O viata tumultoasa !

Viata propune un drum pe care pasesc cu iarba sub picioare, o iarba cruda si plina de roua diminetii. Invelita intr-o rochie de matasa cu parul desfacut pe spate, pasesc lasand timpul in urma, pasesc sa descopar o muza, in spate raman cuvintele, zbaterile, rasetele, urletele dar si sentimentele...
Sunt neputincioasa sa observ lumea intr-o continua goana si schimbare. Sunt fascinata sa privesc oameni faini, sa le urmaresc gesturile,  maturizarea , tonul vocii si sa le cunosc urmatoarea lor miscare inainte s-o faca macar dar ei sunt tot mai rari. Pasesc si n-am sa ma opresc!
Unde ma aflu e doar un carnaval in care sute de masti stau pitite si lipite una de cealalta, aplauda din puteri, le aud galagia groteasca, le aud respiratiile, soaptele si adevarurile mincinoase, aud regresul, aud cum incerca sa se lipeasca de mine, cum incerca sa ma manance cand in urma cu putin timp eram importanta.
Il am pe Dumnezeu langa mine, el ma sprijina in orice moment pentru ca il caut, e in mars alaturi de mine pentru ca port numele de crestin .
El m-a invatat un lucru pe care vi-l impartasesc si voua: " Indepartati-l pe cel rau din mijlocul vostru, pentru ca cel de langa voi nu reprezinta un pericol" ! Intotdeauna a fost si mi-a oferit libertate, o libertate pe care voi nu a-ti cunoscut-o in modul meu.
Ascult si observ ce se petrece in jurul meu si cand e nevoie zambesc in coltul gurii. O viata tumultoasa si plina de mister asta ma descriu pe mine. Puneti-ma spion si va aflu oriunde orice doriti atata timp cat il am pe Dumnezeu cu mine !

“O geamandura are un rost precis in viata marilor si a oamenilor de pe ape. Ea trebuie sa arate vapoarelor care calatoresc pe potecile lichide ale vietii, prin strigatul ei proiectat in bezna, cum si pe unde trebuie sa intre in porturile lor firesti…”

 “De aceea poate, cantecul meu, de geamandura solitara, nu suna in urechile tale decat ca un geamat al propriilor mele deznadejdi”.

Dido - Thank you

Cartea mea.

 

Ascult valurile mării care ating ușor filele galbene a unei carți vechi cu înscrisuri și meditez.
E cartea mea, am s-o ofer mării pentru a o deschide la mal, rând pe rând toate literele să le piardă, pagină cu pagină, plutind, ușor, pe valuri până când, se vor contopi. Această carte a fost ridicată din marea de oameni ce treceau pe langă ea murdărind-o cu mult praf. De acolo unde a fost cândva călcată în picioare, din acel loc în care s-a amestecat cu celelalte cărti, acolo unde s-a tăvălit în noroi, mai tarziu decat niciodată acum ea e liberă in mare !

Felinarul

 În noapte, toate luminile sunt stinse iar majoritatea oamenilor dorm.
Eu cu al meu felinar stăm de veghe în stradă.
 Lumina felinarului meu va face lumină în întuneric.
Felinar cu o lumină caldă.Felinar, of... felinarul meu.
Vă îndemn pașnic să dăm magie orașului în această noapte, treziți-vă !
Să dăm din mână în mână lumină , să aprindem împreună o mulțime de felinare.
 Întunericul nu ne poate stinge lumina din suflet.
Veniți să simțim freamătul orașului, totul în jurul nostru vibrează în lumini galbene calde de speranță.
Veniti să ne luminăm chipul în sărbatoare.
Veniți să aprindem strălucirea din mintea noastră cu un felinar.
Felinarul e o floare rară ce înflorește în noapte.
Veniți! Împreună să lăsăm umbre de felinar acestor drumuri pe care pășim.
Veniți să oprim vântul care încearcă să ne stingă lumina.
Veniți, să transformăm haoticul în disciplină.
Veniți cu mic, cu mare, să formăm un cerc. Noi la căldura felinarelor aprinse.
Sunt fata cu părul de ploaie, cu o busolă în lumini ce se cuibărește în buzunarul ei stâng, cu un felinar în mână și care fredonează un cântec vechi trecând pe langă biserici, case si cerșetori.
 Nu am altceva, lumina este tot ce îmi trebuie în urcarea ei spre devenire și tot ce vrea e să aducă lumină tuturor celor care nu au parte de ea.

Felinare pentru cei neajutorați, sperați, debusolați, izolați, răpuși de boală și singuri.
Felinare cu miros de învingători, felinare cu cântec, felinare spre o lume mai bună.

Eu vă doresc ca indiferent cât intuneric veți întalni în calea voastră, să aveți cu voi întotdeauna aprinsă lumina unui felinar.

Michelle Tumes - The light :

http://www.youtube.com/watch?v=Q6p4u5UDxag

Zarurile au fost aruncate !

Odată cu ridicarea zorilor, se ridică și ecoul tuturor promisiunilor auzite de către noi vreodată. Ca mai apoi la asfințit, fiecare vis sa fie spart în mii de bucați. E nevoie doar să se rostogolească un zar, atât și de asta depinde viața ta, realizezi că nu mai ține de tine, bucata aia de zar se va opri și va decide pentru tine. Soarta ne îndepartează și ne aduce din nou împreuna. Deschizi larg ochii să vezi perfecțiunea din zambetul meu și crezi că asta e tot ce contează ca mai apoi la sfarsit prin lacrimi să mai zăresti doar un chip stins. Vrei ca și sufletul tău să aibă puterea să mă ia înapoi, la tine acasă, însa el urlă de durere. Acum totul e haos. Fericire, bucurie, dragoste,tristete, zbateri, toate amintirile. Trebuie să mergi singur pe drum în această lume întunecată, cu nici o lumină care să ghideze acest drum. As vrea să reusesti ! Stiu că meriți ceva cu adevarat frumos. Esti important!

Atunci când cineva mă va întreba dacă am cunoscut vreoun cavaler în armură stralucitoare, am să raspund pur si simplu că da, am cunoscut! E un luptator ce a stins cel mai mare incendiu de până acum, de aceea se află în intuneric. E un luptător puternic, nu doar fizic, ci si emoțional și mental. Viata pe care o traiește e grea și e demnă de admirat. A facut ce a putut singur și mai mult decat atât a facut-o în felul său.

Cât despre ea.... O fata cu sufletul zdrobit din alte vremuri, care greu mai reușeste să aibă sentimente. Viata pe care o traiește în fiecare zi, lacrimile ei au fost multe deși ea nu a lăsat să se vadă asta. Nu mai are lacrimi să verse. Zâmbetul ei a rămas tencuit, cu ochii ei sclipitori privește doar înainte, nici gând să se uite la podea. Ar vrea să lupte, să simtă și parcă nu mai poate, pentru ea este aceeași închisoare doar că într-o zi diferită. Nu mai simte... Nu mai reușește nici să declare asta. Cineva cu ceva timp în urma a avut grijă atunci când a plecat, s-o lase făra cuvinte și mai apoi greu de atins.

Zarurile au fost aruncate, înca se rostogolesc, au luat-o rău la vale...

Prefer tacerea...

Iarna a venit. Busola mea indica tot Nordul iar termometrul "- 3 grade". O pun din nou in buzunar. Ceata groasa acopera drumul pe care pasesc. Cat de lung e drumul meu? Cati kilometri de zbateri pana la capatul lui? Ce noapte, ce aparenta liniste...Lumini de faruri imi intra in ochi, pedala de acceleratie a autoturismelor e apasata, au suficienta benzina ca sa ajunga la destinatie. Fiecare are o destinatie, un drum de parcurs. Daca as fi acum intr-un autoturism pe bancheta din spate, as numara de pe geam oamenii care merg pe strada si m-as gandi ce frig le este. Insa sunt pierduta in ceata de afara si e tare frig, trebuie sa merg mai repede si mai apasat, sunt plina de indoiali si ma simt a nimanui. M-am ratacit in cercurile voastre, acum tot ce vreau e sa ies din ele. Nu mai vad pe nimeni care trece pe langa mine, mi-am pus gluga in cap si mainile in buzunar si vad doar inainte. Nu mai simt nevoia sa salut oameni care pretind ca ma cunosc, ma gandesc cate incap intr-o clipa in care nu mai vreau sa spun nimic, doar sa tac. Prefer sa tac, ii las pe ceilalti sa vorbeasca, consider ca puterea tacerii e mai de valoare decat o mie de cuvinte. Nu mai vreau sa spun nimic.
Aici in spatiul asta scriu si nu o fac pentru cineva anume. Stiu de ce scriu si asta e tot ceea ce conteaza pentru mine. Shh! E asa de bine atunci cand nu mai vorbiti. Prefer tacerea....

