
și să-i dau foc la aripi cu flacăra unei lumânări.
Sufletul meu rezonează în acordurile lui Mozart
și ajunge până la masculinitatea din melodiile lui Rammstein !
Dacă sunt feminină ? E strict problema mea !


scris: busola.

Eul

Dacă umbra n-ar exista, n-ar pătrunde lumina.
Nici floare nu s-ar numi, de n-ar fi rădăcina.
Dacă tăcerea n-ai auzi, n-ai putea avea cântarea.
Nici bucurie n-ai putea simți, de n-ar fi durerea.
Viața ? Un ritual continuu de extrem și de constrast,
Între aceste două, nu e doar cenușiu.
Avem pastel, cânturi și dileme.
Însă mai presus de aceste lumi și de toate-i conștiința eului tău, 
care nu te va părăsi nicicând !

Busola de aur...

Când ochii îmi strălucesc, lumina lor nu poate fi ascunsă. Acest lucru se vede, se simte și se respiră. Sunt om, am îndoieli, am făcut greșeli dar sunt un om care a căzut și apoi s-a ridicat. 
Cu siguranță sunt femeia pe care n-o vei uita niciodată ! 
Sunt o stare, starea ta de bine chiar dacă pentru scurtă vreme. 
Am cunoscut toate fețele pe care oamenii le pot avea, nu mai pot fi impresionată foarte usor și am curajul sa ți-o spun în față. Las lucrurile intotdeauna să vină de la sine, nu forțez pe nimeni, nu mă rog de nimeni să facă ceva special pentru mine. 
Oamenii mă descriu ca pe o persoană pozitivă, energică si imprevizibilă. Dincolo de optimismul meu se ascund ani de trairi, experiențe de viata, nu doar meditatii aprofundate de autocunoaștere. Imi iau energia din lucrurile simple,din faptul că-mi iubesc viața, nu fac eforturi de a fi pe placul tuturor și defapt nici nu mă interesează deoarece oamenii gândesc după propriile lor prejudecătți subiective. Eu sunt acum si aici, ca un trandafir pe care vântul petalele le împrăștie, sunt acel spectacol, acel moment, nimic mai mult.

Mai e puțin, atât de puțin !

Un singur drum, o singură destinație. Mai e puțin, atât de puțin și vom țopăi de bucurie.

Noi doi, în mașină, un oftat lung, apoi o stradă lungă care are intotdeauna la capătul ei, marea.

Cât vis poate îmbrățișa o simplă dimineață, când toate drumurile ei duc la mare ?

În curând marea o vom întalni, în lumină de Oscar, vom avea și covorul roșu iar acela ne va fi malul plin de scoici.

Hainele noastre de gală vor fi împrospătate de aerul ei însă nu mai contează, căldura ne va dezbrăca foarte repede de ele.

Vom rămane goi, ne vom îmbrăca doar cu reflexia pescarușiilor în zbor, acolo pe nisip.

După ce ne vom săruta în apa sărată, vom alerga la terasă după o bere rece cu gust similar.

Fericirea noastră o vom imortaliza în sute de fotografii, ce devin apoi mărturie a unor clipe de neuitat.

De dimineață până seara, sub soarele dogoritor, vom urca si coborî pe valuri si ne vom căuta pe sub apă.

Îmi va fi foame, îmi va fi sete și o să ma ardă si soarele, însă mai știu că vei avea grijă tu de mine.

Ne vom plimba de mână și vom povesti tot felul de lucruri, până când mă vei face să tac, aratându-mi apusul de un roșu trandafiriu.

Mai e puțin, atât de puțin !

Alaturi de un orb

Era o zi in care soarele stralucea puternic pe cer, moment in care asteptam intr-o statie autobuzul sa-mi vina, sa ma duca "acasa". Am alergat sa-l prind pe primul, insa am ajuns prea tarziu. Eram nevoita sa il astept pe urmatorul, asa ca m-am asezat pe o banca in statie, cautam defapt umbra. Erau tot felul de oameni in jurul meu de la oameni care vorbeau zgomotos sau barfeau, altii erau incrancenati si ingandurati. Eu eram doar prezenta la ce se petrecea in jurul meu, cand deodata, un batran tare ingrijit, cu un baston si palarie, care era asezat langa mine pe banca, ma intreaba " cat aveti un ceas?" , eu amabila ii spun cat e ora si privesc in gol, devin absenta.A doua intrebare a dansului era: " dumneavoastra ce autobuz asteptati? ". Ii raspund imediat ca autobuzul 15 il astept. Moment in care incepe sa imi explice, ca si dansul 15 il asteapta, doar ca acum e in statie autobuzul 16 si va urma intr-un sfert de ceas sa ajunga si 15. Pana aici nimic neobisnuit! Ma uit, intr-adevar 16 era in statie. Trece acel sfert de ceas si vine si autobuzul mult asteptat. Ma ridic si ma pregatesc sa plec, in acel moment batranul de langa mine, ma roaga daca pot sa-l ajut sa intre in autobuz. L-am luat de brat si inca n-am inteles ce se petrece, ma gandeam ca nu se poate ridica omul datorita varstei inaintate. Imi ia bratul si intinde bastonul, lovind cu el tot ce se ivea in fata lui. Nu-mi venea sa cred...batranul era orb ! M-am simtit in acel moment responsabila de el, l-am ajutat sa ajunga in autobuz, sa se aseze undeva pe un scaun, moment in care el a refuzat sa ia loc, zicand " poate sunt oameni care vor sa stea jos, hai sa-i lasam". Am inceput sa povestim, pentru ca vorbea atat de elegant si de corect, parea un om intelegent. Mi-a spus un lucru pe care niciodata nu-l voi uita in timp ce ma strangea de mana: " domnisoara, oamenii sunt atat de diversi, majoritatea alearga ca si dumneata din cate ascult sa va faceti un rost, un viitor, o cariera, sa aveti atatia bani incat sa va creati o viata lipsita de griji. Insa un lucru vreau sa va spun, sa nu va pierdeti sufletul, sa nu etichetati oamenii dupa cravata si dupa situatia materiala. Sotia mea a fost bucatareasa, una dintre cele mai bune, insa atat de fericit am fost ca am cunoscut-o incat nu regret nimic din ce mi-a oferit viata alaturi de ea. Acum nu mai e, s-a stins si as da orice lucru material ca sa vina inapoi, insa nu se poate, sfatul care vi-l dau e sa va alegeti  in viata ceva care sa vi se potriveasca si care sa va implineasca sufleteste, pentru ca daca n-are cine sa va tina de brat atunci cand simtiti sa va ridicati, daca n-are cine sa va puna o ciorba calda in farfurie si sa va spuna o vorba buna inainte sa va puneti la somn, daca n-are cine sa aiba grija de palatul in care locuiti  si de dumneavoastra, asta inseamna ca ati trait langa un strain si printre straini, cautand sa faceti bani cat mai multi..."
Batranul intelept si orb, era langa mine, il tineam strans. Ceva ma misca pe dinauntru, coboram la aceeasi statie. Stia in ce statie suntem, numara el cumva, stia unde trebuie sa coboare, drumul acela cu siguranta il facea frecvent. Am ajuns, il ajut sa coboare si ma ofer sa-l duc pana la destinatie. Atunci am aflat ca mergea sa manance la o cantina. Acolo mergea in fiecare zi. Eu habar n-aveam unde e cantina, insa ma lasam indrumata de el, imi zicea " acum facem la stanga, spuneti-mi domnisoara ce vedeti in stanga noastra?...zic eu: banca BRD, la care dansul: e bine, mergem tot inainte si dupa 20 de pasi o luam la dreapta si apoi intram intr-o parcare si de acolo va spun eu cum sa ajungem. " In momentul acela mi-am adus aminte de mama mea si cum o indrumam, ea care a fost un nevazator pana la operatie si am inteles cat de important e sa poti vedea, sa poti pur si simplu sa mergi pe strada, sa te bucuri de lucrurile simple. La sfarsit, batranul mi-a multumit ca l-am ajutat sa ajunga la cantina, iar eu i-am spus ca-i multumesc eu ca m-a ajutat sa privesc viata de acum inainte cu alti ochi .....Multumesc!

Stapanul timpului tau !

Pentru a ajunge unde iti propui sa ajungi iti trebuie un plan curajos.
Indiferent cat e de greu - renunti la obiceiurile proaste si orice s-ar intampla nu te plangi,
nu te lasi infrant, nu te abati de la planul tau si mai mult decat atat
vei fi stapanul timpului tau !

 https://www.youtube.com/watch?v=mgmVOuLgFB0&feature=youtube_gdata_player

Visul

Am visat că eram într-o gradină superbă cu flori, unde căldura soarelui mângâia bujori și păpădii, acolo unde albine se așezau pe flori și le mișca într-un ritm de alint. Tălpile mele atingeau o iarba curată și încercam să salvez minunea aceea din jurul meu, spunând oamenilor care treceau pe lângă mine să nu rupă floriile, să nu le rupă niciodată !
În cea mai frumoasă și mai adâncă gradină, am găsit un pisoi, tremura de mic ce era și ca o plantă suitoare iși făcea drum printre păpădii. Am făcut cărare până la el și l-am strâns la pieptul meu, chiar tremura micuțul, atât de bine ii era puiului încat a adormit. 

Mereu am asociat floriile cu copilăria eternă, e sentimentul unui călugăr care cu cât îmbătrânește are senzația că e cu atat mai aproape de rai, pentru că timpul nu face altceva decat să-l înflorească ca spirit. 

Vreau să adun poveste, cântec si odihnă, acolo printre flori, acolo unde călătorii să își facă popas, să-și tragă sufletul, acolo unde iubirea curată să se consume, acolo, în vesnicia naturii, în roua diminetii !
 Imi doresc să răsară pe chipul tuturor oamenilor zâmbet și puritate !

Să te iau pe tine, suflet pereche și să dansăm un tango, să-mi simți teama de efemer și de fragilitate, să mă strangi în brațe, să mă îndrumi și să-mi dai putere cu ritmul tău hotărât. Sa mă rotești ca într-un cerc în bătaia vântului ce împrăștie petale de flori. Să mă treci pe sub ramuri de cireși înfloriți. Vom dansa amețitor și nebunește, vom lua culoarea macilor, vei alunga teama , să nu-mi mai fie dor ! Îmi faci coroană din flori de păpădie ?

 Să vibrăm și să parfumăm tot ce ne înconjoară prin spiritul nostru. 
O să iubesc pudic, timizii ghiocei, delicatele viorele, orice floare mă inspiră, pentru că lumea mea e un câmp cu flori și cuvinte rostite în șoaptă ce face acel loc sfânt. Așa va rămâne mereu pentru mine. Grădina cu flori e un cerc din care nu pot sa plec, e perfect rotund ca un inel în care eu sunt diamantul încrustat.

E martie, în aer plutește o vrajă, e totul real iar zâmbetul îmi îmbujorează obrajii de catifea. Toporași, lalele, gura-leului, mă asteaptă să le urez bună-dimineață.
Vreau să adun sub soare cele mai frumoase flori. Ele sunt făpturi ale lui Dumnezeu, pentru că pot să le privesc la nesfârșit fără să mă satur. Acolo toate gândurile mele vor renaște, primăvara după primavară, generație după generație și vor deveni mai bune, în grădina cu flori a spiritului meu. :)

foto: ( fotografii personale din Tenerife )

Întrebare...

Ce sunt bomboanele ? daca nu le guști din cand în cand ca un copil.

Ce sunt florile ? daca nu le lași vii într-o grădină întreagă și le tai.

Ce este strălucirea ? daca nu trăiești cu fiecare celulă a ta.

Ce este un poem ? daca nu vei continua și peste zece ani să-l cauți. 

♫ Love Poem

Playing Love [piano music] from "The Legend of 1900"

Fields of Gold

Alerg...

Alerg înspre tine desculță, cu gleznele fragile însă descătușate.

Pornesc la drum, cheia vieții sufletului meu să caut.

Atât de încâlcite sunt aleile prin care trebuie să trec,

De-o încărcătură a gândurilor care s-ar întoarce mereu înapoi.

N-am să mă împiedic de niște rădăcini prinse adânc în pământ.

Timpul aleargă după mine și n-o să mă tem de propriul meu trup.

Ești atât de aproape și totuși de neatins, ca o comoară sub un templu.

Va fi întotdeauna câte-o cotitura ce mă va duce pe-un alt drum.

Capcane mă vor încerca, durerea în ele o voi lăsa, să nu mai doară.

Niciodată într-un loc nu am să raman, ori curg, ori pier, pană la tine !

Copaci impunători îmi taie respirația, dar eu le tai calea alergând și mai puternic.

Lacrimi îmi curg, se preling în urma mea, plâng cu o livadă de meri înfloriți.

Simt că trebuie să mă opresc, cu sufletul meu de acum, cui o sa mai ies eu in drum ?

Parcă aș străbate cerul și n-ajung să-i dau de capăt, traiesc într-o sinistră vreme.

Îmi fac o scară și am să urc să te strig de acolo de sus, poate îmi auzi chemarea !

Am să strig numele tău de taină, să stii sigur cine te cheamă, îmi vei răspunde sigur, auzindu-l.

Am perseverență și nervi de regină, cocoțată sus, sunt locul de unde încep cutremurele.

Văd de acolo o biserică și nori groși care se strâng în jurul ei, gata s-o păzească de priviri curioase.

Din spate îmi bate vântul și cu el îmi aduce ca într-un spectacol, în zbor, petale din flori de măr.

Tremur pe scară, ca un picur de rouă pe firul lung de iarbă în cea mai vie dimineată.

Uite așa o să-mi pierd eu o zi cât o viată, pe ceață , pe lumină , pe întuneric, căutându-te !

La ochi o să mă șterg și o să râd chiar dacă o să cad în timp ce cobor de pe scara asta.

S-a întunecat deja, praful incercă să-mi schimbe direcția și acum chiar cad !

Fiecare secundă în cădere o simt, departe, cine mai știe pe unde...


gândit, simțit și compus: busola... 

Surdă de-o ureche ! :)

Ești pregătit să-mi vorbești ?

Nu ține doar pentru tine, iubite, secrete...

Spune-mi, de ce cuvintele tale tremură ?

Sunt surdă de-o ureche, însa inima mea te va auzi.

Esti pregătit să-mi șoptești secretul în ureche ?

Tu, cel care zâmbești acum strengărește, întarzii a te avânta...

Sparge-mi învelisul și fă-mă să aud din nou, ce însemn eu ?

Spune-mi...



 gândit, simțit și compus: busola... 

Am deja totul...

Stau la coadă să cobor, cu visele în bocanci.

Tocmai ce am escaladat cel mai înalt munte.

Ce importanță mai are că acum mă întorc ?

Se poate da pâine, apă, chiar și o pătură.

Eu nu-mi mai doresc nimic acum !

Am deja totul conservat adânc în sângele meu.

gândit, simțit, compus: busola...