Imi place cum mirosi !

Eram atat de mica dar nu ma temeam de tine. Te-am privit si am schitat un zambet formal, pentru ca nu ma asteptam sa ma privesti in modul acela. Nici intr-un caz cum ai facut-o tu. Am cautat un semn dar m-ai cutremurat. Miroseai nu a parfum, cum sa nu te dai cu parfum? De ce n-ai facut-o? Poate asa iti acopereai mirosul...sa nu-l respir eu! Imi place cum mirosi. 
 Imi spuneai cum ti-ai petrecut ziua si ascultam dincolo de cuvinte si auzeam defapt in glas bucuria ca ai ajuns la mine, ca o rasplata dupa o zi grea, eu eram premiul tau. Ne-am asezat jos, ne-am ridicat, aceasta figura am repetat-o de atatea ori, ce banalitate si totusi ce cantec...Chiar eram mica? Tu oare asta ai crezut ? Nu sunt deloc mica...Te rog priveste-ma si atat! Ma tem cam des, te indepartez si totusi imi doresc sa te gasesc din nou. M-ai gasit tu pe mine, adu-ti aminte de asta. De data asta, fara sa ne asezam jos, tu m-ai ridicat la inaltime. Am vrut sa sterg rujul cu un servetel dar era prea tarziu...nu-l mai aveam! Nu sunt a ta, sunt a nimanui. Nimic nu este static nici macar chipul tau. Am plecat si ai lasat din nou sa ne ratacim in cotidianul monoton, ai preferat fuga de a-ti recunoaste vreo traire, vreoun gand. Cuvintele au fost spune, acum e tacere. Auzi acest sunet mut? Acum spune-mi cat de repede poti alerga pana la mine? Doua maini care se vor desface prin doua cuvinte din nou si ma vor transforma in nisip cu ochii inchisi... Nu ti-am mai spus dar de cate ori ne-am oprit in drum, langa chipul tau se regasea Luceafarul, te priveam ba pe tine ba lumina lui...esti frumos! Zambesti dulce si viclean, ochii tai imi arunca o sclipire si in acelasi timp cenusa imprastiata de vant, esti frunza din copac si pulberea din ce a mai ramas din ea. Ti-am aratat ce copaci inalti  avem pe drumul nostru? Am calatorit pe langa ei, nu am pasit ci am alunecat usor, au ramas in urma noastra pentru ca noi cautam un ceas. Timpul a stat pe loc pentru ca ceasul nu a vrut sa se arate. 
De la tine am invatat un lucru, sa nu te privesc de jos, tu mi-ai aratat ca te poti apleca inaintea mea si sa ma ridici. Cand vom inchide cutia la final, am sa-mi aduc aminte asta. Nu-ti fie teama, nimic nu e static!
Daca nu simti nimic, te rog sa ma ierti ca sufletul meu rade a ratacire si fericire in acelasi timp. O lacrima s-ar cuibari daca caracterul meu puternic m-ar lasa s-o fac. Sunt puternica! Primeste-mi mandria de femeie si aceasta masca rece si iarta-mi fericirea asta trecatoare! Iubirea mea a fost dintotdeauna mai mare decat o mie de iubiri, eu nu ma joc, cand iubesc nu ma prefac. Am sa iubesc , am sa infloresc dar nu stiu cand si de cine...Cand nu pot sa iubesc un om, pentru mine acel om reprezinta multa tristete, am lasat multe suflete indurerate...Dar daca exista un om care crede ca merita dragostea mea atunci grija mare...o sa ma ucida din nou! Iubirea mea e o lupta mare spre ideal , niciodata spre ceva trupesc.
Acum eu port mirosul tau si ma pierd din nou sub semnul altei iluzii. Ai sa ma pierzi. Fa ceva cat mai poti s-o faci.
Esti un robot, carcasa inimii tale e fierbinte iar genunchii de ciment. Ai doar o patura si un gand, sa nu mai speri si sa adormi fiindca a spera inseamna suferinta. Esti la rascruce de drum.
Am incercat cu zile sa-ti fur trecutul si acum ma intreb de ce am plecat? De ce ai revenit? 
Mi te imaginez pe un pod deasupra unui rau, seara tarziu. Tinandu-te de o mana ma aplec cu fata spre rau...tu ma tii bine sa nu cad si ma las purtata, e usor sa cad...apoi cu o miscare brusca facem schimb de locuri. Eu te tin de o mana si tu te apleci spre rau...vrei sa cazi, dar nu te las...nu vrei nici tu sa te las. Nu am sa te las!