Alerg sa devin muzica

   Alerg in ceata asta groasa de noiembrie. Alerg pe jos fara o destinatie anume si straziile devin un labirint intunecat si alerg, tot alerg sa gasesc sclipirea unei lumi mai bune..As vrea sa nu ma opresc din alergat, as vrea sa devin o melodie venita de nicaieri la urechiile tuturor oamenilor ce-mi iasa in cale, vreau sa devin sunetul unei vechi clape de pian. Vreau sa devin muzica, sa dansez cu tot ce ma inconjoara, sa aud respiratiile si surasul voastru, sa trec ca vantul si sa observ petrecerea din ochii vostrii, sa vad cum va mirati si va intoarceti in toate partile si va minunati, va bucurati, va intrebati ce se intampla...

   Am sa devin acea muzica care va face sa priviti in departare, in cautarea unui raspuns sa priviti pe fiecare crang spre pasariile de acolo, spre cer.... Vreau sa fiu muzica care va lasa fara cuvinte, armonia ei sa va uneasca intre voi, sa nu mai fiti niste straini. Muzica pentru voi, muzica pentru mine...

   Vreau sa devin muzica aceea de cand m-am nascut, acel prim zgomot al meu de venire pe lume, acea muzica de pe strada unde eu m-am nascut, acea muzica din vocea mamei care ma chema la ea cand mica fiind ma invata sa alerg...

   Vreau sa fiu muzica de libertate, sa rasara Soarele cu mii se raze calde, toate pentru voi. Am sa devin muzica pentru toti copii tristi si neajutorati din lume si o sa le luminez chipul...Am sa trec pe langa fiecare leagan in miscare din parcuri, pe langa fiecare pom ce vantul ii misca frunzele...

   Nu mai am buton de oprire, alerg in continuare, simt ca aceasta melodie nu are o finalitate. Muzica se afla in mine, face parte din mine, alearga cu mine... 

  Muzica asta e prietenul bun pe care nu l-ai avut niciodata, e pentru cei solitari, e mana intinsa tuturor problemelor tale, se gaseste in perna pe care tu adormi, in fiecare cutie pe care tu o deschizi.

    

 Muzica e colacul tau de salvare in mare, e sirena pe care tu o auzi in larg..
Muzica e cea pe care o simti sub piele si care face stelele sa straluceasca mai tare.
Muzica este iubire....

Visele mele plutesc

In fiecare om exista dorinta de a se ghemui intr-un cearsaf, de a prinde in maini un ghemotoc de esarfa in care sa inchida ochii respirand parfumul. 

Daca m-ar putea vedea cineva de acolo de sus, ar avea din partea mea, o mangaiere. As deschide larg esarfa si as lasa-o in adierea vantului. Visele mele plutesc in largul cerului, acolo unde soarele se adaposteste dupa norii pufosi..

Lumea e a voastra.

Un ceas imi indica ca e prea tarziu sa mai dau inapoi. Am propria lege, sunt plecata de mult din timp si spatiu. Cu o busola veche in mana devin propria mea lume, sunt creare de viata si de a o lua. Omniprezenta in mine e aceasta busola, imi cunosc fiecare atom cu care e construita. Sunt eu, un Dumnezeu. Voi face lumina diminetii  si intuneric noptii. Sunt propriu meu creator si pedeapsa e tot a mea. Sunt un orizont de evenimente. Sunt gravitatia si legiile ei.. Sunt propriul meu univers ce se invarte in jurul gol cu miliarde de kilometrii pe ora.
Am modificat valoriile, oamenii nu mai sunt aceiasi, ceea ce era important nu mai este necesar. Ceea ce a fost constant, nu este nimic mai mult decat usor discomfort si amaraciune. Va ramane un rămas-bun spus cu zambetul pe buze. Am plecat!
Lumea e a voastra, eu sunt plina de fantezii si in acelasi timp mult realism. Am cuvinte gata sa fie rostite din nou. Am certitudinea unui egoism, a unor rautati. Chiar si fara iubirea voastra sau vreo rima eu tot devin o melodie! Cea mai pura melodie intr-un colt pierdut de vant, departe de destinatia voastra.
Incoerente si schimbari de destinatii. Va simt respiratia la fiecare minciuna rostita si ca un om nebun rad la ce aud. Umanitatea este din ce in ce mai pierduta in lumea asta,  sunt in pelerinaj in lumea voastra, sa ma predau? Nici moarta. Cu toate masinile voastre si voci care populeaza si polueaza minute între somn şi veghe.
Nascuta astăzi, pentru că ieri a disparut....
 Deasupra unei banci de lemn plutesc in zbor pasari. Acesti acrobaţi ai aerului provoaca libertate în bătaia lor de aripi, plutesc spre a se agata de ramuri prin copaci. Acei copaci care vor deveni lemn, banci pe care oamenii se vor aseza fara s-o merite. 
Nu am fost vruta pe lumea asta, nu am fost facuta din iubire. Dar ma voi naste din nou.
Ma nasc pentru a acoperi cu aripile bancile de lemn, ramuri de copaci.
Bai de soare vor arde aceste aripi in zbor dar nimic nu mai conteaza in cautarea unui loc...
 Inca imposibil de a crea branhii pentru a trece oceanele, dar stralucesc cu putere de o mie de raze.... 
Sunt o strălucire în întuneric care vine o dată, doar pentru a da iluzia că nu totul este negru ca smoala. Atunci când nimic nu este de aşteptat, o scanteie calatoreste prin cerul nopţii, sunt dans printre stele, de avertizare a incendiilor voastre.
Amintiri triste pleaca rand pe rand, am sa sa iau acest nimic vesnic care mi-a ramas din ele ca sa scriu. Scriu pentru mine.

Lipsita de energie, fără nici un fel de lux pe acest pamant gol caut orizontul, fluxul de apa rece, caut sa vad dincolo de mine, sufletul meu scaldat de soare. Cei care au plecat, sa ramana acolo. 
Caut locul unde gasesc tot ce am putut visa si nu am avut parte...
 Imaginaţia poate recrea sarutari si imbratisari calde din trecut, v-am iubit, din tot sufletul dar nu mai conteaza, acum sunt parte a flăcărilor soarelui.
 Sunt eu si restul lumii, nimic nu trece prin mine,  fac valuri aruncand o piatra in mare...
În visele umede de ploaie, scăldată de soare ani la rand acum vad viitorul mai inspirat.
Amintiri vor aparea la orizont, intre marea mea si cer voi deveni un praf in vant de memorie si trup...
Dacă timpul a fost un recif, pot sa fiu o zi , o sirena. Visele acum sunt niste sirene, bate vantul si vad farul in departare. Literele sunt pierdute pe mare, valurile marii a rupt scrisoarea in bucati, se inmoaie in mare. Arunc o piatra in mare, e atat de mica povestea mea.
Îmi amintesc de tine, un traseu fara destinatie, o strada fără întoarcere, un sunet mut intr-o zi sau noapte. Ceva uitat şi amintit, ceva care a fost şi nu mai este. Acum o barca fara vela, o harta fara tinta, un indicator ce indica acum , un sfarsit la toate.

Pe varful degetelor si cu demnitate,  plec ! Fara sa revin la tine, am sa te las aici, am sa te las in amintire. Asa cum am fost si eu lasata intr-un colt si uitata...
Vreau să văd soarele care răsare, o alta viata ma asteapta.
In viata se spune ca avem o barca a noastra, barca mea a fost în doliu. Trecerea cu ea plina  de tristete si singurătate. Cunoasterea nasterii mele poarta cu ea o lacrima, plec departe...

