Totul era fragil, in jurul nostru era marea, cu parul in dezordine si ud, chipul crispat, eu incercam sa invat sa inot, strigam ca vine valul si tu ma ridicai la simtul posibilului. Nu voi uita niciodata, am reusit sa ajung deasupra valului, a fost ceva unic, am ras pentru ca nu ma asteptam la asemenea valuri cand eram acasa si imi pregateam bagajul. Am obosit si am respirat in urechea ta, in bratele tale ma strangeai si am inchis ochii la atatea valuri si am inghitit atata apa incat simt si acum gustul sarii. Eram fericita!
Am plecat si acum sunt aici, tu acolo. E prea usor sa plec si totusi detest despartirile. De obicei plec cat de departe pot si renunt usor, raman intotdeauna acolo unde ma indoiesc, unde descopar motivatia de a continua si de aceea nu mi-e teama ca ai plecat.
Te voi astepta la intoarcere. Intr-o buna zi, cand nu vom mai fi naufragiati, cand vom fi cu adevarat noi insine, ne vom revedea si vom face cunostinta lucizi.
Da! Am zis lucizi, pentru ca acum inca mai cred ca a fost un vis totul. Te chem si te resping. Pleaca, dar nu prea departe totusi.
Pleaca, pe curand...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMENTARII: