O gară,o cale ferată și un tren.

E într-o noapte rece de ianuarie, un felinar pâlpaie să facă lumină în fața unei gări, locul este pustiu iar lângă ușa gării doi câini își duc existența. Dintr-o dată se simte o caldură ce trece printr-o crăpătură și iasă afară, e lumină multă înăuntru și ca dintr-o cutie ciudată se aude un zgomot ciudat, un om cu o valiză iasă dintr-un tren... 

Locomotiva trenului șuieră cu putere , vagoanele scot aburi și se zaresc parcă într-o ceață groasă. 
În compartimentele trenului sclipesc neoanele. Trenul e gol, locomotiva avea viată datorită acestui om; împinși de ușă cu putere, câinii se dau la o parte și își face apariția această formă umană care iese afară, un suflet de om cu un palton ținând o valiză în mână. Se vede aburul respirației lui în lumina unui felinar.

Trenul șuieră mai tare acum, câinii încep să latre zgomotos, se aude un zgomot de fier lovit,  roți încep să se pună în mișcare. Omul pleacă din gara mică, iar ultimul vagon e tot mai departe de el.

Trenul pornește din gara mică și nu se va opri prea curând, el schimbă frecvent căile și destinația. Gol, nici urmă de pasageri să aibă, va avea din ce în ce mai multe vagoane goale.
Într-o zi trenul se va opri, într-o oarecare gară se va ascunde, iar timpul îi va oferi rugină, iar în calea acestei rugini va crește o iarba înaltă care il va face nevăzut.

Un tren staționează într-o gară și din el coboară un om cu palton si-o valiză și apoi pleacă. Se oprește doar o singură dată definitiv. 
Așa e și viața ta: doar un tren călător fără pasageri, fără destinație precisă și care se oprește o singură dată definitiv și nu știi când se va întâmpla asta.
...și câinii latră...