Zâmbesc încrezătoare pentru că în acest moment orice mi se poate lua mai puțin ce am trăit și am văzut. Chiar dacă drumul a fost dificil cu momente epuizante, nu m-am lăsat bătută și a doua zi am luat-o de la capăt.
Am învățat să găsesc frumusețea acolo unde mă aflu,să las în urmă momentele în care am stat pe loc, pentru că viața mea e la început de drum. Viața mea capată culoare după un gest, o privire sau o vorbă și am început să gasesc aceste lucruri la mine mai mult decât la alții. Sunt pregătită oricând să deschid ușa optimismului, să mă privesc mai des in oglindă. Am devenit mai pretențioasă cu mine însumi, mă privesc mai mult pe mine decat pe ceilalți. Comportamentul , atitudinea, gândirea mea față de lume trebuie să emane frumusețe, energie și curaj. Nimeni nu are dreptul să mă priveze de la frumusețe, să-mi schimbe modul de a gandi optimist.
Nu am de gând să renunț la vorbe blânde și chiar generoase făcute la adresa voastră. Mă priveam în oglindă și mă găseam grasă și nu faceam altceva decât să arat mai slabă ca niciodata. Am crezut dintotdeuna că viata mea e chinuită, mă întrebam de fiecare dată de ce eu mai mult decat alții?
De ce în loc sa fiu cum trebuia, o persoană rea, am devenit defapt mai sensibilă și mai atentă la necesitațiile celor din jurul meu și vin din nou cu veșnica mea întrebare " eu cu cine semăn dintre parinții mei?" Raspunsul e ca mereu ceva îmi dă pe minus la întrebarea asta și acolo intervine uimirea. Am crescut, am evoluat , sunt ceea ce vreau sa fiu, nu ceea ce m-au născut. Am înteles ca nu sunt fiica de vreoun geniu, am înteles ca nu pot sa fiu nici Shakespeare dar nici ultima persoană nu sunt de pe acest pamant. Am nevoi, vise mai mult decât colosale, o ambiție de a o lua de la capăt, nervi de oțel și o răbdare incredibilă cu acele cateva persoane pe care trebuie să le suport dar mai ales prin datoria mea morală să le accept pentru puținul cel pot...
Aș vrea să muncesc mai mult decât pot pentru că doar prin puterea muncii pot învinge dependența de anumite persoane, îmi doresc să plang mai mult decât ii drept pentru că numai așa pot prețui cu adevarat momentele puține de liniște sau de fericire, să transpir și să construiesc baza piramidei, să găsesc curajul nebun de a tinde spre vârful ei. Da, urăsc oamenii care renunță prea ușor !
Am o pasiune, îmi iubesc viața mai mult decât orice pe lumea asta, spre dezamăgirea unora... Nu e doar în episoade roz, are atat coborâșuri cât și suișuri, asta o face atât de palpitantă.
De ce avem pretenții exagerate si imploram atenție sau iubire de la trecători ?
De ce nu știm să ne oferim singuri atenție si iubire ?
Eu am invatat că meritul mi-l dau eu nu alții !
De ce nu știm să ne oferim singuri atenție si iubire ?
Eu am invatat că meritul mi-l dau eu nu alții !
E frumoasă calatoria spre sufletul meu....ceea ce simt nu-mi poate lua nimeni !
Cineva a fost intrebat : " Care e cel mai mare dușman al tau ?" Iar raspunsul era intotdeuna și e si acum - " Frica ".
Numai o viată avem, hai să strălucim, să-i facem să zâmbească pe cei triști, descurajați, pesimisti. Nici nu-ți poți imagina câtă putere ai in tine să reușești asta! De ce sa nu stralucesti? Sa devii o personalitate puternică pentru a te diferenția de colectivitate, să fii tu cel autentic.
Hai să nu mai asteptăm sa ni se facă, hai să daruim din munca noastră !
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere............m-ai lasat fara cuvinte....
RăspundețiȘtergerein spatele acestor cuvinte gasesc mai mult....
Suntem ceea ce vrem sa fim si nu asa cum ne vad altii!
Ai grija de tine!
Daca cumva vrei ca cineva sa te asculte sa iti lasi "off-ul" poti sa imi trimiti un mail.
RăspundețiȘtergereAi grija de tine si de sufletul tau!
Sufletul fiecaruia dintre noi este dominat de trecut. Vestigiile fostelor nostre trairi, clipe mai bune, clipe mai rele, toate se afla acolo. Stau ingramadite peste tot, uneori unele peste altele, prafuite amintind de diverse momente din viata noastra. Uneori stergandu-le un un pic pentru a ne amintii de stralucirea lor vedem in ele umbra unor fantome ... fantome cunoscute. Umbre obtinute prin dematerializarea celor ce ne-au fost vremelnic aproape. Acum acei oameni asa cum ii stim noi nu mai exista. Adica traiesc dar sunt altii. Sufletul e usor trist intotdeauna pentru ca acolo suntem singuri impreuna cu amintirile noastre. Nostalgiile insa ne fac sa ne simtim intotdeauna in siguranta dar asta nu ne multumeste decat pe moment. Pentru a ne putea bucura trebuie sa ne parasim vremelnic sufletul sa-l intrainam un pic pentru ca apoi sa-l alimentam cu noi si noi vestigii. Bucuria de a trai, de a exista, vine din exterior, bucuria de a fi trait, de a ne regasi insa vine din interior. Avem deci nevoie de amandoua. Sa traim deci. Sa mai punem un pas in fata. Sa pasim in necunoscut.
RăspundețiȘtergere