Imi place cum mirosi !

Eram atat de mica dar nu ma temeam de tine. Te-am privit si am schitat un zambet formal, pentru ca nu ma asteptam sa ma privesti in modul acela. Nici intr-un caz cum ai facut-o tu. Am cautat un semn dar m-ai cutremurat. Miroseai nu a parfum, cum sa nu te dai cu parfum? De ce n-ai facut-o? Poate asa iti acopereai mirosul...sa nu-l respir eu! Imi place cum mirosi. 
 Imi spuneai cum ti-ai petrecut ziua si ascultam dincolo de cuvinte si auzeam defapt in glas bucuria ca ai ajuns la mine, ca o rasplata dupa o zi grea, eu eram premiul tau. Ne-am asezat jos, ne-am ridicat, aceasta figura am repetat-o de atatea ori, ce banalitate si totusi ce cantec...Chiar eram mica? Tu oare asta ai crezut ? Nu sunt deloc mica...Te rog priveste-ma si atat! Ma tem cam des, te indepartez si totusi imi doresc sa te gasesc din nou. M-ai gasit tu pe mine, adu-ti aminte de asta. De data asta, fara sa ne asezam jos, tu m-ai ridicat la inaltime. Am vrut sa sterg rujul cu un servetel dar era prea tarziu...nu-l mai aveam! Nu sunt a ta, sunt a nimanui. Nimic nu este static nici macar chipul tau. Am plecat si ai lasat din nou sa ne ratacim in cotidianul monoton, ai preferat fuga de a-ti recunoaste vreo traire, vreoun gand. Cuvintele au fost spune, acum e tacere. Auzi acest sunet mut? Acum spune-mi cat de repede poti alerga pana la mine? Doua maini care se vor desface prin doua cuvinte din nou si ma vor transforma in nisip cu ochii inchisi... Nu ti-am mai spus dar de cate ori ne-am oprit in drum, langa chipul tau se regasea Luceafarul, te priveam ba pe tine ba lumina lui...esti frumos! Zambesti dulce si viclean, ochii tai imi arunca o sclipire si in acelasi timp cenusa imprastiata de vant, esti frunza din copac si pulberea din ce a mai ramas din ea. Ti-am aratat ce copaci inalti  avem pe drumul nostru? Am calatorit pe langa ei, nu am pasit ci am alunecat usor, au ramas in urma noastra pentru ca noi cautam un ceas. Timpul a stat pe loc pentru ca ceasul nu a vrut sa se arate. 
De la tine am invatat un lucru, sa nu te privesc de jos, tu mi-ai aratat ca te poti apleca inaintea mea si sa ma ridici. Cand vom inchide cutia la final, am sa-mi aduc aminte asta. Nu-ti fie teama, nimic nu e static!
Daca nu simti nimic, te rog sa ma ierti ca sufletul meu rade a ratacire si fericire in acelasi timp. O lacrima s-ar cuibari daca caracterul meu puternic m-ar lasa s-o fac. Sunt puternica! Primeste-mi mandria de femeie si aceasta masca rece si iarta-mi fericirea asta trecatoare! Iubirea mea a fost dintotdeauna mai mare decat o mie de iubiri, eu nu ma joc, cand iubesc nu ma prefac. Am sa iubesc , am sa infloresc dar nu stiu cand si de cine...Cand nu pot sa iubesc un om, pentru mine acel om reprezinta multa tristete, am lasat multe suflete indurerate...Dar daca exista un om care crede ca merita dragostea mea atunci grija mare...o sa ma ucida din nou! Iubirea mea e o lupta mare spre ideal , niciodata spre ceva trupesc.
Acum eu port mirosul tau si ma pierd din nou sub semnul altei iluzii. Ai sa ma pierzi. Fa ceva cat mai poti s-o faci.
Esti un robot, carcasa inimii tale e fierbinte iar genunchii de ciment. Ai doar o patura si un gand, sa nu mai speri si sa adormi fiindca a spera inseamna suferinta. Esti la rascruce de drum.
Am incercat cu zile sa-ti fur trecutul si acum ma intreb de ce am plecat? De ce ai revenit? 
Mi te imaginez pe un pod deasupra unui rau, seara tarziu. Tinandu-te de o mana ma aplec cu fata spre rau...tu ma tii bine sa nu cad si ma las purtata, e usor sa cad...apoi cu o miscare brusca facem schimb de locuri. Eu te tin de o mana si tu te apleci spre rau...vrei sa cazi, dar nu te las...nu vrei nici tu sa te las. Nu am sa te las!

În căutarea unei noi primăverii.

Rândunico, tu de ce exiști?
Cine intreabă? zise rândunica cu un ciripit.
Alina e numele meu.
Pentru a încanta oamenii cu cântecul meu, Alina dragă...
Și de ce pleci iarna atât de departe, de ce nu mai rămâi puțin?
Mă grăbesc să ajung acolo unde oamenii necăjiți mă așteaptă cu căldură. Pe lângă puful de păpădie am să trec ca vântul, am să mișc cu zborul meu floriile de mac să se scuture, iar cu ciocul să le culeg pentru cuibușorul meu. Mă duc acolo unde adie ușor vântul iar aripile mele ating cald frunzele pomilor înfloriți, printre sclipiri de raze mă voi strecura. Mă duc să aduc cântec la ferestre deschise dis de dimineață, acolo unde oamenii sunt mari gospodari. Acum chiar trebuie să plec Alina, mă asteaptă locul meu în săgeata ce s-a format pe cer. Nu uita în acea direcție să privești mereu dragă Alina. În direcția cerului senin tu să zâmbești și să speri la mine.
 Mă întorc la primavară.

"Cafiaua" mea...

O cafeluta calda e tot ce imi doresc

In momentul in care ma trezesc.

In cana mea alba cu buline formez

Cu lingura cercuri mari si aburii privesc.

Zilnic desteptarea, singura traiesc....

Bucuria ei sincera de a respira,

Dimineti mai bune cu miros de cafea,

Acelasi abur cald ii spune asa:

Ca s-a mai cuibarit o stea...

In ochii negrii ce a vazut candva,

Lumina dulce ca marea cu sarea ea a gustat.

Cafeaua cu solnita de sare a confundat... 

Aroma ta cu lingurita ea ar incerca...

Esti pe scena vietii...

Esti pe scena vietii...

A venit iarna. Tocmai am aburit fereastra si am sters-o cu maneca bluzei de pijama. Pamantul e rece si uscat si in fata bisericii dar si prin cimitir. In departare se aude un latrat de caine, acolo unde se intinde ceata groasa. Deschid larg ferestrele in fiecare dimineata sa respir "altceva", un aer mai curat din camaruta mea sufocanta si tremur la fiecare grad in minus si stiu ca trebuie sa rezist pana la capat de drum. Uneori as vrea sa nu mai exist, dar am realizat ca moartea e de la multe feluri si intotdeauna exista un alt inceput, o continuitate, o transformare in ceva. 

Ne nastem odata si murim de prea multe ori...

Pot sa evit durerea dar nicioadata nu voi putea evita intersectarea cu cineva predestinat, a lucrurilor inevitabile indiferent de atitudinea mea la situatie.

Suntem orgoliosi, consideram ca suntem mai buni decat cei pe care ii cunoastem, credem ca-i cunoastem, suntem dispusi sa criticam oricand si pe oricine neavand datele necesare problemei, traim in trecut ca si cum nimic altceva nu ni se mai poate intampla. Vrem sa spunem lumii in gura mare opinia noastra despre diferite lucruri, judecam ca x-ulescu nu stie sa ataseze la mail un document, ca y-ulescu e needucat.

De ce etichetam lumea si nu avem rabdare? Oare nu-i vina noastra ca judecam gresit ? 

Noi care judecam, atat de usor murim, noi care nu stim sa zambim, noi cu ce suntem mai buni daca ne impiedicam la orice banalitate si ne izolam intr-un cerc inchis?

Sunt oamenii frumosi? 

Dar ei sunt frumosi numai cand vrem noi sa vedem asta. Nu mai stim sa privim in sufletele noastre, in ochii celui de langa noi. Intalnim persoane si suntem atat de incantati, dar uitam repede de ele, despre felul minunat cum ne-au facut sa ne simtim la un moment dat si ne comportam diferit. 

