Eu am vrut sa evadez din acest spatiu asa ca am luat umbrela roz in maini si am iesit in ploaie.
Oameni grabiti si zgribuliti aveau o destinatie, intorceau de sub umbrele lor cenusii capul sa vada o tipa in tenisi cum facea dus cu ploaia...
Am decis ca nu are rost sa ma grabesc acasa, ca oricum nu ma asteapta nimeni cu caldura.
Am oprit timpul in loc, calea mea a ramas inchisa afara in ploaie, livrarile aleargau in casa.
Am vrut sa ascult ploaia atunci cand cuvinte vechi imi mureau pe buze nerostite.
Plouă peste noi, ploua in cani ce maini le tremura de sete, ploua peste fabrici abandonate,
ploua peste oamenii bolnavi, ploua in cimitir, ploua peste biserici, ploua peste teologi si peste sufletul meu...
Melodii noi vin din inima mea, deschid umbrela si incep sa simt la fiecare pas ploaia,
Mi-am pierdut acum evidenta traseelor vechi si incerc sa alung tristetea din ochii mei cumva...
Deschide un oras nou pentru mine, cu toate minunile lui, in care cainii vagabonzi sa aiba un adapost...
Deschide un templu aici in centrul orasului si lasa oamenii fara putere sa intre...
Restul vor fii simple cladiri in care nu ma regasesc...
Lumea este ca o floare ofilita daca lipseste harul si iubirea.
Vreau sa ofer cuiva umbrela mea, vreau ca inima mea sa nu mai bata atat
Vreau sa oboseasca si sa nasca viata, iar restul vor fii doar experiente....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMENTARII: