Sighisoara se canta...

Duminica: 31 iulie 2011,  Festivalul medieval de la Sighisoara:

Am sa va povestesc despre o plimbare pe care am facut-o pe drumurile pietruite si ce a insemnat  pentru mine magia Sighisoara...si inca cateva povesti cu care sper sa va cuceresc sufletul.

  Ador orasele cu ale lor casute construite in stil medieval, sunt acele constructii pastrate de-a lungul timpului...

  cand am coborat din masina mi-am rasucit capul in toate directiile, am admirat tot ce se putea admira.   Am fost entuziasmata sa vad si mai mult. Am decis sa urcam la cetate, in deal si am tot urcat, e frumos sa vrei sa ajungi la inaltime.. Practic cetatea e impartita in doua portiuni, iar pentru a ajunge in cea de sus trebuie sa treci de plebea tarii ce stau la mese cu micii si berea in fata lor, sa asculti muzica de toate tipurile, depinde la care taraba nimeresti dar si de praful gros care te lasa fara respiratie. Cu cat urcam mai mult cu atat simteam mai tare mirosul de mancare gatita din orasul de jos. Apoi deabia ajungi sus.

  M-am oprit in drum sa privesc la o casa ce avea niste ferestre atat de frumoase, mi-au placut ca erau pereche, doua cate doua, eu ador tot ce e cu doi in fata.

  Vizavi erau niste localuri foarte frumoase, care pe timpuri tineau loc de pivnite. Imi era asa o foame dar am decis mai intai sa mai zabovim prin oras la o plimbare iar mai apoi sa mancam. Zis si facut. Langa ferestrele astea undeva in partea dreaptase afla o usa in fata careia erau trei trepte. Vad cum un baston deschide aceasta usa, eram cu aparatul foto in mana, am privit prin obiectiv cum in acel moment iesea o batranica din casa cu baticul ei gri pe cap, scoate usor capul sa vada ce se intampla pe strada ei, ma vede ca am aparatul indreptat spre ea si se rusineaza, se trage inapoi si ramane inauntru...
  Oftez...ca nu am prins momentul s-o fotografiez si plec mai departe...

  Spre entuziasmul turistului, aici, la Sighisoara, Ceusescu nu si-a pus prea mult amprenta, ca sa strice arhitectura si sa construiasca in stilul lui "de a ucide arta".
  Stati sa va spun si despre Vlad Dracul, dar cred ca stiti deja povestea lui. Dupa ce am urcat de ne-a venit a scoate limba pe afara de oboseala, am dat de restaurantul care ii poarta numele si acolo era un batran, l-au pus pe post de manechin:

 Am urcat printr-un tunel de am obosit, parca erau interminabile acele trepte, 175 la numar, asta pentru a ajunge la Biserica in stil gotic din deal si la un cimitir sasesc. Dar a meritat sa ajung in intunericul ala. Acel gri funerar m-a inspaimantat, era seara cand am ajuns sa-l vad printre grilajele imense.
Dupa ce am imprejurat Biserica la pas, am coborat prin acelasi tunel, la coborare a fost mai usor...
Am decis sa ramanem in marea de oameni prezenti la festival.

Am urmarit spectacolul " Merlin"- Eroul lumii medievale de acolo si am ramas cu cateva poze:

  

Copii din jurul meu cu masti pe fata incercau sa inteleaga si ei  ceva din acel spectacol:

Pe fiecare straduta erau tineri talentati veniti din toate colturile tarii ori pentru a vinde un suvenir hand-made,

 ori pentru da viata unei papusi pe sfori care va spun eu, vorbeste si gesticuleaza. Ori pentru a vinde o chitara pe care era scris un biletel cu textul " n-o vinde". Un alt tanar, un orator convins a spus niste bancuri, a facut haz de necaz pe seama a multor realitati. La o taraba , o doamna vindea prajitura:

  Ni s-a facut foame de am inceput sa cantam sau mai bine zis a fredona tot felul de tampenii si am zis totusi sa cautam un loc dragut unde sa mancam sa nu o luam razna de tot. Am luat-o pe un drum mai infundat si ne-am gandit asa, nu e nici o cale pe aici, sa ne intoarcem nu mai era drum, sa gasim un loc unde sa fim primiti?Nici o sansa. Chiar toate terasele erau pline? ...si uite asa am ajuns in capatul acelei strazi unde canta o fata de mama focului la chitara mare, ori era ea prea micuta, dara atat de frumos mai canta incat s-au adunat roata in jurul ei curiosii.
  A cantat un cantecel dragut care se numeste " Gandacul de pe deget" si mi-a ramas in memorie. Era atat de frig si totusi, versurile, farmecul ei te determina sa mai ramai...si am ramas!
  Dupa acest moment am ajuns pe o straduta si mai laturalnica, sa vedem si alte strazi decat cele populate, mi-a fost putin teama pe acolo...era asa de liniste si bezna!
am ocolit ce am ocolit noi si am ajuns la un restaurant sa mancam. Am vazut ca au in meniu Sangria si am comandat, nu va spun ca mi-a adus o posirca de bautura, era un fel de vin ieftin cu bucati de portocale. Cum sa ma las pacalita, doar ador Sangria originala!

  A fost o experienta foarte interesanta, pentru ca totul e magic acolo, te simti pentru o clipa printesa care il asteapta pe fat-frumos pe acel cal celebru alb...uff si el nu mai apare odata!

Sunt atatea de povestit, Sighisoara se canta, se traieste... va las s-o vizitati, aveti ce descoperi!