Esti pe drum in intuneric cu telefonul in mana. Auzi la telefon o voce care iti spune ca se preocupa de tine sa-ti tina companie la drum pana ajungi acasa... sa te stie in siguranta dar mai trece o vreme si vocea dispare. Acum esti pe drum din nou si nimanui nu-i mai pasa, pe cine anunti ca esti bine ?

Vine o zi, poate chiar maine, cand frunzele din pom nu vor mai fi la locul lor, copacii ramanand acolo. Vom privi spre cer sau poate vom avea doar directia cerului. Soarele va rasari zilnic si in continuare alte suflete se nasc, iarba o sa creasca iar, luna tot asa o sa apara, dar noi? 

De ce atata ura, unde o gasim? Unde suntem, incotro ne indreptam? Cand viata nu e ploaie ci doar o picatura, intre secunda unu si secunda doi a unui orologiu.

Noi care nu stim sa sadim flori, de ce stim sa asezam flori la mormant? 

Murim oameni buni....

Nu mai pot sa ma las cunoscuta, tot mai des aleg sa te ascult pe tine, cuvintele mele pot sa ucida, vreau sa intelegi tacerea. 

Ce e tacerea?

Aleg tacerea confortabila, pentru ca daca tu imi intelegi tacerea intelegi si cuvintele. Pierd sau castig comportandu-ma asa? Nu vreau sa ma descriu, nu mai vreau...cunoste-ma tu! O pierdere poate insemna un castig de multe ori. 

Am adus cu mine cele doua cristale lichide pentru pauza de reclame, am adus cu mine reclamatii pentru ca am fost acolo si nu aici. Nu am avut un rol in film si totusi am fost personajul principal seri la rand, tu ai avut grija sa fac parte din scenariul tau. Ma priveai fix dar intotdeauna erai la limita dintre comic si tragic...zambetul tau timid se transforma in seriozitate apasatoare de fiecare data cand privirile noastre se intalneau. 

Mana mea aluneca pe degetele tale usor si cadea brusc pe langa corp, o ridicai la limita posibilului pe obrazul tau,simteai acel miros feminin mult asteptat, acea atingere delicata...

Varful nasului tau s-a sprijinit pe obrazul meu. Respiratii sufocante mi-au atins buzele si m-a redus la tacere... Uneori sunt gustul ceaiului de fructe indulcit cu miere. Alteori sunt caldura buzunarului tau stang. Prima ta imbratisare a fost acea cortina trasa brusc ce anunta sfarsit de spectacol si un inceput de drum, un fragment neterminat dintr-un suflet indurerat. Murim din nou...

Viata este gaura aia din pamant de pe vremea cand copii fiind jucam zala la ea. Suntem mizeria de sub unghii incercand sa sapam la ea, suntem muritorii pe care se pare ca doar pamantul ii mai poate astupa si doar umbra copaciilor ii mai poate veghea si niste flori uscate...

In mine tresare o intrebare, o curiozitate efemera ce indica scurgerea orelor din mari in mici...

Cuvintele tale naufragiate au prins contur la malul sufletului meu si nu se mai opresc, sunt ca frunzele ce se desprind cu miile din copacii pe langa care am trecut, pe care inca ii mai intalnesc si care se misca la fiecare bataie de vant intr-o parte si in cealalta iar la baza lor frunze alcatuiesc o patura pentru superbul asfalt gri...

Esti doar un fluture ce aripile si le va sacrifica la becul fierbinte in cautarea luminii. Acum doar zbori cu visul aproape care se va stinge in al tau ultim fior, a ta curiozitate si poveste...

Esti pe scena vietii cand brusc cortina te va inghiti, esti moneda aruncata intr-un rau si dorinta ei cu care tinandu-te de mana strans te-ai invartit in cerc acolo langa rau pana ai cazut in iarba ametit, esti pe tabla de sah doar un pion care deschide atacul intre un rege si un nebun, esti acel moment critic care te face sa razi si sa plangi in acelasi timp. 

Viata e un joc, o combinatie de coduri si de culori, de variante infinite de "a muri"... Noi alegem cum murim si murim de atatea ori, de cate ori iubim de atatea ori cadem...

Ma arunc in acelasi pat ravasit care depoziteaza cele mai cumplite ganduri de-a lungul timpului, le adun pe toate in perna mea ca si cum mi-as lua un ramas bun de la ele toate, degetele se imprastie si ele, se desfac incet pe moalele pernei si adorm, doar somnul ma mai poate linisti....

http://www.youtube.com/watch?v=NlG71W7Fz10&fb_source=message
 

Ce-ar fi Luna fara Soare?

   Cand vine seara am o singura destinatie, sa ajung la malul marii.

Sunt doar o fata desculta cu o busola in mana care a fost aruncata haotic intre cer si pamant, intre aripi si radacini care cauta un echilibru intre cele doua.

E seara. Ma regasesc la limita intre zi si noapte, intre Soare si Luna, intre strigat si soapta, intre uscat si apa...

Ating cu talpile picioarelor malul marii iar privirea mi-o indrept spre cerul deschis unde e petrecere mare. Soarele se joaca cu Luna de la distanta mare. Isi ascunde razele calde si se indeparteaza usor. La ora asta tainica Luna isi revendica tronul in regatul cerului. Soarele s-a indragostit de Luna si stie ca n-o poate intalni si atunci o aprinde in intuneric sa se poate oglindi in mare, sa se vada cat e de minunata.
 Luna a imbratisat marea bucuroasa. Fiecare strop de apa din mare reflecta fata Soarelui intr-o intalnire de glorie dintre cei doi.

Soarele nu se rezuma la atat si trimite ingeri care sa aprinda faclii luminoase pe cer sub forma de stele pentru ca minunata Luna sa nu fie singura si uite asa au luat nastere cele doua coordonate: lumina si viata in intuneric.

  Acum timpul parca sta pe loc, stau pe malul marii si zaresc un spectacol unic. Doua lebede albe in mare plutesc pe valuri de cald si de bine. Pana si luna a inmarmurit in departare de frumusetea si armonia celor doua lebede care in fiecare noapte raman impreuna leganadu-se usor una langa cealalta formand un tot unitar, dand nastere unei forme care se completeaza.

De cate ori mi-e dor de o soapta deschid capacul busolei mele care imi spune ca sufletul meu n-o sa mai rataceasca mult in temnita noptii. Da, sunt inchisa in temnita noptii. 

Am imaginea acestor lebede luminate de luna.

 Luna stie ca sunt acolo si a desenat farmecul lebedelor pana la mine sa-mi alunge singuratatea.

Vantul adie usor, se face frig iar chipul meu cauta chipul tau in noapte, sa se oglindeasca in mare. Inca nu l-a gasit.

Maine, cand Soarele va rasari o sa ma gaseasca cu capacul busolei inchis. Sunt condamnata sa nu-ti pot vedea chipul oglindit in mare pentru ca nu pot sa unesc ziua cu noaptea, Soarele cu Luna...

Acum va intreb pe voi, ce ar fi Luna fara Soare? 
Nici macar stelele n-au putere sa straluceasca.

scris: busola...

O mare de vise....

Priveste si simte.....
 http://www.youtube.com/watch?v=7liHHshw-AI&feature=player_embedded

In seara vreau sa-mi eliberez sufletul si sa-l asez in reflexia rosie a apusului.

Vreau sa strig cat pot de tare si sa-l eliberez pentru ca doare. 

Am sa privesc mai apoi norii si am sa ma joc asa cu ei pana cand voi vedea o luna de foc acolo, iar daca lacrimi nu ma vor lasa sa fac asta, am sa le sterg cu maneca de la haina si voi continua...

Trag de o cutie grea plina de vopsele, vreau sa alung toti norii astia negri, nu-i mai vreau! 

Vreau sa fiu doar eu si lumea in departare cu un cer plin de stele, am sa deschid cutia sperantei si cu pensulele magice am sa creez stele, un cer instelat si o mare de vise....

scris: busola...

