Pe tarmul marii se anunta un sfarsit de vara. Vantul bate cu putere oriunde ai privi. Cativa stropi de ploaie se lovesc de nisip. Totul in jur e pustiu.
Doar marea amesteca nisipul fin si marunt din adancuri, valuri mari se sparg cu putere de mal sub forma unei spume de sampanie. Miscarile apei tulbura acum amintirea unor suflete care au trecut pe acolo.
Pe acel tarm a fost candva multa veselie. Indragostitii paseau desculti pe nisipul ars de soare, asemenea unor fluturi, ei nu stateau linistiti o clipa. Se bucurau de plaja, adunau in palme scoici iar mai apoi se indepartau spre alte meleaguri lasand in urma alte scoici care urmau sa fie si ele culese de cineva sau calcate in picioare.
Intr-un alt decor, un copilas se juca cu palmele in nisipul umed, construia ceva, pana la urmatorul val care ii strica joaca. Atunci si-a privit manutele care erau pline de nisip si a trecut la spalat de scoici in galetusa lui cu apa de mare. Se ridica si pleaca de mana cu mama lui mai departe, la fel si ei, spre alte zari.....
Acum marea e involburata, ploaia spala urma pasilor acestor trecatori. Ploua si mai tare. De acum ies la suprafata sute de scoici din nisip, ploaia le-a facut vizibile pe toate. Stau acolo si traiesc un vis trecator, acela de a sfarsii in cochiliile lor goale. Ploaia se transforma in lacrimi pentru ele care le va dizolva pe rand.
In adancul marii se intampla ceva. Se aude un fosnet misterios insa de la suprafata nimeni n-a putut sa descopere aceasta taina. Pe fundul marii se formeaza un miraj. Nisipul se ridica intr-un vartej si alunga pestii. Deasupra lor sclipeste o scoica mare si impunatoare, cade usor in nisip. Viata ei plina de peripetii isi spune cuvantul pentru ca si-a deschis carapacea doar putin, insa intr-atat incat un fir de nisip fin sa intre acolo, in viata si in lumea ei...
Ploaia se opreste. Marea se linisteste si ea, iar valurile sunt tot mai mici.
Scoica a inghitit acel firicel de nisip, ea incerca din rasputeri sa se protejeze si tot inveleste la acel corp strain, nu intelege ce i se intampla. E indurerata, parca vrea sa spuna cuiva ca o doare, fara speranta vrea sa de-a veste ca o doare si o face printr-un sunet mut. Cineva a intrat in lumea ei fara sa anunte...
Va trece mult timp de acum incolo, ani intregi cu acelasi gust pentru ea, doar cochilia va ramane intreaga, in interiorul ei totul se transforma, nu mai poate reveni la peripetiile de alta data. De acum, are responsabilitatea de a forma ceva intens, de-a dreptul unic, de a forma prin durere o frumoasa perla. In disperare, zi dupa zi, noapte dupa noapte va lucra la ea...
Marea ascunde acum in adancuri, un univers de perla, o tacere, un secret care poate niciodata nu va fii descoperit de cineva. Scoica va continua sa lupte pana la sfarsit, iar cand nu va mai fii folositoare perlei, atunci isi va deschide larg cochilia si se va stinge intr-un strigat mut, lasand perla a nimanui...
Acum e noapte, a trecut ceva timp, stelele si luna stralucesc deasupra marii. Cu fiecare val care loveste malul, se anunta un spectacol. O perla poate iesi oricand la suprafata, in culoriile noptii va devenii si mai alba, va fii marturia unui destin pierdut acolo...in mare.
Nisipul sclipeste in fiecare noapte la malul marii si doar el e martor la acest bob mic pierdut care cauta sa fie remarcat. Fiecare perla ratacita cauta sa transforme in mana ta si... pe pielea ta, o rana veche si o durere in... IUBIRE.
