In my pocket

 

31.12.1987

Scrisoare

   Îți scriu ție, dragul meu prieten, cel care nu are vreo apartenență, veșnic om al locului dar niciodată aparținând pământului. Nu-ți pierde identitatea și rămâi așa cum te știu, nu te transforma în cuceritor imediat al pământului sau a pământului cucerit de altcineva. 

   Îți scriu această scrisoare cu Chopin pe fundal pentru că mă ajută să am creativitate cumva, îți scriu conștintă ca este foarte posibil să se piardă pe drum aceasta scrisoare și chiar dacă va ajunge la tine, nu voi avea confirmarea ta, însă nu mai contează, tot ce vreau este să scriu, să mă eliberez. E ca și cum aș coborî un deal și neavand incotro alerg la vale. Săracul Horea a murit că nu a luat-o la vale însă a reușit s-o facă bine Avram Iancu, asta e viața...

   Îți scriu de dragul prieteniei pe care ți-o port, care e o stare, am aflat si eu ca prietenia e o vocație pe care o ai sau nu o ai. Eu o am. Am prieteni la care tin și prieteni care tin ei la mine. 

Prietenia este pentru mine o valoare morală inestimabilă și nimic nu se compară cu bucuria iertării, acel moment când ești iertat de către un prieten drag. Nu sunt de acord cu filosofia plimbării, acea plimbarea de a căuta noi prietenii. Sunt naivă să cred în continuare că într-o lume civilizată există prieteni fideli.
Mi-ai plăcut, încă de când am schimbat primele vorbe, ai o manieră interesantă de a pricepe lucrurile și uite așa s-a dus dracului situația de a te ține în suspans și m-am deschis ca o floare de lotus ție. În câmpia Dunării din câte am putut reține, timpul era răbdător cu oamenii înainte să înceapă al doilea război mondial, nu erau conflicte prea mari între oameni, poate ar fi trebuit să am răbdare mai multă cu tine dar din pacate a trecut al doilea razboi mondial...



  Îți scriu ție, cel care iubești singurătatea contemplativă la fel de mult ca mine, care părem niște ciudați în ochii unora ori majorității, de parcă am fi niște victime a ratării în viață. Dacă m-ar întreba cineva unde aș vrea să mă izolez, întrebarea aia cu insule și sălbatic, as răspunde fără să stau pe ganduri, la ruși iar în bagaj mi-aș pune povestirile lui Cehov insa amandoi stim ca asa ceva nu se va intampla, amandoi cautam sa existe cineva alaturi de care sa punem capul noaptea si sa-l imbratisam.

  Îți tot scriu și deja s-a intunecat in camera mea, îți scriu din intuneric si habar n-am cate foi o sa folosesc pentru  asta, sunt obosita dar nu ma plang, vreau doar sa-i pun capat dar ceva nu ma lasa sa fac asta. Gandurile mele nu vor sa ma asculte.

  Îți scriu pentru că mă atragi ca lumina unei flăcări în jurul căreia eu zbor ca un biet fluture. Ai decis că nu o să ne vedem vreodată dar te asigur ca ne vom intalni cumva la o raspantie de ceruri, mi-ar placea ca atunci sa fim inconjurati de gradini superbe si sa admiram impreuna firma luminoasa pe care va scrie numele de: Rai. As fi preferat sa bem un vin aici pe Pamant, asta e..

  Îți scriu dupa ce am avut o viziune in care cautam în gând o casă rosie pe o campie verde, dupa ce am intrat in toate incaperile ei, am strabatut camera unui copil si erau multe jucarii , apoi gandul s-a indreptat la o poteca , un pod si o pajiste mare, in fiecare loc prin care am trecut, am pierdut cate ceva, de la obrajii roșii și bucălați pana la a spune multumesc cum m-a invatat mama cand eram mica lucrurilor pe care le primeam. Acum am strabatut tot ce era de strabatut si am ajuns sa-mi pun intrebarea: unde ma duc? La castelul medieval șii impunator unde nimeni nu se putea atinge de mine ori la casa parasita in care se putea intra si iesi cu usurinta.

  Îți scriu cu sufletul , ca in perioada copilăriei când mă iluzionam că pot împarți tot ce am cu altcineva, copilă fiind eram prietenă cu toată lumea. Ce frumoasă este lumea în care nu existau rivalitați, invidii, frecușuri și decepții. La vârsta noastră e foarte greu să mai selectezi oamenii cu care să comunici, e greu dacă nu ai o alianță de principii similare cu acele persoane. Sunt oameni care înfloresc la orice varsta, chiar daca exista distante în kilometrii intre ei care ii separa, insa ei se gasesc tot impreuna deoarece au conditii asemanatoare ceea ce le induce si o anume morală. Ajungem sa stam atat de rau cu rabdarea incat singurele care mai au rabdare cu noi sunt cartiile, ele stau rabdatoare pe un raft din scanduri.

  Îți scriu pentru că m-a pus dracu să iti spun cu ceva timp in urma ce simt pentru tine ca sa stiu sigur ca te-am pierdut , e ca atunci cand te inchini la o icoana prea mult timp pana realizezi ca e doar o icoana si apoi nu mai ingenunchezi tot restul vietii tale.

   Îți scriu cum n-am mai facut-o de ani de zile și îmi aduc aminte scriindu-ti de profesorul meu de literatură din scoala generală care dicta și eu scriam atentă ca nu care cumva să mă uit la colegul meu că n-am înțeles din prima, mai ales că stiam de colegul meu ca nu retinea ce auzea  și era mereu cu nasul in caietul meu și cand se apropia miroasea a naftalină, opt ani de zile am mirosit naftalina din hainele si caietele lui dar mi-era drag de el ca-l ajutam mult si la examene, desi au trecut atatia ani inca il mai simt in nari ca o amintire placuta.
   Îți scriu să-ți spun că aștept cu nerăbdare prima zăpadă, mă bucur ca un copil din poemele lui Nichita Stănescu, ca un copil care îți zâmbește cu tot chipul și îți arată bulgării de zăpadă cu mâinile întinse spre tine, iti arata acel spectacol in alb.
   Îți scriu pentru ca sunt persoana care vrea să păstreze vie corespondența prin scrisori în plic.
   Îți scriu și știu că acum sunt doar un clovn funerar, m-am trezit eu după ce a murit totul să mă dau peste cap lângă groapa deja adâncă.
  Îți scriu pentru a-ți ura Sărbători fericite. Mă rog să-ți fie liniște în casă, să se audă doar colinde și sunetul furculiței lovindu-se de farfuria plină cu bunătăți. Tot ce trebuie să-ți imaginezi, dragul meu, e să iei lumea din jurul tău și s-o transpui într-o poveste de sărbătore țărănească în care tu ești copil și ești în prima zi de vacanță. Drumul acela spre casă nu era unul fericit? Eu cred că zburdai de fericire și te dădeai cu bocancii pe gheața formată în drum ori făceai din drum un patinuar lung. Întoarcerea acasă, prilej de mare bucurie. Bucurie pentru că poti face primul om de zăpadă ca mai apoi să-l calci în picioare cu ceilalți copii. Bucurie în fereastră când tu stai la căldură și afară ninge cu fulgi mari...

Prietena ta pentru totdeauna,

A.

Comori la casa omului

 

Semeni cu un lăstun de casă

Semeni cu un lăstun de casă,

Îți admir tăcerea

Ca pe o călătorie către același habitat.

La ceasuri târzii, tu știi

Să-mi oferi un cuib, o oglindă, fereastră,

 umeri și punți.

Cu respirația ta ascunsă mă trezești la viață,

Cu un puls nebănuit îmi dezlegi tristeți.

Cu privirea aia hipnotică, îmi alungi nopțile lungi...

Semeni cu un lăstun de casă,

Dinspre începuturi fantastice,

În aripi neobosite arde un foc sfânt

Înfrângerea timidă a nerecunoșterii

Te odihnești însă, sub fruntea mea pentru că n-ai colivie,

Unii îți zic că îți cunosc cântecul 

După nume, s-au înșelat întotdeauna.

Mereu m-ai învățat un grai nou...

Semeni cu un lăstun de casă

Îti plătesc cu ochii călătoriile

Prin ei îți înalți flămând cerul senin.

Scormoni în călimara timpului după acel bob de jar...

În palmele mele pari un copil adoptat

Orele petrecute cu tine mi le-am căptușit adânc în suflet.

Îți place libertatea, nemărginimea și zborul reinventat,

Iarna și vara nu sunt pentru tine,

Nu îți plac tiparele vicioase dar mai ales extremele...

Semeni cu un lăstun de  casă

Când adorm extenuată

Îmi aperi pieptul ca și cum aș fi propria ta mamă

Am fost dată cu imprumut, am speriat cu foamea mea nestăvilită de tine...

Te întorci la mine cu noapte de comori, inele de crenguțe...

Ochii mă trădează în cele din urmă, ah ce vis frumos am avut în noapte!

..Și nu-mi mai pasă dacă plumbul topit a fost sau nu un înger...

🖤