 

Citatul din filmul "The Compass" care m-a impresionat spune asa:

“Cand iti va veni ceasul de pe urma, sa te gaseasca cucerind inca un munte, nu alunecand la vale. Unii oameni mor la 25 de ani si sunt ingropati abia la 65 de ani. Viata ta are valoare, foloseste-ti busola si hotaraste ca vei lasa ceva in urma, ca iti vei trai viata in asa fel incat, mult dupa ce vei fi in mormant, urmarile ei se vor vedea inca multa vreme.”

Tutto L'Amore che ho:

http://www.youtube.com/watch?v=D3HwnYbU_1A&feature=relmfu

Cu bagajul pregatit...

Suntem mereu cu bagajul pregătit

Cu haine șifonate ce acum atârnă greu.

Ei niciodată n-au înteles că eu marea o iubesc.

Împotriva tuturor și intr-un suflet am alergat.

Acum, tarziu..luna lumineaza marea și valurile ei...

Când sunt valuri totul e mult mai simplu,

Mă înalță și mă poartă într-un decor haotic.

Ești un bun regizor anonim pe care doar eu pot vedea

Nici măcar tu nu te poți privi și pășești tiptil.

Pornești mașina, semnalizezi în stanga, în dreapta..

Pe drumul tău e grabă și mult zgomot,

Ai depășit până și termenul de valabilitate.

Acum e inutil și ca o ironie a sorții, multe femei m-ar invidia

Pentru că filmul nostru nu se vizionează în cinematografe.

E noapte, e tarziu...

E noapte, e tarziu...

Pentru mine e vitala noaptea, pentru ca atunci eu imi aud gandurile, ascult ce se intampla in interiorul meu cu adevarat.

 Sunt intrebata adesea de unde am atata energie in timpul zilei? Raspunsul meu e simplu. Imi incarc bateriile la sfarsitul zilei, atunci cand ma analizez, va analizez si voi stii ce urmeaza sa fac a doua zi cu mine si cu voi....

 Am descoperit ca nu e bine sa ma autodepasesc tot timpul. Nu e nevoie sa fac ceva extraordinar, pentru mine si cei care conteaza, e nevoie sa fac doar ceva de care sa fiu mandra si altii sa se mandreasca ca sunt in preajma mea. Astazi am descoperit la messenger cati oameni neinteresanti am in lista, e o cifra mare, pe aia invidiosi am sa-i scot, am sa-mi tin doar prietenii in lista. Nu sunt in masura sa judec lumea, vreau sa am toleranta cu oamenii care conteaza dar cu unii nu se poate... si atunci nu-mi ramane decat sa-i neglijez, sa nu-i mai bag in seama prea mult.  Acum vreau liniste, pentru cine ma cunoste, stie ca cel mai mult pe acest pamant urasc agitatia si lucrurile complicate. Vreau simplitate si liniste dar nu in ultimul rand te vreau pe tine langa mine. Unde esti?
Acum e noapte, e tarziu...

Lorenzo Jovanotti - A te...

Pentru tine:

http://www.youtube.com/watch?v=FSea1YPxK1c

Pentru tine

Pentru tine, care esti unica in lume,
Singurul motiv ca sa duc pana la capat
Fiecare respiratie.Cand te privesc
Dupa o zi plina de cuvinte
Fara ca tu să-mi spui nimic
Totul este limpede.
Pentru tine, care m-ai gasit
Intr-un colt, cu pumnii stransi
Cu spatele la zid gata sa ma apar.
Cu ochii in pamant asteptam la rand
Impreuna cu cei dezamagiti.
De acolo tu m-ai cules ca pe un pisoi orfan
Si m-ai luat cu tine. Pentru tine cant un cantec
Deoarece nu am nimic altceva mai bun sa iti ofer
Din tot ceea ce am iti ofer timpul meu
Si magia care doar o saritura
Ne face sa zburam prin aer ca baloanele de sapun.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti,
Substanta zilelor mele, substanta viselor mele.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, care ai luat viata mea
Si ai facut cu ea atat de mult din ea.
Pentru tine, care ai dat un sens timpului
Fara sa-l masori.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, cea pe care
Am vazut-o plangand in bratele mele
Atat de plapanda incat te-as fi putut ucide
Doar daca te strangeam un pic prea tare.
Si apoi te-am vazut cu forta unui avion
Luandu-ti viata in maini si tragand-o la liman.
Pentru tine, care m-ai invatat sa visez
Si arta aventurii.
Pentru tine, care crezi in curaj dar si in frica.
Pentru tine, care esti cel mai frumos lucru
Care mi s-a intamplat.
Pentru tine, care te transformi in fiecare zi
Si totusi ramai mereu aceeiasi.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti,
Substanta zilelor mele, substanta viselor mele.
Pentru tine, care esti, esentialmente esti
Substanta viselor mele, substanta zilelor mele.
Pentru tine, care nu te placi niciodata
Insa esti o minune.
Toate fortele naturii se regasesc in tine.
Esti o stanca, o planta, un uragan.
Esti orizontul care ma imbratiseaza cand ma indepartez.
Pentru tine, care esti singura prietena
Pe care eu as putea-o avea.
Singura iubire pe care as dori-o
Daca nu te-as avea cu mine.
Pentru tine, care mi-ai făcut viata
Foarte frumoasa.
Cea care reusesti sa-mi transformi greutatile
Intr-o imensa placere.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, care ai luat viata mea
Si ai facut cu ea atat de mult.
Pentru tine, care ai dat sens timpului
Fara sa-l masori.
Pentru tine, care esti marea mea dragoste
Si dragostea mea mare.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti
Substanta zilelor mele, substanta viselor mele.
Pentru tine, care esti, pur si simplu esti
Partenera zilelor mele, substanta zilelor mele.

O scrisoare la copacul solitar...

As vrea ca de ziua mea sa nu mai fie artificii. Cu toate ca e cam imposibil, fiind ultima zi din an. As vrea sa nu ma mai transpun acolo, in acel spectacol. Nu mai vreau sa fiu un artificiu, sa fiu ultima de fiecare data...

Nu mai vreau sa ard la sfarsit, nu mai vreau incandescenta unui final tragic, nu mai vreau sa tac, sunt o persoana care observa multe si spune putine, dar va rog nu ma provocati sa ma transform in ceva oribil, nu am sa va ofer satisfactie, dimpotriva am sa va imbratisez cu caldura pentru ca nu va port pica. Vreau sa spun acum ce gandesc, vreau sa ma descarc, vreau sa spun ca sunt o prietena care o da in bara, ca sunt o fiica ce nu a reusit sa fie niciodata destul de buna....

Cati dintre voi au curajul sa ma confrunte? Cine ma cunoste cu adevarat? Cine isi da coate si ma judeca?  Ma mai uit si la cine o face, totusi....si ma lupt cu cine? Cu viata asta sau cu mine? Sunt coplesita, dar sa renunt, nu am nici cea mai mica intentie.

Nu stiu ce Soare a rasarit de cateva zile incoace dar e infim fata de zambetele ce radiaza pe fata mea pe lungimi de unde infinite, am descoperit ca acel cineva exista, undeva traieste, candva o sa ne gasim.

Las artificiile sa se stinga, las diminetiile sa ma gaseasca in fiecare zi cu sufletul ars si parul ravasit de singuratate in dimineti cu cerul tot la fel de anonim ca de fiecare data....

Vreau sa te cunosc, cu puterea inimii sa te formez intr-un decor ca si cum as lua o bucata de plastilina si as creea ceva unic...

As vrea sa-ti trasmit o stare care sa ma faca sa-ti pot numara bataile inimii de la distanta...

As vrea sa fiu un metal ruginit iar tu magnetul perfect care sa ma supuna ca pe o atractie apocaliptica.

De la atata Soare si atatea artficii, fac din degete creion si scriu aici aceasta scrisoare. Apoi vreau sa o citesti. Oare n-o sa ia foc de la atatea artificii?

As vrea sa ajunga la tine, ma indrept in papuci de casa si deschid usa, vreau sa ies de aici, livrarile se fac in casa....eu caut un loc unde sa nu existe termenul livrare, am s-o asez la un copac solitar aceasta scrisoare pentru ca nu-ti cunosc adresa. Ce rost ar avea daca ar fii totul atat de simplu? Aceasta scrisoare iti lasa o amprenta prin buzunare, o amprenta peste celelalte amprente, iti scrie destinul, si iti arata visul neimplinit niciodata, iar copacul te va ajuta sa gasesti directia Nordului. Ca sa stii unde sa vii, sa ma gasesti daca vei vrea, am sa-ti fiu un prieten, nu acela care trece putin isi lasa amprenta in buzunarele tale si mai apoi pleaca facandu-si bagajul spre un alt suflet. Exista mai bun ca tine? Am plecat, sper sa gasesti acest copac solitar. Am sa te astept sa ma distrugi si atunci o sa prind putere si am sa ma ridic. Daca vrei sa fii ingerul, acele aripi celebre ce-l acopereau pe Michael Jackson in final de concert, atunci n-am sa te dezamagesc...

Vreau la Fontana di Trevi...

Imi aduc aminte cand eram mica, colectionam strumfi asta pentru ca imi placea foarte mult lumea lor de basm in care traiau, zambeau, o lume fericita si lipsita de griji in care parca vroiam sa traspun realitatea in care traiam eu si oamenii din jurul meu. Mi-ar placea ca in tara mea sa nu mai fie atata invidie, saracie si tristete. Cu toate ca e cam departe de o realitate, mi-ar placea ca noi oamenii sa ne iubim ca niste frati buni, sa ne ajutam intre noi, sa am siguranta pe strada stiind ca daca am sa cad ( nu sunt de fel impiedicata), o sa ma ajute cineva sa ma ridic. Tara asta mi-o doresc , oamenii astia....

http://www.youtube.com/watch?v=NE2lQ8_EH3I&feature=related 

 As vrea sa traiesc in tara strumfilor pe care o asociez cu Italia. Intr-un oras cu oameni care au avut libertate, care au stiut ce sa faca cu ea, au stiut sa iubesca si sa ofere respect, pentru ca au avut alt stil de viata fata de noi, romanii... :(

Civitta Castellana: este orasul in care am trait aproape un an de zile, intr-o lume mai buna, cu multe casute mici, balcoane pline de plante curagatoare care iti lasa sentimentul ca esti in lumea lui Romeo si Julieta. Nu este o noutate pentru nimeni ca eu iubesc astfel de orase, inghesuite, cu strazi inguste. Desi am avut o tentativa de a ramane acolo, va spun sincer in alte conditii, as fii renuntat la tara mea! E o adevarata arta sa traiesti acolo, oamenii aia sunt diferiti de noi romanii.

C.C:

Cand ajungi sa pleci dintr-un astfel de oras, dintr-o  tara cum e Italia...nu poti decat sa ramai cu o amintire pe viata si cu un amar regret in suflet ca esti roman....

C.C:

Am sa ma intorc garantat in Italia, pentru a vizita axact ceea ce am cautat o zi intreaga prin Roma si n-am gasit, anume Fontana di Trevi, care e absolut superba, e o poveste acolo, arhitectura, apa de culoarea turcoazului, monezii cu miile de pe fundul fantanii cu tot atatea dorinte..

Fontana din Trevi :

Ador in Italia femeile la varsta a doua sau chiar a treia care arata fantastic de bine, ingrijite, relaxate, traiesc intr-o lume a lor organizata in care parca toate au o cale, o rezolvare. M-am indragostit de bucataria italieneasca, de retetele lor pe care ma bucur ca le-am invatat!
Imi aduc si acum aminte de un carnaval la care am participat, toata lumea era mascata, plin de conffeti pe drum si cand spun plin ma refer la cantitati industriale....
Nu va spun ca imediat ce a luat sfarsit acest carnaval, ca o sarbatoare anuala a orasului, masinarii au aspirat in noaptea aia toate strazile de Confetti si spray spuma colorat, pahare si alte gunoaie, era 3 noaptea. A doua zi la ora 8 dimineata drumurile erau imaculate, ai fii zis ca spectacolul din noaptea aia a fost doar un vis. Nici urma de confetti!

C.C:

As fii vrut sa ma nasc intr-o tara mai buna, tara mea m-a dezamagit si sunt inca tanara...

Liberta - Al bano & Romina Power :

http://www.youtube.com/watch?v=m8rG_cjlCAY
C.C:

Ultima poza este imaginea pe care eu am vazut-o zilnic timp de aproape un an de zile.

Perfectiunea lunii.

Ador perfectiunea lunii!

In noaptea asta imi doresc sa fie o luna mare si neobisnuita, o luna rotunda care sa faca multa lumina, mai mult ca niciodata, pentru ca in noaptea asta se va intampla ceva. 

O sa-mi imaginez ca am murit. 

Am sa inchid ochii si am sa las vantul rece sa-mi atinga usor buzele, am sa scot cativa aburi calzi pe gura intr-un sunet mut iar mai apoi o sa-mi dau ultima suflare ca un copil, intr-un fluier cu hartie ce va scoate un ultim zgomot, un altfel de zgomot, va fii acel cantec de dragoste, care la sfarsit se va rula in forma unui cerc si va cadea liber la pamant...

Voi deveni un suflet liber care va reusi sa se plimbe prin toate locurile prin care n-a fost niciodata si si-a dorit atat de mult s-o poata face, acum el bantuie. Se regaseste in forma norilor, pe care ii alunga din fata lunii. Coboara mai apoi si se regaseste intr-o frunza galbena ,care se desprinde in bataia vantului facand cerculete pana va cadea la pamant...

As vrea mai apoi sa ma ridic si sa fac un om sa iubeasca cu patima din nou, un om care inca mai asteapta asta indiferent de anotimp ori de felul meu de a fi. 

Un om inca imi cauta sufletul in intunericul noptii, as vrea sa-i fac acolo lumina, sa fac cercuri multe in jurul lui si sa-i soptesc ca-l iubesc si l-am iubit dintotdeauna, insa sufletul meu nu poate sa vorbeasca si scoate doar un sunet mut, pentru ca si-a lasat glasul in acel fluier de hartie doar pentru a ajunge acolo sa te simta si tu s-o poti simti. In sfarsit, acolo se va roti la nesfarsit intr-un cerc.....

scris: busola...

Fata cu umbrela roz

 Atunci cand ploua, lumea prefera sa ramana in case, nestiind ce se intampla cu adevarat afara...
Eu am vrut sa evadez din acest spatiu asa ca am luat umbrela roz in maini si am iesit in ploaie.
Oameni grabiti si zgribuliti aveau o destinatie, intorceau de sub umbrele lor cenusii capul sa vada o tipa in tenisi cum facea dus cu ploaia...
Am decis ca nu are rost sa ma grabesc acasa, ca oricum nu ma asteapta nimeni cu caldura.
Am oprit timpul in loc, calea mea a ramas inchisa afara in ploaie, livrarile aleargau in casa. 
Am vrut sa ascult ploaia atunci cand cuvinte vechi imi mureau pe buze nerostite.
Plouă peste noi, ploua in cani ce maini le tremura de sete, ploua peste fabrici abandonate, 
ploua peste oamenii bolnavi, ploua in cimitir, ploua peste biserici, ploua peste teologi si peste sufletul meu...

Melodii noi vin din inima mea, deschid umbrela si incep sa simt la fiecare pas ploaia,
Mi-am pierdut acum evidenta traseelor vechi si incerc sa alung tristetea din ochii mei cumva...
Deschide un oras nou pentru mine, cu toate minunile lui, in care cainii vagabonzi sa aiba un adapost...
Deschide un templu aici in centrul orasului si lasa oamenii fara putere sa intre...
Restul vor fii simple cladiri in care nu ma regasesc... 
Lumea este ca o floare ofilita daca lipseste harul si iubirea.
Vreau sa ofer cuiva umbrela mea, vreau ca inima mea sa nu mai bata atat
Vreau sa oboseasca si sa nasca viata, iar restul vor fii doar experiente....

Provocari si alegeri!

 In momentele nefaste din viata mea am gasit raspunsul la intrebarile mele. Acum, un lucru e sigur, toate provocariile prin care am trecut au reprezentat reale binecuvantari pentru mine.
Anumite evenimente care s-au petrecut, mi-au dat un punct de referinta, m-au pregatit pentru ceea ce va urma...

