Sufletul unui copil uitat...

Cu fiecare zi care trece pare totul altfel.
Uneori ma intreb unde e libertatea pe care obisnuiam s-o am cand eram doar un copil?
Uneori vreau sa renunt la femeia din mine, sa ma opresc din toata nebunia asta doar pentru putin timp si sa respir, sa privesc, sa iau o pauza.
De ce este atat de greu sa fac asta? E imposibil cateodata sa revin la ce am fost candva.
 Vreau sa retraiesc momente cu acele persoane care au insemnat totul pentru mine atunci, vreau sa-mi amintesc acum, vreau sa pretuiesc acel moment, pentru ca atunci cand l-am avut nu am stiut ce sa fac cu el, iar acel moment s-a evaporat, nu a mai fost de mult timp aici in gandurile mele. Sunt clipe pe care le-am trait si greu le mai regasesc ori pentru ca eu m-am schimbat, ori pentru ca rar mai intalnesc persoane cu care sa mai am astfel de momente...
Intr-o zi voi deveni un om simplu?
Nu-mi doresc sa ma trezesc intr-o zi si sa nu am pentru ce trai si sa-mi dau seama ca nu am facut nimic din ceea ce am vrut sa fac doar pentru ca am fost constransa s-o fac...
Sunt momente cand ma simt goala pe dinauntru, asta pentru ca am trait prea multe incat toate au explodat de acolo si s-a dat un restart.
Am ajuns sa critic oameni care se plafoneaza la un anumit nivel, CARE TRAIESC O RUTINA INGROZITOARE. Da, uneori viata alaturi de voi e nasoala, nu mai stiti sa traiti, judecati superficial, nu mai stiti sa priviti in jurul vostru. Mi-am inchis sentimentele undeva in suflet si incerc sa le acopar cat de des pot... daca mi le-as deschide voi nu stiti ce sa faceti cu ele, rutina voastra ma ucide, ma face sa ma simt singura cu toate ca sunt inconjurata de voi si cand incep sa va simt prezenta cat de cat constat ca sunteti doar niste oameni care vin si pleaca din viata mea exact in momentul cel mai prost ales...

M-am consolat deja cu ideea ca nimic nu tine vesnic poate doar sufletul unui copil uitat.