Mirosuri

Miroase-a verde, miroase-a vară
Şi florile se parfumează iară,

Miroase-a grâu şi-a pâine coaptă
Mi-e viaţa clipă, fapta-soartă.

Miroase-a vânt şi-a sânziene
Şi dulcele ecou tot geme,

Miroase-a râu şi-a fân cosit
Şi sufletu-i tot ispitit

Mereu să-ntrebe, chiar trecut,
De ce i-e glasul greu şi mut

Când în amurgul toamnei sale
Miroase-a fum pe-ntreaga vale?!

Miroase-a ceaţă pe câmpie
Şi-a anotimp ce va să fie,

Miroase-a rouă şi a praf-
Stau florile discret vătaf...

Miroase-a depărtare vara
Şi-a stele reci când vine seara,

Miroase-a cer şi a pământ
Şi n-am nici glas şi nici cuvânt.

Miroase a hambare vara,
Miroase-a bogăţie ţara

A lanuri verzi şi grele, dese,
Dar câmpurile-s ne-nţelese.

Miroase bine-n ţara mea
 Şi tare mult de tot aş vrea

Când stai trântit în pragde seară
 S-o vadă cei care se-ntreabă

,,Dar ce-are dom’le ţara asta
De-atât atrage-n ea năpasta?”

Veniţi la ţară, atât vă zic,
Şi fi-veţi plebe şi nimic!

Miroase-a viaţă câmpul, dealul,
Şi nu ştii un’ te-o duce timpul, valul,

Pustiul larg şi depărtată zarea
Sau care care ţi-o mai fi chemarea.

Miroase-a flori în libertate
Se vor în veci şi greu lăsate

Şi a lăcuste şi a greieri,
Să-şi scuture miraj în semeni.

Miroase-a tihnă-n depărtare
Şi-a unei țări binecuvântate,

Iar ochiul când priveşte doare
Ştiind a ei imensitate!