Numai persoanele care stiu ce inseamna cu adevarat o perioada nefasta, vor putea sa inteleaga puterea atitudinii pozitive. De aceea cand o persoana imi spune ca e descurajata, eu stiu exact ce simte...Am trecut si eu prin asta!
Uneori iti dai seama ca trebuie sa dai un restart cand ai ratacit prea mult singur, sa privesti spre perspective, sa fii recunoscator celor care te-au inteles si te-au ajutat cand a fost cazul. 

Intotdeauna m-am intrebat de ce eu? Am terminat un liceu industrial, in care colegii mei nu aveau pasiuni, nu aveau trairile mele parca erau " o gloata de superficialitate ", oameni care nu-mi transmiteau nimic interesant decat o mare banalitate, mereu ma intrebam de ce sufletul meu nu e inteles de lumea asta? Dar am gasit raspunsul, nu eram unde trebuie, intre ei, nu puteam decat sa ma pierd si eu!
Am cunoscut oameni nepotriviti si m-am straduit sa-i inteleg, sa-i schimb. De un lucru n-am tinut cont si anume ca oamenii  care nu au dus cat de cat o viata similara cu a mea si au avut totul de-a gata, acestia nu pot sa inteleaga, dar sa se mai si transpuna in locul meu...

Ma consider norocoasa intr-un fel, pentru ca am inchis sau trantit multe usi si nu-mi pare rau! Pentru asta, am ales sa deschid calea spre alte oportunitati, spre o alegere nu doar buna ci extraordinara. Am realizat ca nu trebuie sa fiu intr-o relatie care nu ma face fericita si mai mult decat atat sa ma simt singura cand fizic omul ala era acolo! Nu am nevoie de prieteni falsi, nu am nevoie de cifra lor, am invatat ca dusmanul meu cel mai mare e frica, sa nu-mi fie frica sa refuz sau sa cer ceva. Cea mai mare greseala e sa faci un pas in spate sau sa-i lasi pe altii sa traiasca prin tine, sa profite de bunatatea si de sufletul tau cald!



Mai apoi am inteles ca trebuie treptat sa elimin persoanele banale din viata mea, negativismul lor si stilul lor de viata m-au determinat sa fac schimbari si sa actionez! Nu-mi doresc sa am o familie banala, doi copii pe care sa-i chinui, un job amarat si sa merg vara la mare...Vreau o familie dar altfel!
Sunt persoane care au fost sprijinite de catre parinti, eu sunt de parere ca parintele e trimis pe lumea asta ca sa sprijine si sa indeplineasca visul copilului sau...Dar cum se numeste un copil care n-a fost nici sprijinit, dar nici incurajat?
Am invatat ca usi noi se vor deschide pentru mine, am invatat ca e nevoie de mult curaj, ca e important sa ai un plan bine stabilit, sa te duca clar acolo unde iti doresti sa ajungi, pentru ca doar asa poti depasi orice obstacol.


Traim intr-o tara de negativisti, de ce sa nu spunem lucrurilor pe nume, dar exista exceptii iar eu vreau sa ma simt competenta si increzatoare, indiferent de problema in care ma voi afla. Pentru ca doar asa, prin sentimente pozitive fata de mine si fata de cei din jurul meu,ma voi simti cu adevarat un om valoros. Stiti de ce? Atitudinea este totul!

Secretul unei perle

Pe tarmul marii se anunta un sfarsit de vara. Vantul bate cu putere oriunde ai privi. Cativa stropi de ploaie se lovesc de nisip. Totul in jur e pustiu.

Doar marea amesteca nisipul fin si marunt din adancuri, valuri mari se sparg cu putere de mal sub forma unei spume de sampanie. Miscarile apei tulbura acum amintirea unor suflete care au trecut pe acolo.

Pe acel tarm a fost candva multa veselie. Indragostitii paseau desculti pe nisipul ars de soare, asemenea unor fluturi, ei nu stateau linistiti o clipa. Se bucurau de plaja, adunau in palme scoici iar mai apoi se indepartau spre alte meleaguri lasand in urma alte scoici care urmau sa fie si ele culese de cineva sau calcate in picioare.

Intr-un alt decor, un copilas se juca cu palmele in nisipul umed, construia ceva, pana la urmatorul val care ii strica joaca. Atunci si-a privit manutele care erau pline de nisip si a trecut la spalat de scoici in galetusa lui cu apa de mare. Se ridica si pleaca de mana cu mama lui mai departe, la fel si ei, spre alte zari.....

Acum marea e involburata, ploaia spala urma pasilor acestor trecatori. Ploua si mai tare. De acum ies la suprafata sute de scoici din nisip, ploaia le-a facut vizibile pe toate. Stau acolo si traiesc un vis trecator, acela de a sfarsii in cochiliile lor goale. Ploaia se transforma in lacrimi pentru ele care le va dizolva pe rand.

In adancul marii se intampla ceva. Se aude un fosnet misterios insa de la suprafata nimeni n-a putut sa descopere aceasta taina. Pe fundul marii se formeaza un miraj. Nisipul se ridica intr-un vartej si alunga pestii. Deasupra lor sclipeste o scoica mare si impunatoare, cade usor in nisip. Viata ei plina de peripetii isi spune cuvantul pentru ca si-a deschis carapacea doar putin, insa intr-atat incat un fir de nisip fin sa intre acolo, in viata si in lumea ei...

Ploaia se opreste. Marea se linisteste si ea, iar valurile sunt tot mai mici.

Scoica a inghitit acel firicel de nisip, ea incerca din rasputeri sa se protejeze si tot inveleste la acel corp strain, nu intelege ce i se intampla. E indurerata, parca vrea sa spuna cuiva ca o doare, fara speranta vrea sa de-a veste ca o doare si o face printr-un sunet mut. Cineva a intrat in lumea ei fara sa anunte...

Va trece mult timp de acum incolo, ani intregi cu acelasi gust pentru ea, doar cochilia va ramane intreaga, in interiorul ei totul se transforma, nu mai poate reveni la peripetiile de alta data. De acum, are responsabilitatea de a forma ceva intens, de-a dreptul unic, de a forma prin durere o frumoasa perla. In disperare, zi dupa zi, noapte dupa noapte va lucra la ea...

Marea ascunde acum in adancuri, un univers de perla, o tacere, un secret care poate niciodata nu va fii descoperit de cineva. Scoica va continua sa lupte pana la sfarsit, iar cand nu va mai fii folositoare perlei, atunci isi va deschide larg cochilia si se va stinge intr-un strigat mut, lasand perla a nimanui...

Acum e noapte, a trecut ceva timp, stelele si luna stralucesc deasupra marii. Cu fiecare val care loveste malul, se anunta un spectacol. O perla poate iesi oricand la suprafata, in culoriile noptii va devenii si mai alba, va fii marturia unui destin pierdut acolo...in mare. 

Nisipul sclipeste in fiecare noapte la malul marii si doar el e martor la acest bob mic pierdut care cauta sa fie remarcat. Fiecare perla ratacita cauta sa transforme in mana ta si... pe pielea ta, o rana veche si o durere in... IUBIRE.

http://www.youtube.com/watch?v=IpT-FW_G8-A&feature=relmfu

In love, there are no boundaries.

Dragul meu,

Te astept in continuare...

Cat de lunga este o zi in intuneric ? Sau o saptamana ? 

Focul s-a stins...si mi-e ingr...ingrozitor de frig.
Am vrut sa ma tarasc afara unde e soare.

Mi-e teama ca am consumat lumina pe desene si scriindu-ti cuvintele astea.

Murim.
Murim alaturi de iubiti si triburi, placerile gustate,atingerile primite... purtati de valuri.

Temeri ascunse, asemeni grotei acestea.

Vreau toate astea, desenate pe corpul meu. Noi reprezentam tarile noastre.

Si nu hotarele trasate pe harti, sau nume de persoane influente.

Stiu ca o sa vii si o sa ma duci afara, in palatul vanturilor.

Este tot ce imi doresc, sa fiu intr-un astfel de loc cu tine, cu prieteni.

Un  Pamant fara hotare....

Lanterna s-a stins.

Iti scriu,

In intuneric...

