O lună mare, crispată în perfecțiune e pe cer.
Privesc și clipesc la ea ca ultima salvată din Auschwitz.
Câteva clipe am ochii mari și duioși ca si cum tu ești prin preajmă.
Între noi doi e-un gard înalt și-o sârmă ghimpată ce ajunge până la lună.
Te văd cum tremuri de frig iar mâna mea prin gard încearcă să ajungă la tine.
De tine s-ar atinge corpul meu cald să te încălzească în viteza luminii.
Câteva clipe am ochii mari și duioși ca si cum tu ești prin preajmă.
Între noi doi e-un gard înalt și-o sârmă ghimpată ce ajunge până la lună.
Te văd cum tremuri de frig iar mâna mea prin gard încearcă să ajungă la tine.
De tine s-ar atinge corpul meu cald să te încălzească în viteza luminii.
Vântul îți vuiește prin coastele care ți le văd, aș vrea să le pot acoperi cu căldură.
Îmi iau inima în dinți și cu o voce tremurată te chem la mine.
Te faci că nu mă auzi și tremuri în continuare de frig privind la lună.
Iar eu mă gândesc serios acum cum să ajung și să rămân pe lună.
scris: busola...
Frederic Chopin - Nocturnes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMENTARII: