Scriu.
Ce nume va purta ceea ce voi scrie chiar nu mai conteaza.
Sa fie spatiul nimanui?
Intru.
Tocmai am deschis usa, inaintez cativa pasi. Ma las purtata in acest spatiu, ma indepartez tot mai mult de usa pe care am intrat. Ma regasesc intr-un spatiu gol, e infinit, nu-l pot masura cu privirea. Ce caut eu aici? Am venit cu un scop. Vreau sa las aici niste lucruri si apoi sa ies. Vreau sa le dau drumul, sa ma desprind de ele, rand pe rand. Le las pe toate, nu pot sa trisez, sunt atat de multe. Nu e nimeni aici pentru a ma opri. Sunt doar eu. Oricum nu asteptam pe nimeni sa vina dupa mine, sa ma intrebe ce anume fac. Nu vreau sa mi se dea nimica inapoi din ceea ce am lasat, vreau ca totul sa ramana aici. Aici e locul unde nu astept sa mi se recunoasca vreoun efort pentru ceea ce las, indiferent ca ar fi vorba de vreo comoara. Aici nu astept sa mi se descopere curajul pentru ce am facut dar nici sa mi se inteleaga vreodata ce am simtit. Pot face asta pasind, fara sa ma impiedic de ceva anume, nu e grozav? Tot ce am avut am lasat in acest spatiu. Nu mai simt teama, nu mai am lacrimi, nu mai am unelte, acum ele apartind acestei lucrari care nu mai este a mea, nu mai am ceasuri, deceptii, ezitari, nici distrugere, doar miscari! Sa ma fi eliberat? pentru ca nu mai am nimica de care sa ma tin. Acum am devenit eu goala si am umplut spatiul asta. Cate lucruri am pierdut din teama de a pierde? A fost diferit?...trebuie sa fie, se ajunge la o anumita limita din punct de vedere emotional. Murim si renastem pentru ca sa putem sa strangem din nou si mai apoi sa lasam... si tot asa!
Da, intr-adevar asa este Catalin. Ai ales ca faci un comentariu exact unde nu exista loc de scursuri dinastea si uite asa m-am gadit eu sa-ti dedic un intreg spatiu, numai si numai pentru tine. Pentru ca merita! Spatiul asta e al vostru, uite mi-am pus viata pe o tava sa ciuguliti voi bob dupa bob. Am inceput sa ofer si eu cate ceva. Nu e minunat? Oricum niciodata nu am avut cui ii spune ce anume ma framanta cu adevarat. Te-ai incapatanat sa afli, stai si citeste! Stiam ca o sa ma viziteze persoane asa ca tine, cu sufletul cald si mare. Sentimentele si fericirea fac parte dintr-o lume pe care eu n-am s-o cunosc niciodata cu adevarat. Sufletul meu, e adevarat, nu stie sa asculte pe oricine, l-am invatat sa fie mai selectiv. Da lasa-ma sa te corectez: Intr-o zi m-am pierdut si de atunci am inteles ca vreau sa traiesc in lumea miracolelor, decat sa ma plafonez intr-o viaţa plată ce are un singur sens şi doar o singură dimensiune. Da uite, preocuparile mele in viata nu se rezuma doar la lumea cratitelor, a pampersilor si a polonicelor. Suna dur asa-i? Vroiam sa-ti multumesc pentru toate gandurile bune, asta inainte sa inchei cu un din nou multumesc pentru grija manifestată spiritului meu.
RăspundețiȘtergere