"The English patient" (1996)

Un pas in fata tuturor

Exista doua priviri care spun mult mai mult decat gura poate sa pronunte vreodata.

Exista curaj care nu te poate opri sa lupti, cu acest amar in suflet, trebuie sa crezi.

Vom deschide aceasta usa, hai inca o data, poti sa o faci, nu te opri...

Trebuie sa crezi in victorie! Hai zambeste, tu nu te-ai multumit niciodata cu locul doi.

Vom gasi o energie diversa, de a recunoste temerile si de a ierta greseliile.

Esti la un pas de a avea acele lucruri atat de asteptate dar niciodata atinse 

Vino, hai sa facem un pas in fata noastra si a tuturor...

scris: busola...

Puterea vizualizarii face minuni?

"Imaginatia este mai importanta decat cunoasterea"

  (Albert Einstein)

Vino, fa-ti viata un vis !!!

Privesti o femeie ce danseaza in fata ta intr-un cearsaf imens, se invarte razand in camera ta si iti spune ca nu se va impiedica indiferent cati pasi va face cu el, apoi iti aduce o moneda si cere s-o privesti in ochi pentru zece secunde. Iti deschide larg ferestrele si totusi iti spune fara cuvinte ca nu ai motive sa te grabesti dar clopotul Bisericii se aude in departare, deschizi ochii si realizezi ca totul a fost doar un vis.

E duminica. Cu telefonul inchis vei incerca sa dai un sens acestei zile. In aceasta zi racoroasa de sfarsit de septembrie, tu iti vei elibera sufletul si vei fii asemenea unui pescarus.
Vei lua jumatate de kilogram de peste iar dupa ce l-ai spalat bine in apa rece ca marea,  il vei pune intr-o tava. Vei lua o lamaie si o vei taia bucatele subtiri apoi pe melodia asta: http://www.youtube.com/watch?v=UMzD_0G1LI4&feature=player_embedded  vei strecura acele bucati de lamaie deasupra pestelui dar si jur-imprejurul sau. Vei lua ulei si vei trasa cateva linii cu el iar apoi vei presara putin piper si sare, pentru ca intotdeauna putin condiment nu strica! Mai pui cateva frunze uscate de dafin in tava , gandindu-te la frunzele de toamna, la acel spectacol. Iar pentru putina culoare taie separat marunt, foarte marunt niste patrunjel cu cimbru, salvie dar nu in ultimul rand rozmarin. Cand ai pus atata suflet in asta, vei mai taia in cubulete un cartof si un morcov, impinge usor tava in cuptorul fierbinte pentru circa 30-35 de minute la o temperatura de 200 grade si te vei gandi,( asteptand sa fie gata), la noptiile fierbinti de vara. Fa toate astea cu multa iubire si vei da oricand un prim salut amintirii cu un pahar de vin! Zambeste daca ti-a iesit mancarea si dupa prima inghititura , gusta sarea de pe buzele tale gandindu-te la un sarut a femeii din vis pe care o astepti in viata ta. Cheers!

Cealalta jumatate de kilogram de peste o va pregati altcineva! :)

Sa ai pofta mare !!!

Un strop de motivatie!

O dupa-amiaza racoroasa ce anunta un superb sfarsit de septembrie, cu un prosop iti stergi chipul ce tocmai l-ai spalat in fata oglinzii. Cu pasi lenti si apasatori te indrepti catre fereastra si te uiti nerabdator la ceas. Parca astepti pe cineva sa vina la tine si totusi iti doresti sa iesi din casa.
Vantul flutura lin frunzele galbene din copaci si le aseaza pe asfaltul gri, formand un covor al nostalgiei...
Undeva pe o alee in aceasta lume se plimba doi turisti indragostiti si isi fac fotografii zambind iar mai apoi se prind de mana, in alta parte a lumii un copil incearca primii pasi din viata lui si se bucura prinzand cu manuta lui mana mamei ce priveste emotionata. In alt decor, la circ un acrobat se tine de o coarda incercand sa faca un spectacol de neuitat multimii ce-l privesc, un numar totusi riscant. Alcineva se arunca de la 5 metri inaltime in apa, luand prima gura de aer la suprafata. Un om sarac aprinde o lumanare la biserica si se roaga pentru familia lui sa le fie mai usor.  Un altul alearga intr-un parc avand pe chip o senzatie de libertate.
Intr-un restaurat doi frati se ridica de la masa, isi strang mana sincer si pleaca mai departe fiecare pe drumul sau...

Fantezie de Bruschette :)

Fantezie de bruschette:

 

 
Ingrediente: Pâine de casă, ulei de măsline, un căţel de usturoi, roşii, sare, piper.
  Te taie feliile de pâine in dreptunghiuri şi mai apoi se prajesc pe gratar
Se ung apoi cu usturoi, apoi cu ulei şi se presara cu sare şi piper.
  Se degusta imediat bruschetta cu cateva din condimentele de aici:
        * bucăţele de roşii, oregano şi usturoi tocat;
        * pancetta friptă, bucăţele de roşii şi salată rucola;
        *ciupercuţe în ulei şi măsline tocate, cu felii de roşii, usturoi şi pătrunjel tocate;
        * roşii şi ceapă tocate cu măsline şi busuioc;
        *rosii cubulete cu cascaval ras, sare si oregano.
        * roşii, ton mărunţit în ulei şi capere în oţet.
        

Pofta buna! :)

Atat de aproape.....

 

http://www.youtube.com/watch?v=iIlkqb_zTEQ&feature=related

Privesti in jur prin parbrizul murdar al masinii tale, esti doar tu si pedala de acceleratie. Roata lasa o urma grea pe asfaltul gri, ti-ai propus sa lasi in urma kilometri intregi de drum, de peisaje.

Sunt atatea suflete in jurul tau dar niciodata nu te-ai simtit ca acasa.

Acasa e acolo unde inima ta ma cauta de atata timp si... e totusi pustiu drumul.

Vrei ca ceva sa te opreasca, sa ramai , sa nu mai pleci, e prea frumos, e mult prea frumos peisajul.....

Te simti singur si trist...

Te gandesti ca poate e asa din cauza ca nu ai primit in viata ta ceea ce ti s-a dat la un moment dat?

Esti aici! Apesi acceleratia si ai viziuni. Te vezi trasand alaturi de mine  in linie continua acest drum cu creta ca intr-o joaca, ma vezi acolo in drum facand asta, ai halucinatii....

Trebuie sa fii puternic.... pentru ca sunt aproape de tine, atat de aproape!  Trebuie doar sa numeri pana la cinci (.....)

Busola de aur.....

Salut,

Mi se spune busola!

Sunt ceva mic si usor de strecurat insa la fel de usor de pierdut. Sunt o etapa a vietii tale, a calatoriei tale pe un drum necunoscut, pe o poteca, o padure sau prin dealuri, intr-un peisaj salbatic fara bucati de asfalt. Sunt o priveliste luminoasa in nuante de galben, atunci cand ridici privirea...
Sunt busola pe care ai invelit-o intr-un hanorac atunci cand ti-a fost frig, prin mine ai plans, ai ras si ai contemplat calatoria vietii tale, prin mine iti cauti adevarata cale spre tine...

M-am strecurat la adapost in buzunarul tau plin de frunze uscate si de scame, m-am asezat pe amprentele de maini uitate in buzunarul hanoracului tau.

Sunt busola ! :) Am sa te duc acasa... Nu am sa-ti ofer avere in bani, sunt busola pe care o cumperi o data in viata, nu in fiecare zi si nu ma gasesti la alimentara in raft, ma cumperi din Roza Vanturilor care trece prin maneca aceluiasi hanorac...
Pasii tai nu stiu incotro sa paseasca? Te voi ajuta si iti arat nordul, ma regasesc in muschii de pe copaci si in lanul cu floarea-soarelui, acel spectacol galben.
Priveste cum floarea-soarelui se indreapta spre soare.
Eu voi fi mereu acolo unde nu isi intoarce niciodata floarea.

Eu sunt busola, te indrum prin razele aurii de soare, acolo unde iti vei gasi echilibrul interior.:)

You believe in miracles ?

            Se intampla doar o singura data si o viata cauti apoi.....